Transnistria? Basarabia e Romania!
Cele cinci licee româneşti din Transnistria capătă importanţă capitală, în contextul noului Cod al Educaţiei, impus de Chişinău, valabil din actualul an de învăţământ. Admiterea la facultate este condiţionată de absolvirea a 12 clase şi a Bacalaureatului. Doar liceele în grafia latină din stânga Nistrului respectă acest sistem, în comparaţie cu cele de tip sovietic, unde învăţământul preuniversitar se încheie în clasa a XI-a. Ca urmare, se prefigurează deja un fenomen neaşteptat – elevii de la şcolile ruseşti vor să se înscrie la cele româneşti.
De mai bine de o jumătate de an există o situaţie care, până acum, cel puţin, pare fără ieşire. Ajutoarele materiale, precum calculatoare, bănci, rechizite sau cărţi, nu pot ajunge la şcolile româneşti din Transnistria. Vorbim în acest caz despre bunurile, în valoare de 200.000 de lei moldoveneşti, reprezentând donaţia din partea Primăriei din Chişinău.
La care se adaugă cele trei microbuze destinate transportului elevilor, în această din urmă situaţie referindu-ne la contribuţia României. Am discutat, cu câteva zile în urmă, despre acest subiect cu directorul Liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol, profesorul Ion Iovcev, totodată membru în Colegiul Ministerului Educaţiei din Republica Moldova. Cu regret remarcă interlocutorul meu faptul că autorităţile Republicii Moldova „nu au găsit până în prezent modalitatea de a trece toate aceste bunuri prin aşa-zisa vamă transnistreană”.
Cititi mai mult pe … romanialibera.ro
Sursa:
[1] romanialibera.roFrumoși călătoriîntre stele și ploivom fi.Neluați în seamă ca frunza de toamnă.Frumoși călători între cer…
În ziua sfântă de 1 Decembrie, când întreaga suflare românească își îndreaptă gândul către împlinirea…
de Florin Dobrescu Mă numesc Florin Dobrescu și anunț public faptul că, în dimineața zilei…
Înființarea Organizației Județene Tulcea a Partidului Glasul Neamului: un pas hotărât pentru demnitatea românească în…
La 27 Noiembrie 1919 organele Siguranţei de stat au descoperit o organizaţie iredentistă din Arad,…
NOTA AUTORULUI: Imaginile au caracter strict documentar și istoric. Scopul publicării lor și a acestui…
Leave a Comment