„Ofițeri și soldați ai Armatei I-a romane, din acest moment am luat comanda armatei și cer imperios la toți, de la General la soldat: in primul rand apararea cu viața a sfantului pamant al țarii noastre, apararea vetrei stramoșești, a ogorului și a cinstei numelui de roman. Cer la toți cea mai deplina ascultare și cea mai stricta executare a ordinelor. Trupa care nu inainteaza, sa moara pe loc.”
S-a nascut in Caransebeș (pe atunci in Austro-Ungaria) ca descendent al unei vechi familii de graniceri din Banat. Tatal sau, Alexandru Dragalina, fusese ofițer in armata austro-ungara, de unde demisionase in 1859. Parinții sai s-au mutat in Romania, unde tatal sau a devenit administrator (staroste) al ținuturilor de granița. Deoarece mama sa, Marta Lazaroni, voia sa nasca in casa parinteasca, cei doi soți au revenit la Caransebeș, unde s-a nascut primul dintre cei patru copii, Ioan.
In 1887, Ioan Dragalina a demisionat din armata austro-ungara, a trecut granița in Romania și a fost incadrat in Armata Romana cu gradul de sublocotenent. Avanseaza treptat pe scara ierarhica: capitan (1893), maior (1899), locotenent-colonel (1908). In perioada 1908-1911, lt.col. Ioan Dragalina a fost comandant al Școlii Militare de Infanterie din București. La inceperea primului razboi mondial avea gradul de general de brigada și comanda Comandamentul 3 teritorial. Pentru meritele dovedite in ridicarea nivelului știintific al școlii, pentru ordinea și disciplina instituita in invațamantul militar, Ioan Dragalina a fost decorat cu Ordinul Steaua Romaniei, clasa V-a.
In aprilie 1911, Ioan Dragalina a fost avansat colonel și numit commandant al Regimentului 34 din Constanța. In aceasta perioada, a fost decorat cu Ordinul Coroana Romaniei, clasa IV-a. In anul 1915 a fost avansat la gradul de general de brigada. In perioada neutralitații Romaniei (1914-1916), s-a ocupat cu realizarea de lucrari de fortificații pe Valea Prahovei.
In anul 1916, inainte ca Romania sa intre in primul razboi mondial de partea aliaților, Dragalina a fost numit comandant al Diviziei I de Infanterie, aflata la Drobeta Turnu Severin. Trupele diviziei acopereau o distanța mare din frontiera de vest a Romaniei, de la izvoarele Argeșului pana la Calafat. Divizia sa a luptat cu curaj in august 1916 la Orșova și pe valea raului Cerna. Dupa ce a atacat in dimineața zilei de 15/28 august 1916 la Porțile de Fier, trupele romane aflate sub comanda generalului Dragalina au reușit la 19 august/1 septembrie sa ocupe culmile muntoase Alion, Ozoina și Dranic, eliberand in zilele urmatoare orașul Orșova. Ofensiva germano-austro-ungara a fost stopata pana la inceputul lunii octombrie, Divizia 1 reușind sa-și mențina pozițiile.
„Ofițeri și soldați ai Armatei I-a romane, din acest moment am luat comanda armatei și cer imperios la toți, de la General la soldat: in primul rand apararea cu viața a sfantului pamant al țarii noastre, apararea vetrei stramoșești, a ogorului și a cinstei numelui de roman. Cer la toți cea mai deplina ascultare și cea mai stricta executare a ordinelor. Trupa care nu inainteaza, sa moara pe loc.”
Mașina a reușit sa ajunga in tabara romana, iar Dragalina a fost transportat de urgența la postul sanitar din Gura Sadului, unde a fost bandajat și i s-au curațat ranile. A fost dus apoi la Targu Jiu și in aceeași zi la Craiova, unde doctorii au decis ca era necesara amputarea brațului.
Daca Ioan Dragalina ar fi fost un simplu soldat ranit, la primul post sanitar sau spital, fara nicio discutie ori intarziere, el ar fi fost supus operatiei de amputare a bratului stang. Membrul fusese sfaramat intre cot si umar, cu osul (humerusul) rupt, sau spart, neregulat de un glont dum-dum. Ioan Dragalina era insa general, si inca comandant de Armata!
