14 Noiembrie
Versiunea din 14 noiembrie 2020 14:46, autor: WikiGlasul (discuție | contribuții)
Evenimente
- 1234 Papa Grigore al IX-lea în îndeamnă printr-o scrisoare pe Bela, fiul lui Andrei al II-lea, regele Ungariei, să-i readucă pe românii-valahii (Walati) din Cumania sub ascultarea episcopului catolic al Cumaniei: "Vei sili pe Valahi să primească pe episcopul catolic!"
- 1497 S-a terminat zidirea Bisericii "Înălțarea Domnului" de la Mănăstirea Neamț, monument ce definește stilul moldovenesc în arhitectura religioasă, stil constituit în epoca lui Ștefan cel Mare
- 1878 Dobrogea redevine parte a României după Războiul de Independență
- 1918 Eșuarea negocierilor de la Arad, dintre ministrul Oszkár Jászi și reprezentanții Consiliului Național Român Central, de înființare a unei confederații danubiene democratice („Elveția Estului”), după modelul preconizat de Friedrich Naumann
- 1937 Guvernul Gheorghe Tătărăscu 3 își depune demisia iar regele Carol al II-lea îl numește tot pe Tătărăscu în funcția de prim-ministru
Zile speciale / Sarbatori
- 14 noiembrie – Ziua mondiala a diabetului
- Ziua Dobrogei