De cat timp Romania nu mai este condusa de romani?

Vremea voievozilor a apus de mult; odata cu ea, elementul pur românesc pierzand cu mici exceptii controlul asupra conducerii statului. Dupa fanarioti au venit partidele, care, cu mici exceptii, s-au dovedit a fi demagogogice, sterile si aflate sub influente oculte.

A urmat apoi comunismul, prin definitie si practica total strain de ceea ce este românesc. In prezent, suntem condusi de vestita cloaca politica penala, adica de suma tuturor relelor mentionate mai sus, satana capatand experienta daca se poate spune asa.

Inlaturarea românilor din conducerea reala a României a dus la saracirea morala, spirituala si materiala a organismului national. Voievozii neincoronati ai Neamului, din epoca post- voievodala, taranii romani, preotii si calugarii ortodocsi, Mihai Eminescu, Nicolae Densusianu, Iorga, marea intelectualitate interbelica nationalista, continuand cu istorici si sociologi contemporani, citandu-i aici pe Gheorge Buzatu si Ilie Badescu, au fost anticorpii care au reusit sa pastreze un nucleu etnic sanatos de la care s-ar putea porni in viitor o regenerare a intregului organism national.

De cat timp Romania nu mai este condusa de romani?

Acest lucru se poate indeplini in primul rand prin constientizarea acestei situatii, prin construirea unor mici oaze de românism, dupa cum spunea Parintele Arsenie Boca, si daca ne ajuta Dumnezeu, prin crearea unor formule de unitate in actiuni concrete, intre cei care gandesc româneste. Conceptul natural de natie tinde sa fie inlocuit de structuri menite sa scoata individul din natie oferindu-i o alta paradigma, un alt loc, de data acesta profan, si nu sacru, cum era acel al neamului.

Vorbim in acest sens de ceea ce se denumeste generic “companie’”, prin excelenta multinationala. Individul se “trezeste” intr-un alt tip de natiune, care foloseste elemente (substitute) de identificare specifice originalului, pentru o adaptare mai usoara a omului la noua “realitate”: steag cu stema, organisme de conducere asemanatoare statului, legi proprii, este perpetuat conceptul de “erou”, a se citi angajatul fanatic care este bineinteles rasplatit corespunzator si premiat in fata celorlati, si nu in cele din urma, un limbaj propriu.

Teritoriul companiei este mapamondul, religia ei este bursa, investita cu putere de “mantuire” sau de “osanda”, compania devenind de fapt o antinatiune tocmai prin pretentia ce si-o aroga de a deveni un substitut la natiune. Consecintele asupra individului sunt devastatoare. Prin dezradacinare, “Zeul” avand puterea sa-l trimita oriunde in lume, pentru a-l sluji, omul isi pierde reperele etnice; istoria milenara cultural-religioasa a neamului sau, menita in mod natural sa-i confere un suport organic in fata ispitelor aducatoare de pacat la care e supus de-a lungul vietii fiind inlocuita de “istoricul” fiscal al companiei respective.

Drama devine tragedie atunci cand organizatia se descotoroseste la un moment dat de angajat, acesta devenind un zombi, o persoana care efectiv nu va mai constientiza de unde vine si incotro s-ar putea indrepta, uitand de fapt ca undeva in trecutul sau, constient sau nu, el s-a debarasat de natiune prin tradarea memoriei. Comunitatile de care vorbea Parintele Arsenie Boca sunt o solutie pentru mentinerea vie a natiunii.

Micile gospodarii satesti, in stare sa confere unei familii extinse autonomie, anumite profesii care iti confera o oarecare independenta fata de fortele anti-natiune, strangerea randurilor in jurul bisericii nationale si in jurul unor centre sau personalitati culturale care mentin viu etnicul românesc sunt exemple in sensul enuntat mai sus. Vremea voievozilor va renaste pe masura ce fiecare dintre noi vom deveni voievozii propriilor noastre vieti, reunite in una singura: viata Romaniei.