La 31 ianuarie 1844 avea loc emanciparea țiganilor aparținând așezămintelor bisericești și mănăstirilor de către Mihail Sturdza

În secolul al XIX-lea, generațiile de tineri instruiți în vestul Europei adoptă concepțiile progresiste occidentale și se creează un puternic val antisclavagist. În perioada 1843 – 1855 are loc abolirea robiei în Principatele Române. Tarile Romane se afla astfel printre primele state europene care renunta fara o prea mare impotrivire a stapanilor de robi la abolirea sclaviei. Pe continentul american insa, impotrivirea la abolirea sclaviei duce chiar la un razboi civil de proportii, cunoscut in istorie ca Războiul Civil American sau ca Războiul dintre Nord și Sud.

Robia în țările române, se referă cu precădere la situația persoanelor de etnie romă, aflați în stare de robie pe teritoriul Principatelor Române. Exista un număr mic de robi care nu erau rromi, îndeosebi printre „tâmpiți” (handicapații mintali), și de rromi care nu erau robi (printre familiile înstărite, care-și răscumpăraseră robia sau printre rromii „sloboziți”, adică eliberați, care se regrupau în „Slobozii”), dar aceștia nu mai erau denumiți țigani, cuvânt care devenise sinonim cu rob.

La 31 ianuarie 1844 avea loc emanciparea țiganilor aparținând așezămintelor bisericești și mănăstirilor de către Mihail Sturdza

Un rob se putea vinde , cumpara, schimba. Erau vînduţi, schimbaţi, puteau fi pedepsiţi cu bătaia, practic, fără măsură.

„Cu ei, nu se face un negoţ după toate regulile — afirmă Wilkinson —; nu există obiceiul să fie puşi la vînzare. Sînt vînduţi şi cumpăraţi pe ascuns, preţul obişnuit al unui rob, de orice sex, fiind de cinci sau şase sute de piaştri.”

Robia este atestată din secolul al XIV-lea și este desființată la jumătatea secolului al XIX-lea, ca o consecință a campaniei purtate de tinerii revoluționari care au adoptat ideile liberale ale iluminismului.

Printre aceștia, cel mai notabil este Mihail Kogălniceanu, care pune bazele legislației referitoare la dezrobirea țiganilor în Moldova.

Originea robiei rromilor în spațiul Pricipatelor Române este incertă. Istoricul Nicolae Iorga corelează apariția rromilor pe aceste meleaguri cu Invazia mongolă în Europa din 1241, sugerând probabilitatea ca robii rromi (care erau cercetașii, iscoadele, rotarii, crescătorii de cai, căruțașii, căldărarii, pielarii, cortorarii și fierarii mongolilor și mai târziu ai tătarilor) să fi fost preluați de la mongoli și tătari în secolul al XIV-lea, odată cu înfrângerea acestora de către regii poloni sau ungari, de către voievozii români sau de către țarii ruși (robia rromilor existând în toate aceste țări, dar și în Persia și Asia centrală).

În acea perioadă, atât robia cât și sclavia erau frecvente în Europa. Astfel, slavii încă ne-creștinați erau luați ca sclavi în regatele creștine din occident (Franța, Imperiul Germanic,Regatul Ungariei), etimologia cuvântului sclav provenind de la slavi (nu de la servus din latină), alt exemplu fiind sclavia reciprocă practicată între sarazinii musulmani sau evreii hazari pe de-o parte, și creștinii din regatele occidentale sau din Rusia Kieveană pe de alta.

Sursa/Note:

[1] ro.wikipedia.org