6 Februarie

De la WikiGlasul
Sari la navigare Sari la căutare


Evenimente

  • 131 Roșia Montană este atestată documentar (înființată de către romani în timpul domniei lui Traian sub numele de Alburnus Maior)
  • 1696 Apare, în tipografia instalată la mănăstirea Snagov, prima tipăritură : „Orânduiala slujbei Sfinților Constantin și Elena". Cartea, publicată sub îngrijirea lui Antim Ivireanul, era dedicată lui Constantin Brâncoveanu
  • 1857 Apare, la București, ziarul unionist „Concordia", care, în același an, își schimbă denumirea în „Românul" (director C.A. Rosetti)
  • 1866 B.P Hașdeu editează, la București, revista săptămânală satirico–umoristică „Satyrul" (apare până la 6 iulie 1866)
  • 1885 Spiru Haret este numit secretar general al Ministerului Instrucției și al Cultelor
  • 1898 A avut loc, la Paris, premiera „Poemei române" compusă de George Enescu. Este prima sa apariție publică în calitate de compozitor (la vârsta de 16 ani
  • 1903 Gheorghe Mohan, redactor responsabil la "Tribuna" din Sibiu, e condamnat la 15 luni temnita si 11.000 de coroane amenda pentru un articol "antipatriotic"
  • 1948 Echipa feminină a României cucerește locul al treilea la campionatul mondial de tenis de masă desfășurat la Londra
  • 1990 La Tribunalul Municipal București se înregistrează cel de-al 27-lea partid politic: Frontul Salvării Naționale, președinte Ion Iliescu
  • 1990 Decret-lege al Consiliului F.S.N. privind majorarea pensiilor și altor drepturi de asigurări sociale ale membrilor C.A.P.
  • 1990 Decret-lege al Consiliului F.S.N. privind organizarea și desfășurarea unor activități economice pe baza liberei „inițiative" (întreprinderi mici cu cel mult 20 de salariati, asociații cu scop lucrativ, asociații familiale, activități prestate de persoane fizice în mod independent)
  • 1991 Ministerul Român de Externe dă o declarație prin care propunea desființarea, pînă la mijlocul anului 1991, a tuturor structurilor militare ale Tratatului de la Varșovia. Toate statele membre ale pactului ceruseră același lucru. La 1 iulie 1991, la Praga, a fost semnat Protocolul de încetare a valabilității Tratatului de la Varșovia (încheiat la 15 mai 1955).
librarie.net