Pocuţia pe timpul lui Petru Rareş (1543-1546)

Pentru a determina Polonia să se situeze pe o poziţie antiotomană, Rareş ocupă Pocuţia la sfârşitul anului 1530, motivând că pentru această acţiune are acordul sultanului. Dar ocuparea Pocuţiei n-a declanşat tratative moldo-polone în spirit antiotoman.

Un sol polonez trimis la Poartă află că sultanul nu şi-a dat acordul privind ocuparea Pocuţiei. Regele polon refuză în mod oficial să-l mai susţină pe domn. În aceste circumstanţe Rareş îşi schimbă orientarea politică şi participă activ la coaliţia antijagiellonă, în cadrul căreia a avut loc o nouă apropiere între Moldova şi Rusia Moscovită. În coaliţie a fost atras şi hanul din Crimeea, fapt care a scutit pentru un timp ţara de incursiunile jefuitoare ale tătarilor.

În 1531 oastea poloneză sileşte trupele moldoveneşti să părăsească Pocuţia, având susţinerea tacită a sultanului. Noua încercare a lui Petru Rareş de a ocupa această regiune s-a încheiat cu o mare înfrângere a armatei moldoveneşti la Obertyn, la 22 august 1531.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.

Înfrângerea a fost înlesnită de politica trădătoare a unei părţi din boierii moldoveni.
Conflictul moldo-polon a mai continuat câţiva ani. În aceste condiţii sultanul a încheiat la începutul anului 1533 un tratat de pace “perpetuă” cu regele polonez pentru timpul cât vor fi în viaţă cei doi monarhi, Suleyman şi Sigismund, care a durat până în 1617.

Dar confruntarea moldo-polonă submina pacea “veşnică”. Aceasta conduce la noi convorbiri polono-otomane în 1533-1534, în urma cărora a fost întocmit planul comun al unei campanii militare împotriva Moldovei, care va fi realizat mai târziu. De rând cu Polonia şi Imperiul Otoman, în această campanie trebuia să participe Ioan Zapolya, Ţara Românească şi tătarii din Crimeea.

---

Urmăriți Glasul.info și pe Google News

---

În 1533 Petru Rareş trimite oaste în Transilvania pentru a-l înlătura de aici pe trimisul special al Porţii, veneţianul Aloisio Gritti. Acţiunea se realizează cu sprijinul nobililor locali şi, оn final, Gritti este ucis . Faptul l-

a supărat pe sultan şi numai din cauza războiului cu Iranul nu porneşte împotriva lui Petru Rareş. Concomitent, domnul Moldovei caută aliaţi. În aprilie 1535 Petru Rareş încheie cu Ferdinand Habsburg o înţelegere secretă privind colaborarea оmpotriva expansiunii otomanilor.

Făgăduielile lui Ferdinand au rămas, însă, doar pe hârtie.
În septembrie 1538, conform planurilor dintre aliaţi, sultanul în fruntea unei oşti ce număra, după izvoare contemporane între 150.000 şi 200.000 oameni, năvăleşte în Moldova. Concomitent, hotarele de est sunt atacate de tătarii din Crimeea, iar cele de vest de către oştile Ţării Româneşti şi Ungariei.

Din nord ele erau sprijinite de trupele regelui polonez. Împresurat de duşmani, Petru Rareş hotărăşte să împiedice unirea trupelor otomane cu cele ale Poloniei şi ale Hanatului din Crimeea şi, în parte, reuşeşte. Când însă otomanii, în înaintarea lor spre nord au trecut de Iaşi, marea boierime din gruparea Băneştilor şi Arbureştilor, condusă de Mihu, portarul de Suceava, şi Gavril Trotuşan logofătul, în fruntea detaşamentelor de călăreţi, l-au părăsit pe Petru Rareş. În aceste condiţii domnul abandonează lupta cu otomanii şi se retrage în Transilvania, în cetatea Ciceu, care îi aparţinea ca feudă.

Era a treia oară când un sultan otoman călca pe pământul Moldovei. Primii doi, în 1476 şi 1484, n-au reuşit să ocupe ţara în întregime şi să intre în puternica cetate de scaun Suceava. Şi iată că la 14 septembrie 1538, cu mare alai şi fără lupte, Suleyman Magnificul intră în capitala Moldovei. Timp de câteva zile ţara este prădată şi jefuită de către oastea otomană şi tătară.

Cronicarul Macarie menţionează în letopiseţul său:

“Oastea barbarilor purta război crunt cu MoldoVlahia, prădând casele şi înveselindu-se cu prăzi. Atunci şi preafrumoasa cetate a Sucevei s-a supus turcilor şi ca o mireasă împodobită, ca o roabă au ruşinat-o… Turcii au pus mâna pe bogăţiile domnilor şi pe râuri de averi. De acolo s-a întors ca mare învingător, acel trufaş stăpânitor al turcilor şi s-a dus la cetatea împărătească, lăsând ca stăpân al domniei pe un oarecare Ştefan” .

Petru Rareş se retrage în Transilvania, reuşind să se pună în siguranţă în cetatea Ciceului, după ce trecuse munţii prin locuri greu accesibile .

Marea campanie otomană din 1538 şi măsurile luate de sultan au marcat începutul unei noi etape în evoluţia raporturilor româno-otomane în general şi a relaţiilor Moldovei cu Poarta în special. Situaţia internă şi externă din regiunea de la nord de Dunăre este fructificată de Poartă pentru a-şi stabili acolo suzeranitatea restrictivă şi efectivă.

A doua domnie: 9 februarie 1541 – 2/3 septembrie 1546

“Cu adevărat era ficior lui Ștefan Vodă cel Bun, că întru totul simăna cu tătâne-său, că la războaie îi mergea cu noroc, că tot izbândea, lucruri bune făcea, ţara şi moşia sa ca un păstor bun o ocrotea, judecată pre dreptate făcea. Altmintrilea de stat era om cuvios şi la toate lucrurile îndrăzneţu şi la cuvântu gata, de-l cunoştea toţi că iaste harnic să domnească ţara” .