Dacii nu erau un popor cu nimic mai prejos decat celelalte popoare antice, ba chiar dimpotriva dupa cum o dovedesc ultimele descoperiri facute in siturile dacice.Compas descoperit la Sarmizegetusa Regia (Grădiştea de Munte, jud. Hunedoara), sec. I p. Chr.
Instrument de măsurare şi de trasare, compasul era folosit în diverse tipuri de activităţi, precum tâmplăria, prelucrarea pietrei, făurăria etc. El era întrebuinţat inclusiv pentru obţinerea unor decoruri, mai simple sau mai complexe, regăsite frecvent pe ceramica dacică.
Totodată, compasul era un instrument folosit de meşterii-arhitecţi pentru realizarea unor planuri sau pentru stabilirea unor dimensiuni şi forme geometrice precise.
Cat de sofisticati erau dacii?
Este interesant că, până în prezent, în spaţiul dacic au fost descoperite compasuri doar în Munţii Orăştiei. De obicei ele sunt din fier, dar există şi un exemplar din bronz, provenit tot de la Sarmizegeusa Regia.
Acolo unde piesele s-au păstrat într-o stare bună, au fost observate diverse incizii, în funcţie de care putea fi uşor determinată deschiderea braţelor compasului pentru a calcula diferite unghiuri sau distanţe.
[notice]Ultimul poet dac – Gheorghe Postelnicu[/notice]
Cleste de orfevrar
Confectionat din fier, cu bratele gurii scurte si curbate, terminate in portiuni drepte pentru marirea prizei, clestele din imagine are fixat pe unul din manere o placa distantatoare.
Aceasta, de forma patrulatera, este prevazuta cu trei orificii in care se putea introduce capatul celuilalt maner. Placa distantatoare avea menire de a asigura priza clestelui inlocuind astfel efortul manuitorului.
Piesa de fata, cu o lungime maxima de 20,8 cm, era utilizata, probabil, pentru prelucrarea lingourilor la cald. Ea a fost descoperita in cetatea de la Capalna si face parte din patrimoniul MNIT.
Cleşti dacici, Sarmizegetusa Regia (Grădiştea de Munte, jud. Hunedoara), atelierul de pe terasa a VIII-a, sfârşitul sec. I d. Chr.- începutul sec. II d. Chr.
Cleştii fac parte dintre uneltele indispensabile unui atelier de făurărie, spre a putea apuca şi manipula fierul încins. Există, în funcţie de felul prizei la gură, cel puţin zece tipuri, cu numeroase variante.
Cel prezentat în imagine are braţele gurii uşor arcuite şi lăţite la extremităţi în forma unor lopăţele dreptunghiulare (L=68,5 cm). Mânerele au la capăt un buton sferic cu rol decorativ. Grija pentru înfrumuseţarea lor s-a manifestat inclusiv de-a lungul braţelor şi pe gură, unde sunt incizate decoruri geometrice constând din şiruri de linii paralele incizate cu o dăltiţă fină, linii curbate şi noduri.
Deşi sunt cunoscuţi mai mulţi cleşti de acest tip, niciunul nu a fost decorat cu atâta grijă. Este o unealtă adaptată pentru apucarea plăcilor subţiri de fier, dar există şi exemplare mult mai mari ale căror braţe solide depăşesc 1,20 m lungime, pentru manipularea lupelor şi lingourilor grele sau altele cu priza în „cioc de raţă” cu care se apucau bucăţi din fier lungi şi aplatizate.
Cele zece tipuri de cleşti întâlniţi în lumea dacică reprezintă unul dintre cele mai semnificative repere pentru ilustrarea specializării la care s-a ajuns în efectuarea unor operaţiuni metalurgice.
Acestora li se adaugă alte câteva tipuri de cleşti mici utilizaţi de bijutieri.
Filieră, Sarmizegetusa Regia (Grădiştea de Munte, jud. Hunedoara), sec. I d. Chr.
Filierele erau folosite la obţinerea firului de sârmă subţire pentru diferite obiecte, în special podoabe şi bijuterii.
Sunt realizate dintr-o bară de fier, aplatizată, cu orificii conice de diferite dimensiuni, aşezate în linie, uneori dispuse într-o şănţuire longitudinală (L = 27,4 cm; l=14,1cm). Capătul cel mai îngust al filierei se fixa în lemn pentru a asigura stabilitatea piesei în timpul lucrului.
O caracteristică importantă a filierelor dacice este călirea excelentă, diferenţiată, mai puternică în zona activă, centrală, decât spre margini. Dacă se ţine cont de grosimea mică pe care a fost călită piesa, doar câţiva milimetri, procedeul tehnic prin care s-a realizat a fost remarcabil. Diametrele orificiilor prin care se trecea forţat metalul încins şi rezistenţa inferioară a piesei care nu permitea tragerea unei sârme din fier (realizată doar prin martelare, cum este cazul tuturor descoperirilor de până acum din Dacia preromană) presupun folosirea filierelor pentru obţinerea sârmei din bronz sau din metale neferoase, situaţie dovedită arheologic în special pentru piesele din argint.
Numărul filierelor descoperite în zona capitalei regatului dacic, Sarmizegetusa Regia, este destul de mare, pe măsura importanţei meşteşugului orfevrăriei.
Cuţitoaie, Sarmizegetusa Regia (Grădiştea de Munte, jud. Hunedoara), sec. I d. Chr.
Cuţitoaiele fac parte dintre uneltele folosite în tâmplărie, cu ajutorul lor finisându-se suprafeţele curbe sau drepte ale lemnului.
