27 Mai
Versiunea din 30 mai 2020 19:59, autor: WikiGlasul (discuție | contribuții)
Evenimente
- 1600 Mihai Viteazul devine „domn al Țării Românești și al Ardealului și a toată Țara Moldovei”, realizând astfel prima unire politică a celor trei țări române
- 1879 Membrii Academiei au fost primiți la Palatul Cotroceni de către domnitorul Carol I. Drept recunoștință pentru sprijinirea culturii (din inițiativa și pe cheltuiala sa, Academia Română a început publicarea lucrării lui Hașdeu „Etymologicum Magnum Romaniae"), suveranul a fost ales președinte de onoare al Academiei Române.
- 1917 Sosesc la Iași primele două batalioane ale Corpului de Voluntari Transilvăneni, pentru a lupta alături de armata refăcută
- 1922 La Chișinău, Regatul Romaniei Mari, s-a desfășurat ședința festivă de constituire a secției regionale a Societății Române de Geografie
- 1940 Acord economic româno–german (Olwaffen Pakt, „pactul petrolului”), care adâncește dependența față de Germania hitleristă a economiei naționale. România renunță astfel la declarația de neutralitate din 7 septembrie 1939
- 1946 Guvernele SUA și Marii Britanii au adresat o notă guvernului român, semnată de reprezentanții lor la București, Burton Y Berry, respectiv Adrian Holman, în care se protestează împotriva încălcării democrației. Cele doua guverne atrag atenția asupra abuzurilor, a încălcării libertaților și frecvenței violenței și sunt nemulțumite de nepromulgarea legii electorale și de restrângerea libertății de exprimare.
- 1948 Printr-un decret al guvernului Petru Groza, bunurile fostei case regale treceau în proprietatea statului.
- 1984 Inaugurarea oficială a Canalului Dunăre–Marea Neagră, considerat al treilea canal de navigație, ca importantă, după Suez și Canalul Panama; lucrările de construcție au început în 1973.
- 1984 A fost resfințită Biserica Neagră din Brașov, în urma lucrărilor de restaurare începute în anul 1970.
- 2019 ziua in care primarul secesionist al Oradei l-a dat jos de pe soclu pe Mihai Viteazul!!
Nasteri
- 1928 Se nastea Ticu Dumitrescu (Constantin-Grigore Dumitrescu) om politic român, fost deținut politic, fost senator de orientare creștin-democrată (PNȚ-CD), președinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, inițiatorul Legii Deconspirării Securității și al Legii Lustrației, proiecte vehement contestate de cei vizați.