30 Octombrie
Evenimente
- 1497 Bătălia de la Cernăuţi, victorie deplină a voievodului Moldovei, Ştefan cel Mare, împotriva resturilor armatei polone
- 1724 A început construcția Bisericii Stavropoleos din București, unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură din perioada fanariotă
- 1837 A apărut Jurnalul lui Alexandru Ghica, domnul Țării Românești (1834-1842), prin care era acordat sătenilor dreptul (condiționat) de a se strămuta în orașe; "Jurnalul" a fost anulat în 1843 de noul domn, Gheorghe Bibescu (1842-1848)
- 1881 avea loc inaugurarea primei căi ferate studiată, proiectată și realizată de ingineri români, linia Buzău – Mărășești
- 1883 România aderă la Tripla Alianță. S-a aflat de această alianță abia după Primul Război Mondial. Tratatul însemna aservirea României Austro-Ungariei în primul rând, ceea ce excludea revendicarea Transilvaniei.
- 1906 Ilia Muresana. Solgabiraul il condamna pe avocatul dr. St. Rozvan la 15 zile temnita si 200 coroane amenda. Motivul: florile care impodobeau poarta erau colorate in cele trei culori / Avocatul Dr. Şt. Rozvan din Ilia, e osândit la 15 zile temniţă şi 200 coroane amendă, pentru că florile cu care îşi decorase poarta erau în cele 3 culori din tricolorul românesc.
- 1921 S-a organizat prima cursă motociclistă pe traseul Galaţi - Tecuci - Galaţi
- 1921 Se inaugurează Statuia generalului Stan Poetaş, în oraşul Soroca, Republica Moldova (1921)
- 1930 Premiera filmului „Ciuleandra”, primul film sonor vorbit în limba română
- 1971 Accidentul ecologic de la Certej, soldat cu 89 de morți și peste 70 de răniți
- 1994 Se organizează, la Bucureşti (30 octombrie - 6 noiembrie), primul târg de carte educaţională din România, “Gaudeamus”. Din 1999, târg internaţional
- 2011 Se desfăşoară la Galaţi (30 octombrie - 4 noiembrie), ediţia a XIX-a a Festivalului Internaţional de Animaţie “Gulliver”
- 2015 64 de persoane au murit și alte peste 160 au fost rănite în urma unui incendiu care a avut loc în clubul Colectiv din București. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, de la artificiile folosite la un concert care avea loc în acel moment
Nasteri
- 1858 Se naşte Duiliu Zamfirescu (m. 1922), poet, prozator, vicepreşedinte al Academiei Române
- 1922 Iancu Țucărman, inginer agronom român de etnie evreiască, supraviețuitor al Pogromului de la Iași (d. 2021)
- 1943 Horia Scutaru-Ungureanu, fizician român (d. 2014)
- 1957 Se naşte la Cosmeşti, jud. Galaţi, DAVID SAVA, pictor, designer vestimentar, preşedinte al UAPR - Filiala Galaţi
- 1961 Dan Horațiu Buzatu, politician român
Decese
- 1955 Încetează din viaţă Agricola Cardaş (n. 1883 la Galaţi), agronom, profesor. A organizat şi condus Şcoala Practică de Agricultură de la Ţigăneşti -Tecuci (1910-1914).
- 1955 A murit la București sociologul, istoricul și filosoful român Dimitrie Gusti, sociolog, preşedinte (1944-1946) al Academiei Române
- 1991 Ionel Budișteanu, violonist, dirijor și aranjor muzical român (n. 1919)
- 1992 Doina și Ion Aldea Teodorovici, compozitori și cântăreți români
- 1995 Rodica Bujor, interpretă română de muzică populară (n. 1914)
- 2013 Anca Petrescu, arhitect și politician român (n. 1949)
- 2014 Olimpia Berca, critic istoric și literar și stilistician român (n. 1933)
- 2017 Încetează din viaţă MIRCEA DRĂGAN (n. 1932), regizor film, critic de film, pedagog, laureat cu premii naţionale şi străine
Sarbatori / Zile Speciale
- Sfântul Mucenic Zenovie Episcopul și sora sa Zenovia; Sf. Apostol Cleopa (calendarul ortodox și greco-catolic)
Link-uri
- - 30 Octombrie 1497 – Bătălia de la Cernăuţi, victorie deplină a voievodului Moldovei, Ştefan cel Mare, împotriva resturilor armatei polone
- - 30 Octombrie 1724 – A început construcția Bisericii Stavropoleos din București, unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură din perioada fanariotă
- - 30 Octombrie 1881 - avea loc inaugurarea primei căi ferate studiată, proiectată și realizată de ingineri români
- - 30 Octombrie 1906 – 15 zile temniță și 200 coroane amendă pentru florile în culorile tricolorului românesc de pe poarta unui avocat român!