Un conflict de pomina in noiembrie 1979, in timpul Congresului al XII-lea al PCR intre vechiul comunist Constantin Parvulescu si Nicolae Ceausescu. VIDEO

Constantin Pârvulescu (n. 10 noiembrie 1895, Olănești, județul Vâlcea – d. 11 iulie 1992), a fost unul dintre fondatorii Partidului Comunist din România și un oponent activ al lui Ceaușescu.

A fost de profesie ajustor mecanic, lucrând la Atelierele CFR Tighina din București.

Prin împrejurări nelămurite până acum, a ajuns în Ucraina, unde a lucrat doi ani ca mecanic de moară într-un sat. În perioada războiului civil din Rusia a intrat voluntar într-o anume Armată sovietică Poltava (1919-1921).

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


libris.ro

În 1921 a devenit membru al partidului Comunist din România. A fost președinte al Comisiei Centrale de Revizie. Între 1921-1926 a fost la Moscova, unde a absolvit o școală superioară de partid. Între 1926-1929 a fost încadrat ca mecanic la Uzina de Motoare și Aviație Moscova.

După 12 ani de absență, a revenit ca prim-secretar al Regionalei Basarabia-Chișinău (1929-1931), apoi membru al conducerii PCdR.

În 1934 a fost condamnat la 10 ani închisoare, în contumacie, pentru implicarea în organizarea „sindicatelor roșii”, și a fost arestat un an mai târziu la Praga.

A fost condamnat iarăși în 1937 la șapte ani închisoare corecțională – sentință comutată în trei ani închisoare; dar fișele sale de cadre îi menționează deja efectuarea unei pedepse în Penitenciarul Jilava (între 1936-1939).

Un conflict de pomina in noiembrie 1979, in timpul Congresului al XII-lea al PCR intre vechiul comunist Constantin Parvulescu si Nicolae Ceausescu. VIDEO

După ieșirea din închisoare, a fost ales (numit) prim-secretar al regionalelor de partid din Prahova și Dobrogea, iar în 1941 a devenit membru al Secretariatului PCdR condus de Stefan Foris. Când s-a certat cu acesta, a fost scos din funcție și pus „să-și facă autocritica” (1943). La vremea aceea, Foriș se plângea de „nivelul politic scăzut” al lui Pârvulescu.

Constantin Pârvulescu era la momentul ascensiunii lui Ceauşescu la putere unul dintre cei mai vechi membrii de partid.

În 1919, când în Rusia izbucnise războiul civil, el a intrat în Armata Roşie, luptând de partea bolşevicilor, şi, la întoarcerea în ţară, a fost unul dintre membrii fondatori ai Partidului Comunist din România, filială a Internaţionalei Comuniste.

În perioada ilegalităţii, Pârvulescu a parcurs un traseu politic şi personal zbuciumat, ocupând diverse funcţii de conducere şi suferind şi condamnări, fugind din ţară şi revenind.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când grupul din închisori condus de Gheorghiu-Dej a hotărât înlăturarea – şi ulterior masacrarea – secretarului PCdR Ştefan Foriş, Pârvulescu a exercitat conducerea interimară a partidului, alături de Emil Bodnăraş şi Iosif Rangheţ.

Sub conducerea lui Dej, Pârvulescu a continuat să ocupe funcţii înalte în partid, inclusiv membru al Biroului Politic, până în 1960, când a căzut în dizgraţie şi a fost treptat înlăturat din poziţiile de conducere.

După moartea lui Gheorghiu-Dej, Pârvulescu a fost păstrat încă în organele de conducere de către Nicolae Ceauşescu, deşi relaţiile dintre cei doi n-au fost niciodată foarte apropiate.

Pârvulescu simboliza însă, într-un fel, continuitatea partidului; iar prezenţa sa în rândul organelor de conducere putea fi interpretată drept un accept al vechii gărzi pentru Ceauşescu şi pentru echipa sa; „coabitarea” aceasta a produs însă destule neplăceri de-a lungul anilor.

Mişcarea comunistă era profund fragmentată între lideri ca Nicolae Ceauşescu, Tito, Mao sau Enver Hoxha, care, pe tonuri diferite, contestau cu toţii rolul conducător al Moscovei şi cereau un comunism internaţional multipolar, cu modele diferite, naţionale.

