Categories: ActualitateSocietate

Madalin Voicu, acuzat de antisemitism si reclamat la CNCD

Deputatul PSD Madalin Voicu a folosit, intr-o interventie la Antena 3, o expresie considerata “antisemita”, sustin reprezentantii Centrului pentru Monitorizarea si Combaterea Antisemitismului (MCA). Social-democratul si-a precizat punctul de vedere fata de politicile FMI, sustinand ca institutiile financiare de acest gen sunt conduse de “perciunati”.

“Exact ca toate bancile, FMI este un fel de super-camatar (…) FMI nu are scop doar ‘Ia un ban, da un ban’, ei au si alte interese economice, despre zacaminte, minereuri, de unde sug. Eu inteleg ca finantele mondiale sunt conduse de anumiti perciunati, dar vreau sa stiu care e avantajul meu ca tara”, a declarat deputatul PSD sambata, la Antena3.

Maximillian Marco Katz, directorul fondator al Centrului pentru Monitorizarea si Combaterea Antisemitismului (MCA) a sesizat Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, aratand ca termenul “perciunati” este folosit, de regula, in sens peiorativ cu trimitere la evrei.

“Noi nu avem nici un motiv sa credem ca domnul Madalin Voicu a folosit expresia ‘perciunati’ in mod nevinovat si altfel decat conform uzului ei traditional, explicat mai sus”, a sustinut Katz, citat de Mediafax.

Madalin Voicu, acuzat de antisemitism si reclamat la CNCD

In plus, Katz sustine ca PSD si-a facut un obicei din a lansa atacuri cu tenta discriminatorie si ii solicita liderului Victor Ponta sa se delimiteze public de astfel de atitudini.

“In ultima perioada am sesizat libertatea cu care unii membri ai Partidului Social Democrat, lideri, emit opinii si afiseaza comportamente care, din punctul nostru de vedere, amplifica sentimentul conform caruia exprimarea opiniilor negationiste, rasiste si anti-Semite este legitima si pe deplin tolerata”, a mai spus Katz.

Madalin Voicu, acuzat de antisemitism si reclamat la CNCD

Sursa:

[1] http://www.expresmagazin.ro/madalin-voicu-acuzat-de-antisemitism-si-reclamat-la-consiliul-national-pentru-combaterea-discriminarii/

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

LED, OLED, Mini LED sau QLED: ce înseamnă de fapt și cum alegi televizorul potrivit

Toate aceste denumiri descriu, în esență, cum se aprinde ecranul unui televizor: fie prin miliarde…

5 ore ago

A apărut numărul 94 al revistei MAGAZIN CRITIC

Aceasta este o ediție dedicată celor care scriu România de astăzi, celor care transformă gândul…

2 săptămâni ago

CONVOCARE CONGRESUL PARTIDULUI GLASUL NEAMULUI

Brad, 12 septembrie 2026, Hunedoara În conformitate cu prevederile Art. 37–39 din Statutul Partidului Glasul…

3 săptămâni ago

Am revenit! De ce pensionarea personalului didactic mai devreme de 65 de ani?

De ce pensionarea personalului didactic mai devreme de 65 de ani? Acum, aproximativ 8 ani, ceream…

o lună ago

Tendința petrecerilor minimaliste: mai multă joacă, mai puține brizbrizuri, aceeași bucurie

Deschideți orice rețea de socializare și veți fi bombardați de imagini ale unor petreceri pentru…

o lună ago