11 Mai
Evenimente
- 1529 Înainte de aceasta dată s-a încheiat un acord între Ioan I Zapolya și domnul Moldovei, Petru Rareș (1527–1538; 1541–1546); Petru Rareș a primit domeniile și cetățile Ciceu, Bistrița, Cetatea de Baltă, Ungurașul și Rodna în schimbul ajutorului acordat împotriva lui Ferdinand de Habsburg
- 1866 Prima zi ca domnitor a lui Carol I al României, după ce fusese încoronat cu o zi mai devreme
- 1921 1921 Congresul Partidului Socialist a adoptat hotărârea de transformare în Partid Comunist şi afilierea la Internaţionala a III-a. Ca urmare a angajamentelor semnate de comunisti românii în documentele de partid a fost introdusă lozinca autodeterminării până la separarea de statul român a provinciilor istorice (Transilvania, Basarabia şi Bucovina) care în viziunea Moscovei fuseseră anexate de statul “imperialist” România.
- 1968 A început construcția primului autoturism românesc, Dacia
- 1990 Consiliul Provizoriu de Uniune Națională (CPUN) și-a încetat activitatea, în perspectiva alegerilor de la 20 mai
- 2018 A avut loc expoziția “Skin Off” cu Regina Damian
- 2018 Ana-Maria Ababei a postat videoclipul pe contul său de facebook pentru prima dată pe 11 mai 2018
- 2019 Panarama de Klaus Iohannis s-a aflat la Iași unde a participat la mitingul electoral al PNL
- 2019 Observatorul Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad, va organiza o activitate de promovare a astronomiei: Ziua Internaţională a Astronomiei (Astronomy Day) - Ziua Astronomiei se aniversează în fiecare an, într-o zi de sâmbătă din luna aprilie sau mai, când Luna este în preajma fazei de Primul Pătrar
Nașteri
- 1926 S-a născut la Covasna Horia Colan,inginer mecanic și electrotehnic,specialist în domeniul metalurgiei, membru titular al Academiei Române
Decese
- 1849 A murit la Cluj-Napoca umanistul, istoricul, profesorul și pastorul luteran sas Stephan Ludwig Roth
- 1934 A murit la Paris lingvistul și folcloristul român Lazăr Șăineanu
- 1980 A murit la Baia Mare sculptorul român Gheza Vida
- 2012 A murit la Iași matematicianul român Dan Brânzei
- 2014 A murit la București actrița română Margareta Pogonat
Zile Speciale / Sarbatori
- Sfinții sfințiți: Mochie, Acachie și Dioscur; Sfinții Chiril și Metodie, Apostolii slavilor (calendar ortodox)
Link-uri
- - GHEZA VIDA A PLECAT SĂ SE ÎNTÂLNEASCĂ CU BRÂNCUȘI!
- - Ziua Internațională a Astronomiei
- - Universitatea din Iași refuză să fie agent electoral pentru Iohannis. Cartea lui Iohannis, plină de banalități, refuzată de universitarii ieșeni
- - Revoltător! Pe un afiș al unui simpozion chipul Anei Pauker stă alături de eroine ale neamului românesc
- - Videoclip inedit de promovare a orașului Iași. Locațiile istorice și culturale ale urbei sunt promovate intr-un videoclip de muzică populară