Civilizaţia şi istoria au început acolo unde locuieşte azi neamul românesc.”
(W. Schiller, arheolog american)
Concluzia domnului Ioan Aurel Pop, este că toate toponimele fiind de origine latină (!?), noi vorbim o limbă latină și nu una getică.
Oare de ce nu ne-ar conveni să vorbim o limbă getică? Mai avem azi pericolul maghiar, sau imperial habsburgic? Sau cei care care au susținut o teorie falsă sau ridicol elaborată le este greu să mai revină asupra ei? Este imposibil de recunoscut fundamentarea eronată?
De ce trebuie să îngropăm sau să ascundem originea reală a limbii române și recunoscută, și să-i atribuim o alta care e moartă de foarte multă vreme? Limba latină a murit tocmai că nu a fost vorbită de popor. Cu ce este superioară această limbă care nu este vorbită de nimeni azi, față de cea care la 1592 era vie, iar poporul rumân o vorbește ca și acum 400 de ani?
CUM LATINIZĂM LIMBA GETICĂ
Nu putem considera oare ca aceasta limba care se vorbeste de 400 de ani, ca s-a vorbit de asemenea si cu 400 de ani inainte de momentul intocmirii documentului la care se referea domnul Pop?
Dar cu 800 de ani? De ce nu cu 1000 sau 2000 de ani?
Evident că putem, atât timp cât pentru limbă s-a luptat mereu, că doar datorită ei mai existăm azi, pământul și limba bunilor noștri fiind singura și cea mai prețioasă moștenire. Despre acest lucru vorbesc străinii și avem toate motivele din lume să-i credem:
“Limba lor [românilor] n-a putut fi extirpată deşi sunt aşezati în mijlocul atâtor neamuri de barbari şi aşa se luptă să nu o părăsească în ruptul capului, încât parcă nu s-ar fi luptat atâta pentru viaţă cât pentru o limbă.”
(Antonio Bonfini 1434–1503, umanist italian care a scris despre istoria Ungariei )
Scribul nu denumește ca fiind latină, limba vorbită de maramureșeni. Este limpede că acel literat cunoaște limba latină, odată ce o numește SERMO-GETICUS, altfel cum putea sa faca diferenta intre cele doua limbi?
El este bine intentionat si sincer si face aprecieri pertinente cand isi presteaza munca cu constiinciozitate profesionala, iar atunci cand considera oportun da sfaturi regelui, nefiind deloc preocupat de a schimba cu ceva o realitate, care trebuie doar descrisa si nicidecum masluita in folosul vreunui neam sau sa purceada la subiectivism cu caracter etnic.
Încă relațiile umane din Transilvania nu erau puternic etnicizate, deși drepturile românilor majoritari erau deja restrânse din 1366, față de cele ale minoritarilor. Nimeni nu știa ce va urma la acea vreme.
Nici politica maghiarizarii nu era inca bine teoretizata si aplicata si nici teza romanizarii care s-a nascut tocmai ca raspuns la acea politica de deznationalizare a romanilor, nu-si pornea lunga poveste de mistificari care este ca o pata neagra pe istoriografia romaneasca actuala.
Asadar, domnul Ioan Aurel Pop, desi pertinent vis a vis de problematica romanilor sub regii habsburgi, in privinta limbii getice a romanilor va trebui sa-si revizuiasca propria perceptie, care este tributara politicii mincinoase a istoricilor care sustin romanizare.
„Dacii mă cunosc, ei vorbesc o limbă barbară, de idiomă latină”
Horațiu, marele poet roman (65 î. Chr. – 08 î. Chr.) – Odele, I, 20 (afirmație făcută cu aproape un secol și jumătate înaintea cuceririi unei părți din teritoriile ocupate de geți).
„Latineasca, departe de a fi trunchiul limbilor care se vorbesc azi s-ar putea zice că este mai puţin în firea celei dintâi firi romane, că ea a schimbat mai mult vorbele sale cele dintâi si dacă nu m-aş teme să dau o înfăţişare paradoxală acestei observaţii juste aş zice că ea e cea mai nouă dintre toate, sau cel puţin a aceea în ale cărei părţi se găsesc mai puţine urme din graiul popoarelor din care s-au născut. Limba latinească în adevăr se trage din acest grai, iar celelalte limbi, mai ales moldoveneasca, sunt însuşi acest grai.”
(D`Hauterive, Memoriu asupra vechei si actualei stări a Moldovei)
„Locul acesta unde este acum Moldova şi Ţara Muntenească este drept Dacia, cum şi tot Ardealul şi Maramureşul şi cu Ţara Oltului. Aste nume mai vechi decât acesta, Dacia nu se află, în toţi câţi sunt istorici.”
(M.Costin,1632-1691, De neamul Moldovenilor)
„De aceia, măcar că ne-am deprins a zice că limba română e fiica limbii latinesti, adeca acei corecte, totusi daca vom avea a grăi , limba romaneasca e muma limbii celei latinesti.”