Pentru Uniunea Sovietică, acest lucru putea fi acceptat doar parţial, în măsura în care implica doar zone geografice din afara Europei răsăritene; coeziunea acesteia, „imperiul” său, trebuia asigurată cu orice preţ.

Pentru a arăta unitatea mişcării comuniste în jurul Moscovei, Brejnev ţinea cu tot dinadinsul să organizeze o consfătuire internaţională a partidelor comuniste, căreia Ceauşescu i se opunea cu înverşunare, tocmai din motivele arătate mai sus: ar fi consolidat influenţa şi presiunile Moscovei. Refuzul de a participa era însă un gest serios, care impunea măsuri de asigurare.

În 1948, în condiţiile conflictului cu Stalin, prima măsură luată de Tito a fost să pună diferendele în dezbaterea partidului, pentru a-i sili pe ceilalţi să se ralieze la poziţia sa şi, în acest fel, să nu permită trădări din interior.

Acelaşi lucru l-a făcut şi Gheorghiu-Dej după izbucnirea conflictului cu Hruşciov pe tema specializării.

Toate deciziile sale fuseseră supuse aprobării în Plenarele Comitetului Central, deseori convocate special pentru aceasta.Ceauşescu învăţase această lecţie şi o aplica la rândul său cu multă scrupulozitate.

Şi dacă de la consfătuire nu-şi permitea să lipsească, interesul său imediat devenea acela de a nu fi silit să adopte o poziţie anti-chineză.

De aceea, în februarie 1968, a fost convocată o Plenară a Comitetului Central, care a luat în discuţie poziţia PCR asupra unităţii mişcării comuniste internaţionale şi a necondamnării Chinei, poziţie faţă de care toţi membri şi-au exprimat acordul.

Cu o excepţie: Constantin Pârvulescu.

Acesta a cerut cuvântul şi a lansat unele aluzii discrete referitoare la faptul că niciun partid n-ar trebuie să pună condiţii pentru participare – cu alte cuvinte, aşa cum făcea PCR, cu necondamnarea Chinei – şi că unitatea partidelor comuniste este cea mai puternică armă împotriva imperialismului.

Treptat însă, uitând de prudenţă, el a ajuns pe o traiectorie de coliziune cu însuşi Ceauşescu.

În noiembrie 1979, la Congresul al XII-lea al PCR, a luat cuvântul pronunțându-se împotriva realegerii lui Nicolae Ceaușescu la conducerea partidului, acuzându-l că pune interesele personale înaintea celor ale partidului și țării.

De asemenea, a acuzat congresul că neglijează problemele reale ale țării, fiind preocupat de glorificarea lui Ceaușescu.

De asemenea, la vârsta de 84 de ani, nu putea fi acuzat de ambiții personale așa că remarcile sale au fost considerate de presa occidentală ca o dovadă a nemulțumirii din rândurile partidului.

Replici la discursul lui Pârvulescu au fost date de Ion Popescu-Puțuri, George Macovescu, apoi chiar de Nicolae Ceaușescu.

Acesta din urmă l-a făcut trădător pe criticul său. Pârvulescu a fost dat afară din sală, destituit din funcția sa de delegat la Congres, și a fost pus sub supraveghere strictă și arest la domiciliu.

La 16 decembrie 1980 a fost exclus din partid cu aprobarea unanimă a membrilor CPEx.

A fost criticat dur mai ales de Nicolae Ceușescu și de Gogu Rădulescu.

Un conflict de pomina in noiembrie 1979, in timpul Congresului al XII-lea al PCR intre vechiul comunist Constantin Parvulescu si Nicolae Ceausescu. VIDEO
Un conflict de pomina in noiembrie 1979, in timpul Congresului al XII-lea al PCR intre vechiul comunist Constantin Parvulescu si Nicolae Ceausescu. VIDEO

Sursa:

[1] cersipamantromanesc.wordpress.com

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

Romanii care s-au jertfit pentru gloria Rusiei imperiale in armata rusa

vin feb. 6 , 2015
Trebuie mai intai menţionat faptul că ţările române au avut o cavalerie uşoară vestită, un lucru din păcate  foarte puţin cunoscut în ziua de azi. Cavaleria uşoară de mercenari “valahi” ajunsese aproape pe oriunde nu-ţi poate trece prin cap.Anatol Lescu este un istoric basarabean, care a publicat o lucrare foarte […]
Romanii care s-au jertfit pentru gloria Rusiei imperiale in armata rusa

Poate vă place și:

libris.ro