„Statul îşi poate recupera obiectivele naţionale strategice dacă investitorii nu îşi respectă obligaţiile”, anunță deputatul PSD Cristina Burciu.
Astfel, a fost eliminat vidul legislativ existent până acum în ceea ce priveşte recuperarea de către stat a obiectivelor respective, fapt care-i va permite să devină acţionar majoritar în unele cazuri.Actul normativ introduce obligaţii concrete partenerilor de afaceri ai statului, care trebuie să fie mult mai predictibili şi serioşi în derularea planurilor investiţionale în România.
Astfel, anumite proceduri de privatizare intrate în impas, cum este situaţia Şantierului Naval 2 Mai Mangalia, vor continua în condiţii mult mai performante, statul român redevenind acţionar majoritar.Noile completări ale legislaţiei din acest domeniu vor normaliza parteneriatul dintre stat şi investitori, mai ales în ceea ce priveşte societăţile de interes naţional. Se va introduce un raport de colaborare bazat pe drepturi egale ale statului şi companiilor interesate de activele româneşti şi, de asemenea, se vor urmări cu celeritate îndeplinirea angajamentelor luate de noii patroni faţă de stat.
În anul 2020, istoricul român Vasile Lechințan publica un cutremurător studiu despre atrocitățile petrecute în…
19 Iunie 1821 - Bătălia de la Drăgășani a avut loc pe 7/19 iunie 1821…
Pe 19 iunie 1824, în satul Șepreuș (județul Arad, Transilvania), a izbucnit o răscoală țărănească…
„În faţa proporţiei de masă a bejeniei, autorităţile sunt silite să ia măsuri de întărire…
Aceasta este o relatare istorică semnificativă despre rezistența identitară în fața maghiarizării forțate în perioada…
Domnule Președinte, Doamnă Avocat al Poporului, Domnilor judecătoriai CCR, Considerăm că vă revine o imensă responsabilitate deoarece,…
Leave a Comment