Razboi in Ucraina: Minoritatea romaneasca sub presiunea nationalismului ucrainean

Despre situatia minoritatii romanesti din Ucraina scriu si francezii de la courriers.info in articolul intitulat „Guerre en Ukraine : la minorité roumaine sous la pression du nationalisme ukrainien” (Razboi in Ucraina: Minoritatea romaneasca sub presiunea nationalismului ucrainean) care remarca presiunea in crestere a nationalismului ucrainean impotriva celorlalte minoritati.

„Mai mult de 500 000 de persoane de origine română trăiesc în vestul Ucrainei, în jurul orașului Cernăuți și in Transcarpatia. Pentru aceste persoane, nu se pune problema de a merge la lupta în Donetsk sau Lugansk împotriva separatiștilor pro-rusi și pentru a apara un stat care nu a respectat identitatea și limba lor.

Razboi in Ucraina: Minoritatea romaneasca sub presiunea nationalismului ucrainean

Desigur, există statui ale lui Stefan cel Mare chiar si pe valea orasului Ujgorod, pe partea opusă României, in fosta Rutenie, acum oblast al Transcarpatiei. Și exista de asemenea si statui cu „Eminecky” (Eminescu) în Cernăuți, frumosul si vechiul Cernăuți, capitala Bucovinei candva, aflat la o distanță de doar 80 de km de Suceava.

Dar aici, sentimentul anti-rus lipseste din peisajul cotidian. Conflictul nu se desfasoara aici ca la celălalt capăt al unei țări care este aproape 1500 km latime, aproape cat distanța dintre Munchen si Brest? Chiar și în Lviv, capitala vestica a tarii, unde este un adevarat pol al naționalismului ucrainean, viata este trăita fara nici un moment de apasare. Bistrourile și restaurantele sunt pline, iar muzicieni de stradă și vânzătorii ambulanți distreaza mulțimea de pietoni care vin duminică în piața centrală a primăriei.

Despre cei care lupta în est, există puține întrebari. Unele discursuri patriotice, una sau două pancarte cu imagini ale victimelor ale conflictului din oraș – din motive de siguranță, principalele unități trimis să lupte în Donbass din regiune – amintesc gravitatea momentului.

Când autoritatile de la Kiev au vrut să-i mobilizeze pe „români”, protestele au fost spontane. Ei nu au de gând să-i ajute pe  „naționalistii-fascisti”, cei care i-au exploatat sau disprețuit. In Cernăuți chiar au apărut patru baricade. Nici populația locală ucraineană nu a fost mai dornica să poarte uniforma, forțând autoritățile centrale să-și abandoneze proiectul lor.

Românii din Ucraina nu sunt simpatizanti pro-rusi. Ei pur și simplu apeleaza la memoria scurtă și compara soarta lor sub diferite administrații în ultimii ani. Ei isi amintesc că sovieticii au permis în cele din urmă utilizarea limbii lor, numit chiar moldovenească si scrisa în chirilică până la independență în 1991.

Dimpotrivă, tendința actuală este de „ucrainizare”. Clasele de români dispar sau se numesc directori care nu sunt români. În Occident, de îndată ce un refugiat copil ajunge într-un sat, inspecția Academiei nu ezita să deschidă o clasă în cazul în care este ucrainean, dar va trage cu urechea si la ceilalti zece copii români . Această politică își arată roadele: marea majoritate a elevilor invata in limba ucraineană, utilizarea limbii române urmand a fi conservată doar de analfabeți, adică 90% din tigani.(!?)

„A fost mai bine cu Ianukovici”

Nu e de mirare atunci că, în aceste regiuni din Ucraina de Vest, Partidul Regiunilor fostului președinte Viktor Ianukovici, inlaturat de la putere în luna martie, este inca in sondaje uneori cu rezultate destul de semnificative, de ordinul a 30 – 40% . Cele mai multe minorități prezente – maghiară, slovacă, română, poloneză – au apreciat forma sa de „liberalism”, care le-a permis să-si practice limbile lor, fără a pune prea multe obstacole  fata de cele cu care se confruntă din cauza centralismului riguros impus de atunci incoace.

Nu trebuie uitat faptul ca sub URSS, dar și chiar și astăzi, mulți români din Ucraina care nu gaseau pe plan local de lucru ajungeau sa lucreze la Moscova în Rusia „interioara” sau in Siberia . Salariile confortabile care i-au atras si i-au făcut să plece si sa se imbogateasca, au atras gelozie și invidie.

Satele din regiunea Ugocea  sunt replica exactă a celor romanesti din Negrești-Oaș Certeze și a celor din județul  Satu Mare, cu palate somptuoase  de 30 sau de 50 camere pentru a găzdui o singura familie.

Pe ambele părți ale frontierei, dorinta romanilor de a-si impresiona vecinii, arată că au reușit. Pe partea din Romania românii au făcut avere lucrand în Franța, lângă Paris. Partea ucraineană a facute avere în Spania, si mai ales pe șantierele de construcții din fosta URSS. Rețelele de trafic au contribuit si ele uneori pentru a rotunji prada. Erau necesare în cazul în care costul construcțiilor faraonice au atins chiar si sume de 300 000 de euro.

 Bogatia „tiganilor albi” sperie(!?)

„Ești bogat? Ei bine, o faci pentru tine! „. Autoritățile ucrainene fac dovada de un astfel de cinism? Întrebarea aceasta merita pusa este atunci când  vezi starea de abandon a comunelor si satelor din Valea regiunii Apşa de Jos, dintre care unele au până la 7000 sau chiar de 15 000 de locuitori (Vodyane, Serednje, Potik, Strâmtura ). Pe acest sector de 15 km2 imediat la cealaltă parte a frontierei, la nord de Sighet (Maramureș), străzile și drumurile sunt într-o stare groaznică, iar infrastructurile lipsesc. Ai  sentimentul ca trăiesti în secolul trecut. Trecerea peste granita in România este ca intrarea in paradis.

Șocul este chiar mai mare în valea Uzh în apropierea frontierelor maghiare și slovace, in regiunea Pereshin, la 40 de kilometri nord de Ujgorod. Ajunse aici aproximativ acum 80 ani, comunitățile nomade venite din România și Cehoslovacia, s-au stabilit în satele Simer, Remetsy, Myrcha.

Dintre acestia, Volohii, numărand acum 3000 de suflete,  sunt numiti de catre ucraineni „tiganii albi”, stau in mahalale aglomerate în pustietate, și vorbesc o limba cu ce a mai rămas din elementele de bază din România. Micul oraș din Poroskovo  are aproape numai 2000 de locuitori, o treime din populația locală, care sta cu frica ca orasul este pe cale de a fi scufundat. Inițial, așa cum își amintesc batranii lor, acum de 84 ani  au fost doar douăzeci, împărțiti în patru familii, ale căror nume au fost păstrate, utilizand porecle pentru a putea să se recunoască.

Nimeni nu are grijă de ei, pastorii baptisti care au preluat conducerea, nu reușesc să se inteleaga cu ortodocșii, care au răspândit zvonul că unul dintre ei era un agent KGB. În regiunea Ujgorod, sunt Martorii lui Iehova care au preluat  populatiile non-ucrainene.

Diferența dintre ucraineni și minorități, prin urmare, poate fi gasita de asemenea si în religie.  Fără îndoială  partea de nord a Maramuresului, fata de regiunea Cernauti, este o comunitate puternică de 400 000 de români,  în inima unei regiuni în care influența austriaca, intelectuala, culturala, arhitecturala, s-au dovedit decisive.”, sursa:  courriers.info

Sursa:

[1] courriers.info