A mai remarcat cineva că în aceeași zi în care s-a născut Karl Marx, a fost înființat și Consiliul Europei?
Pe 5 mai 1818 s-a născut Karl Marx, iar pe 5 mai 1949 era înființat Consiliul Europei. De ce aducem în discuție aceste evenimente?
Poate că am fi tratat aceste evenimente ca pe o coincidență stranie, ca pe o ironie a sorții, asta dacă astăzi mai marii Europei nu și-ar fi propus să participe la dezvelirea unei statui a lui Karl Marx la Trier, orașul să natal din Germania.
În contextul în care în lume apar din nou din ce în ce mai multe manifestări ale neomarxismului, culminând cu defilări pe străzile orașelor occidentale cu steaguri roșii ale neobolșevicilor, cu imense portrete ale lui Marx sau Stalin afișate în public, iar liderii europeni își anunță participarea la o manifestare pentru celebrarea a 200 de ani de la nașterea lui Karl Marx, începi să-ți pui întrebări serioase cu privire la faptul că înființarea Consiliului Europei a avut loc taman în ziua de naștere a lui Karl Marx.
Să fie vorba doar de o coincidență sinistră, sau s-a intenționat de la bun început să se pună bazele unei noi Uniuni Sovietice, care însă de această dată să se întindă de la Atlantic până în estul Europei?
- 10 Iulie 1773 – Raportul împăratului Iosif al II-lea menționa că multe familii de români au emigrat în Moldova sau Țara Românească - 10 iulie 2025
- 10 Iulie 1667 – document scris în limba maghiară veche care menționa că pe teritoriul Austriei de azi locuiau valahi - 10 iulie 2025
- 10 Iulie 1466 – Încep lucrările la Mănăstirea Putna, ctitorie a lui Ştefan cel Mare - 10 iulie 2025