Prutul asta ne desparte, Prutul asta n-are moarte? Dar ne-om pune noi candva, si cu gura l-om seca!

Prutul asta ne desparte, Prutul asta n-are moarte? Dar ne-om pune noi candva, si cu gura l-om seca! Unirea cu Basarabia a fost pentru Romania ingenuncheata o reculegere si in acelasi timp o imbarbatare.

„Prutul ista ni disparti,/ Prutul ista n’are moarti?/ Dar ne-om pune noi candva/ Si cu gura l-om seca!…”, acesta era cantecul de altadata al moldovenilor de pe cele doua maluri ale raului de granita.

Pe malul stang al Prutului se vede totusi din plin in unele locuri urma si „opera” stapanirii rusesti. Satele de romani neaosi, razesii marilor domnitori ai Moldovei, au rezistat cu stoicism rusificarii, insa in punctele strategice si comerciale, de interes economic si administrativ, s-au ridicat alaturi de asezarile romanesti de bastina, localitati cu populatie ruseasca din import, in principal recrutata si relocata din randul popoarelor proaspat rusificate de pe intreg cuprinsul Imperiului Rus.

Prutul asta ne desparte, Prutul asta n-are moarte? Dar ne-om pune noi candva, si cu gura l-om seca!

Unul dintre cele mai edificatoare exemple este cel al localitatii Ungheni de langa Prut. Langa „Unghenii Romani”, cu casele cu prispe cu lut, acoperite cu stuf si cu scranciob in mijlocul satului, unde pe ulite se vorbea inca aceeasi limba, dulce si domoala ca pe si pe malul drept al Prutului, cupetii rusi, targovetii evrei si functionari ai Imperiului Rus au ridicat „Unghenii Rusi”, in care s-au salasluit o mana de oameni, care n-au avut niciodata vreo legatura cu pamantul Basarabiei.

Bibliografie/Sursa:

[1] „Cruciati, tirani si banditi in Rusia sovietelor”, Elie Bufnea, 1931