(Petru Maior, Istoria pentru începutul românilor în Dacia, p 316, 1812)
„Acești volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wölsche, ci vlahi, urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, dacilor şi geţilor care şi acum îşi au limba lor proprie şi cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane.”
(Schlözer, Russische Annalen- sec XVIII)
„DACHII PREA VECHE A LOR LIMBĂ OSEBITĂ AVÂND, CUM O LĂSARĂ, CUM O LEPĂDARĂ AŞA DE TOT ŞI LUARĂ A ROMANILOR, ACEASTA NICI SĂ POATE SOCOTI, NICI CREDE…”
(Constantin Cantacuzino, 1639-1716)- „Românii despre care am mai spus că sunt daci.”
Este de neînţeles de ce a fost nevoie să ne mistificăm istoria, mai ales că ea nu a fost în esenţă diferită, ci deosebite au fost doar interpretările ei. Când spun asta mă refer la istoricii susţinători ai teoriei oficiale. De ce trebuie să credem şi să acceptăm fără să ne punem întrebări cum de geții şi romanii au născut un popor nou, variantă lansată de Şcoala Ardeleană, doar pentru a lupta mai eficient împotriva maghiarizării forţate?
Această teorie care şi azi ocupa o poziţie oficială, ignoră că ocupaţia romană (nu latină) a durat doar 160 de ani la noi şi că ţări că Turcia, Israel, Albania, Grecia sau Britania, după ocupaţii romane de sute de ani nu au produs aşa ceva. Noi nu avem o patrie prin Asia, aşa că nu suntem în situaţia ”ungurilor”, și nici a bulgarilor. N-avem o problemă identitară. Noi tot un mare popor rămânem, tot getic, doar că trebuie să ridicăm hotărât colţul covorului şi să scoatem la lumină acele detalii de care navem a ne feri şi care, până la urmă, ne caracterizează ca popor. Nici nemţii, francezii sau spaniolii nu sunt urmaşii unui singur trib/popor antic, nici noi, dar de cear trebui să fim?
Nemţii sunt germanici, dar poate că o parte dintre triburile ce au vieţuit aici sunt şi ele germanice, popoare ce au vieţuit şi s-au contopit în fiinţa naţională a unui popor, al nostru. Se spune că gepizii erau germanici!!! Dar lexicoanele vechi îi menţionează cu numele de „geto-pides”… Alte izvoare spun despre Ala Reiks (Alaric) şi vizigoţii săi că erau geți, dar istoria oficială neagă prin omisiuni sau direct prin mistificări, deşi încă nu ne-am aplecat serios asupra problemei popoarelor cunoscute oficial sub numele de migratoare, iar pe noi ne excludem. De ce să ne excludem? Migraţie permanentă a existat şi în sânul triburilor getice, dar asta iar omitem să o spunem. Avem un mai mare prestigiu naţional dacă spunem că toată România de azi era locuită de un singur popor?
Fiecare trib era un popor, mai mult sau mai puţin. Triburile erau înrudite, surori, dar asta trebuie să o spunem cu subiect şi predicat şi în detaliu. Cine ne mai ia în serios când noi susţinem încă teorii puerile la care omul de bun simț pufnește în râs? Poporul Romei n-a existat, doar un popor latin în jurul Romei. Originile Romei, spun cronicarii antici sunt troiene, iar troienii erau geți. Asta nu este o teorie fantezistă, izvoarele antice chiar o confirmă.
Argonauţii au venit după lâna de aur pe malul Pontului Euxin, în teritoriul geților, nu aiurea, iar legende şi poeme ale Antichităţii vorbesc despre teritoriul de la nord de Istru ca despre o grădină a Raiului. Între folclor şi arheologie, trebuie să începem să spunem tot adevărul despre noi, nu doar o poveste, o legendă cu iz de scenariu prost, această origine a latinităţii poporului român. Noi nu suntem latini, ci latinii erau un popor get, poate unul dintre triburile pelasgilor despre care vorbea N. Densusianu. Nu sunt dovezi? Cum să nu ?!
Trebuie doar să le acceptăm. Începând cu sec. XIX, cultura română s-a umplut de dovezi evidenţiate în lucrările unor importanţi oameni de cultură romani, dar şi străini, iubitori ai culturii noastre. Să ne aplecăm mai atent asupra scrierilor lui N.Densusianu, Haşdeu, Xenopol, Odobescu sau Iorga şi să ne rescriem istoria acolo unde ea este încă neclară. Nu se poate doar să-i nominalizăm pe cei care au lăsat lucrări importante în urma lor, dar ceea ce ei au scris să admitem doar parţial. Toate aceste lucrări scrise sunt întărite de studiile de paleogenetică și genetică populațională, care infirmă poveștile sforăitoare și mistificările, confirmând în același timp ți punându-le într-o nouă lumină pe cele respinse de profesori și istorici ”oficiali”.
Surse:
[1] scribd.com[2] munchausentimes.blogspot.ro[3] thraxusares.wordpress.com