Regele, care tinea mult la viata viteazului sau general, a vrut sa fie sigur ca nu se face nicio greseala, ca viata lui va fi la adapost de orice surpriza neplacuta si deci, curand dupa aceea, sa-si reia comanda Armatei. Si, astfel, regele a intins mana sa protectoare asupra generalului grav ranit, dand ordinul telegrafic la Craiova. ,,Din ordinul M.S. Regelui, generalul Dragalina va fi imediat transportat la Bucuresti, unde va fi primi ingrijirile necesare la spitalul Regina Maria. Aceasta mana regala a fost insa fatala, iar monarhul, semnand acest ordin telegrafic, a semnat de fapt sentinta de condamnare la moarte a generalui .
Intre timp, la Craiova, marele chirurg dr. Poenaru – asistat de dr. August si Potarca – facuse ultimele pregatiri pentru operatie, dupa ce, in prealabil, se ceruse consimtamantul generalului pentru amputarea bratului. A fost o chestiune de cateva minute ca totul sa se termine cu bine, urmand ca generalul Dragalina sa intre in convalescenta peste cateva zile, cand curierul, trimis cu telegrama regala de la posta si gonind ca un nebun, a intrat pe usa in clipa fatidica, pentru a preda sentinta aducatoare de moarte.
Marele Cartier General a ordonat printr-o telegrama ca generalul Dragalina sa fie transportat de urgența la Spitalul Militar de la Palatul Regal din București. Executand ordinul regal, medicii s-au oprit din a da mai departe asistenta generalului grav ranit, au refacut bandajul bratului, l-au urcat cu targa pe masina si l-au condus la gara. Aici il astepta vagonul-motor, insotit de un medic-ofiter de rezerva, care a pornit cu viteza la Bucuresti. Dar drumul era lung, linia simpla si era razboi, cu statiile si liniile blocate de trenuri militare. Si, astfel, automotorul nu a putut ajunge la Bucuresti in trei ore, ci a doua zi, 13 octombrie, seara. Iata o mare greseala, din pacate fatala! A stat 26-27 de ore pe o targa, intr-un vagon care trepida si huruia, cu un nepriceput de medic locotenent de rezerva, care nu s-a priceput sa-i acorde nicio ingrijire medicala, fara ca bandajul sa-i fie primenit, fara hrana si probabil fara apa.
La București i s-a dezinfectat rana, i s-a scos glontele din omoplat, iar brațul i-a fost pus in ghips. Pe patul de spital, regele Ferdinand I al Romaniei i-a conferit Ordinul Mihai Viteazul.
Regele dorise ca generalul sau fie operat numai de un anumit medic chirurg, doctorul Toma Ionescu, pe care il considera o somitate in materie. Doctorul Toma Ionescu se afla in Moldova si i s-a trimis ordinul regal de a se inapoia imediat la Bucuresti, unde el a sosit abia in ziua de 15/28 octombrie. Era deja prea tarziu. La 16/29 octombrie 1916, generalului erou i-a fost amputat brațul stang. Deși starea sa incepuse sa se imbunatațeasca, spre seara s-a declanșat septicemia. A murit in seara zilei de 24 octombrie/9 noiembrie 1916.
Slujba de inmormantare a fost oficiata la Biserica Alba din București, in prezența regelui Ferdinand, a principelui Carol (viitorul rege Carol a II-lea) și a numeroși oameni politici: Ion I.C. Bratianu (prim-ministrul Romaniei), Vintila I.C. Bratianu (ministrul de razboi), Barbu Ștefanescu-Delavrancea, Mihail Cantacuzino (ministrul justiției), Take Ionescu (ministrul de externe), Henry Catargi (mareșalul Palatului), generali și atașați militari straini in Romania. Este inmormantat in Cimitirul Eroilor (Bellu Militar).
,,Astăzi, Bucureştii văd trecând convoiul aceluia care, în zvonul uşuratic de ieri al marelui oraş, era unul din muncitorii cei mai harnici şi mai bucuroşi pentru binele patriei şi izbăvirea neamului. Cu pietate, fiecare va privi ultimul lui drum… Mâine, când Banatul lui părintesc va fi carne din trupul României biruitoare, când departe, în Caransebeş, va flutura steagul sub care şi-a vărsat sângele, vor ridica pe locul unde el a fost dăruit neamului statuie de bronz, întru pomenirea curatei figuri de erou”.