Anii ’50 au fost unii dintre cei mai negri ani din istoria României moderne, cu prigoană, torturi și crime îndreptate împotriva poporului român, perioada în care a început exterminarea sistematică a elitei culturale, militare, politice și spirituale a neamului românesc.
La data de 3 aprilie 1950 era emis Ordinul nr. 100/1950 împotriva “dușmanului de clasă”, reprezentat ca și astăzi, pentru actualii progresiști, de către reprezentanții clerului, agricultorii și gospodarii cu suprafețe mari de pământ, negustorii, românii cunoscuți pentru evlavia lor religioasă, foștii funcționari din aparatul de stat, etc.
Șochează în acest document tocmai asemănarea izbitoare cu ideile și programul politic al progresiștilor din zilele noastre, cu același avânt satanic împotriva religiei, și în mod special împotriva creștinismului.
La punctul 6 al documentului (n.r. Ordinul nr. 100/1950), printre dușmanii de clasă erau identificați și:
“6) Toți acei care sub masca religioasă fac prozelitism (diferite religii sau secte), adică speculează sentimente religioase ale cetățenilor pentru a-i determina la atitudini ostile, dușmănoase regimului (minuni, prelegeri cu dedesubturi dușmănoase, șovine etc)”
Nota noastră: Din păcate așa zisul “progresism” este la fel de prost înțeles și astăzi, când tineri liberali apelează la aceeași luptă împotriva dușmanului de clasă, invocând ca și în acest nr. 100/1950, nevoia de a combate “zvonurile alarmiste”, pe care azi au ajuns să le numească doar știri false, sau fake news (n.r. vezi PNL alunecă tot mai mult spre bolșevism! Vrea numai presă care să pupe în fund liberalii)
- În România românii cer în stradă dreptul la învățământ în Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu-Gheorghe - 23 mai 2025
- 17 Mai 1876 – Hristo Botev și cetnicii lui pleacă din București spre Giurgiu pentru a reîncepe răscoala înăbușită între timp de turci - 17 mai 2025
- 17 Mai 1653 – Are loc Bătălia de la Finta, între armata moldoveană condusă de Vasile Lupu şi cea munteană, condusă de Matei Basarab - 17 mai 2025