Rascoala moldovenilor dintre Prut si Nistru de la 9 decembrie 1671

Boierul moldovean Mihalcea Hâncu, născut la Secăreni (în prezent, în raionul Hâncești), a avut un destin cu adevărat deosebit.

A condus o răscoală împotriva domniei, a ctitorit o mănăstire, a ajuns în vârfurile puterii, dar a fost și robit de tătari.A fost cântat în balade, a dat limbii române câteva expresii, în cinstea sa au fost denumite orașul Hâncești și strada principală a acestuia, precum și mănăstirea pe care a ctitorit-o.

Rascoala moldovenilor dintre Prut si Nistru de la 9 decembrie 1671

Astăzi ne amintim de el pentru că pe 9 decembrie 1671 Mihalcea Hâncu a declanșat răscoala orheienilor, lăpușnenilor și sorocenilor împotriva domnitorului Gheorghe Duca, una din cele mai mari răscoale din istoria Moldovei.De atunci a rămas expresia ,,Vodă da și Hâncu ba”.
Răscoala lui Hâncu a avut succes în prima fază, când rebelii au cucerit Iașiul și au pus stăpânire pe curtea domnească, din care fugise Duca-vodă.
Unele surse îl prezintă pe Hâncu și ca domn al Moldovei în perioada decembrie 1671-ianuarie 1672, cât răsculații au controlat capitala.Totuși, stăpânirea lui Hâncu nu a durat mult, pentru că Gheorghe Duca s-a întors în curând cu oaste și sprijin din partea turcilor și tătarilor.La începutul anului 1672, s-au dus o serie de lupte dintre forțele lui Duca și rebelii lui Hâncu, aceștia din urmă fiind într-un final învinși.

A urmat represiunea lui Gheorghe Duca, mulți orheieni, lăpușneni și soroceni fiind duși în robie, spânzurați sau trași în țeapă.Hâncu însuși a fugit la cazaci, de unde s-a reîntors în 1673 când în Moldova se schimbă domnitorul.
Pe noul domn Ștefan Petriceicu, Hâncu l-a slujit cu mare dreptate și credință, lucru pentru care a primit o moșie.După puțin timp, în 1674, a fost luat în robie de tătari, iar fiul său, Dumitrașcu Hâncu, a trebuit să vândă o mare parte din avere pentru a-l răscumpăra.Circulă legenda conform căreia Mihalcea Hâncu a ctitorit celebra mănăstire care îi poartă numele, după ce a jurat că o va face dacă scapă din robia tătărească.
Mănăstirea a fost înființată tot pe 9 decembrie, în 1678, printr-un act de donație făcut de Mihalcea Hâncu.

O altă legendă despre înființarea mănăstirii este legată de una din fiicele lui Hâncu, care i-a cerut tatălui său ridicarea unui schit. În noua mănăstire ea urma să se călugărească, luând numele de Parascheva (de unde și numele hramului bisericii din mănăstire).Nu se știe despre care fiică a lui Hâncu este vorba exact, acesta având, cu soția sa Marula, trei fete, Maria, Alexandra și Chelsia.Pe lângă cele trei fiice, Mihalcea Hâncu a mai avut și doi feciori, Dumitrașcu, cel care l-a răscumpărat din robie, și Donie, ucis de Gheorghe Duca, probabil în contextul răscoalei.
Mihalcea Hâncu a murit în 1698, după ce în ianuarie din același an și-a făcut testamentul.

Până la noi nu a ajuns vreo imagine a lui Mihalcea Hâncu, dar s-a păstrat inelul de argint al acestuia, care se găsește în prezent la Muzeul Național de Istorie și Arheologie din Chișinău.
Monograma „M M” de pe inel vine de la ,,Mihalcea medelnicer” (funcția pe care o avea Hâncu atunci când a fost făcut inelul).

„În al doilea an al domniei sale*, moldovenii care locuiesc dincolo de Prut stârnesc, Cantemir** ținându-se deoparte, o răscoală împotriva domnului. Se adună aproape 8.000 de răsculați, se îndreaptă pe neașteptate către Iași și împresoară pe domn în cetate. Duca îi cere lui Cantemir să apere curtea. Îi pune vitejește pe fugă pe răsculații năvălitori, dar în cele din urmă, prin mijlocirea lui Cantemir, Duca-vodă îi întreabă pe răsculați ce vor. Aceștia răspund că nu vor nimic altceva decât ca el să părăsească domnia.

Vodă se învoiește cu ușurință, vestește că a părăsit domnia și cere slobodă trecere spre Țarigrad. Răsculații se învoiesc. Duca, ieșind din Iași, ajunge la Galați (un oraș așezat pe malul Dunării), de unde îl înștiințează pe sultan despre răscoala moldovenilor. Sultanul îi poruncește să ia cale întoarsă și, cu tătarii orânduiți, să-i spulbere pe răsculați și să-i măcelărească pe toți până la unul.

S-a folosit Duca nu numai de sfaturile, ci și de brațul lui Cantemir împotriva dușmanilor săi; căci răsculații, aflând știrea despre întoarcerea Ducăi și venirea tătarilor, se adună în câmpia Orheiului și jură sau să moară, sau să nu-l primească pe Duca în domnie. Cantemir este trimis de Duca cu o parte din tătari, îi pune pe fugă pe răsculați, îi risipește și îi silește să se supună stăpânirii domnului. Întorcându-se Duca, îi este foarte mulțumitor lui Cantemir și îl cinstește cu slujba de mare clucer.”

Sursa traducerii (după manuscrisul original păstrat la Sankt Petersburg): Dimitrie Cantemir, Viața lui Constantin Cantemir, Text stabilit și tradus de Radu Albala, București, 1973

Surse: