Profesoara Florentina Teaca, o luptătoare în linia întâi a frontului românesc din Harghita și Covasna. Promovarea traditiilor naționale în cele două judete nu este un lucru chiar ușor. Indrumarea elevilor de la școala din Voinești Covasna pe o linie românească, participarea la organizarea sarbatorilor locale menite să mențină vie flamura tricoloră, precum și scrierea unor cărti și articole referitoare la viața și obiceiurile românilor din zona sunt faptele care-i caracterizează viața. Ultimile două cărti semnate de Florentina mi-au fost dăruite în urma cu puțin timp; vi le prezint și vouă, parerea mea este ca merită citite: “Sântilia: Străvechi Obicei Pastoral Românesc” și “Chipuri de Demult din Inima României”, aceasta din urmă, înfătișând fotografii mai vechi sau mai noi cu români din Covasna, mărturii de fapt ale vieții românesti în acel spatiu. Am întalnit-o pe Florentina la Voinețti, cu prilejul ultimei Acțiuni Români pentru Români, am revăzut-o la Valea Mare, și de fiecare dată ochii ei mi-au spus ca are un singur Crez: România.
Autor: Mihai Tirnoveanu via magazincritic.ro
- În România românii cer în stradă dreptul la învățământ în Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu-Gheorghe - 23 mai 2025
- 17 Mai 1876 – Hristo Botev și cetnicii lui pleacă din București spre Giurgiu pentru a reîncepe răscoala înăbușită între timp de turci - 17 mai 2025
- 17 Mai 1653 – Are loc Bătălia de la Finta, între armata moldoveană condusă de Vasile Lupu şi cea munteană, condusă de Matei Basarab - 17 mai 2025