Sistemul financiar este defect
97% eşti posedat de bănci ; Prin urmare, banii nu apar în sistem atunci când ai vândut un produs sau serviciu pe care tocmai l-ai creat. Nu, sistemul este construit astfel incat banii apar atunci când cineva se imprumuta de la o banca.
Si daca produci bunuri si servicii, dar nimeni nu se imprumuta, banii nu apar, iar tu nu ai cum să le vinzi şi nici cum să cumperi alte bunuri ori servicii de care ai nevoie dar pe care nu le produci tu.
Pare că sistemul este defect prin construcţie.
97% posedat reprezintă un studiu fundamental despre sistemul financiar și economic. E primul documentar care abordează problema și modul de funcționare a băncilor centrale și a procesului de creare a banilor.
Atât timp cât banii dirijează orice activitate din lume, e absolut necesar să le înțelegem natura. Totuși, întrebările aparent simple sunt evitate, întrebări precum: Care e originea banilor? Cine îi creează? Cine decide modul de folosire a acestora?
Și ce valoare au aceste întrebări pentru milioanele de oameni care au de suferit în cazul în care sistemul monetar intră în colaps?
Sursa:
[1] mciv.wordpress.comEURO EDUCATION FEDERATION, în parteneriat cu Asociația Down Art Therapy, Asociația Paradigme educaționale și Biserica Sfântul Mare Mucenic MINA, Preajba Mare,…
În discursul rostit de șeful Partidului Național Liberal, Dimitrie A. Sturdza, la Senat, în ziua…
Noi, Partidul Glasul Neamului, sărbătorim astăzi, 8 decembrie 2025, faptul că prin referendumul național din…
5 Decembrie 1944 - La FÂNAŢE în jud. Mureş, 5-7 septembrie 1944: grăniceri unguri alături…
1 Decembrie este Ziua Națională a României și este important să amintim și să evidențiem…
Frumoși călătoriîntre stele și ploivom fi.Neluați în seamă ca frunza de toamnă.Frumoși călători între cer…
Leave a Comment