Exemplarul ilustrat este bine cunoscut în literatura de specialitate. Acesta are lama lată şi curbată, iar extremităţile subţiate şi îndoite pentru a se fixa în mânere de lemn cu ajutorul unor verigi din fier (H=20 cm; L=24,7 cm). În mijlocul lamei se află ştampila cu inscripţia HERENNI, făcând astfel cunoscut numele meşterului şi atelierului care a confecţionat-o, respectiv familia cu acelaşi nume din Aquileia romană, în Italia.
Piesa a fost descoperită într-o locuinţă de la Sarmizegetusa Regia, incendiată în cursul războaielor cu romanii. Un exemplar asemănător, provenind din acelaşi atelier, nord-italic, diferit doar ca dimensiune, s-a descoperit şi pe terasa a VIII-a a cetăţii, în atelierul unui tâmplar.
Cele două cuţitoaie, pe lângă faptul că ilustrează relaţiile comerciale ale dacilor cu îndepărtatele ţinuturi romane, au constituit şi sursă de inspiraţie pentru uneltele similare confecţionate de fierarii daci în ateliere lor.
Astfel ele s-au răspândit în multe localităţi autohtone, dacice, fiind prezente atât la Grădiştea de Munte cât şi în aşezări mult mai îndepărtate, precum cele de la Râşnov, Poiana sau Popeşti.
Ştanţă monetară, Sarmizegetusa Regia, (Grădiştea de Munte, jud. Hunedoara), la baza zidului cetăţii de pe latura sudică, sec. I d. Chr. – începutul sec. II d. Chr.
Ştanţa a fost confecţionată dintr-un bronz de foarte bună calitate (peste 31 % Sn), dur, acoperit astăzi cu o patină nobilă. Face parte dintr-un lot de trei ştanţe care imită atât denari republicani, cât şi imperiali, descoperite în ruinele unui atelier dacic ce a funcţionat la sfârşitul sec. I d. Chr.
Partea vizibilă este mai mare, iar cea care intră în manşon se îngustează. Imită cu fidelitate un denar roman imperial emis de împăratul Tiberius. Se poate citi TI CAESAR DIVI AVG. Locul atelierului monetar dacic este chiar sub zidul de pe latura sudică a cetăţii, porţiune ridicată târziu, în preajma celei de-a doua confruntări cu armatele Romei, ceea ce dovedeşte că s-a lucrat acolo până la începutul sec. II d. Chr.
Este o descoperire importantă care demonstrează faptul că dacii imitau cu fidelitate şi dintr-un argint de bună calitate moneda cea mai folosită a antichităţii-denarul roman, participând în acest fel la amplul schimb de bunuri şi valori ale epocii.
Din moment ce puritatea aliajului era corespunzătoare, iar greutatea identică cu a celor bătute în Imperiul Roman, monedele obţinute cu ajutorul acestei ştanţe nu sunt socotite falsuri, ci imitaţii.
Ţintă, Sarmizegetusa Regia (Grădiştea de Munte, jud. Hunedoara), sec. I d. Chr.
Printre materialele de construcţie folosite la edificiile dacice, indiferent de tipul sau bogăţia lor, de caracterul religios sau profan, se numără şi ţintele din fier.
De mărimi şi forme diferite (dreptunghiulare, rotunde sau asemănătoare unor semicalote), acestea aveau rol dublu în întrebuinţare: unul funcţional, asemănător cuielor sau piroanelor, şi unul artistic, dând un aspect plăcut construcţiilor.
Din punct de vedere strict funcţional nu ies cu nimic în evidenţă, eventual doar prin dificultatea aplicării lor în condiţiile în care capul, cel mai adesea ornamentat, nu putea fi bătut pentru a nu distruge decorul. Pe de altă parte, motivele decorative ale ţintelor se numără printre puţinele exemple ale artei minore din Dacia care s-au păstrat până astăzi, ceea ce le conferă un caracter aparte. Geometrice sau vegetale, unele elemente decorative sunt atent redate, dispuse simetric, la trasarea lor fiind necesar un compas. Uneori motivele vegetale imprimate reprezintă plante din zona sudică, mediteraneană, meşterul inspirându-se din artefacte create în acele teritorii.
Ţinta prezentată aici, are în partea centrală a capului o rozetă cu opt petale bine diferenţiate şi un motiv în val alergător, între ele fiind redat un şnur.
Tinta decorativa de fier descoperita Gradistea de Munte. Scanare 3D – disponibila si pe canalul nostru de pe Youtube: http://youtu.be/izBe12yw8xc
Pond, Sarmizegetusei Regia (Grădiştea de Munte, jud. Hunedoara) sec. I p.Chr
Pondurile constituie o categorie aparte în multitudinea de artefacte descoperite în zona cetăţilor şi aşezărilor dacice din Munţii Orăştiei. Piesa de faţă, cu aspect piriform, a fost confecţionată din plumb, prin turnare şi batere. Ea era prevăzută cu o urechiuşă din bronz ce folosea la suspendarea de cârligul mobil al cântarului.
Greutatea pondului este de 294 g, fiind foarte apropiată de cea a deunx-ului (subdiviziune a as-ului libral). Astfel, reiese că sistemul ponderal folosit în zona capitalei regatului dac, în sec. I p. Chr., este similar celui folosit în întreg Imperiul Roman, inclusiv în oraşele greceşti de la Pontul Euxin, după reforma lui Augustus.
Piesa provine din cartierul civil al Sarmizegetusei Regia şi se datează în sec. I p.Chr.
Tipul cântarului la care a fost folosit acest pond este cunoscut sub numele de cântar roman sau cântar rapid (schnellwaage) şi a fost folosit pe parcursul întregii epoci imperiale.
Surse:
1) https://www.facebook.com/cetati.dacice?fref=ts
2) www.cetati-dacice.ro