Dupa primul razboi mondial, în urma Conferintei de la Paris, Banatul a fost împartit între Regatul Sârbilor, Croatilor si Slovenilor (R.S.C.S.) si România (Magazin istoric, nr.12/2001).
Aproape 80.000 de români au ramas în Banatul sârbesc ce apartinea R.S.C.S., iar circa 50.000 sârbi si croati au continuat sa traiasca în Banatul românesc.
Litigiul initial dintre cele doua state vecine privind delimitarea Banatului a fost solutionat din 1929 în virtutea traditionalelor legaturi de prietenie româno-sârbe.
La conferinta de la Paris, Nikola Pasici, seful delegatiei sârbe, declarase, de altfel, ca partea sârba dorea ca buna vecinatate cu românii sa se mentina si sa ramâna permanenta.
SOARTA ROMANILOR DIN BANATUL SARBESC DUPA MAREA UNIRE DE LA 1918
Guvernele celor doua tari au avut dese convorbiri si au încheiat conventii si acorduri reciproce privind soarta românilor din R.S.C.S. si a sârbilor si croatilor din Banatul românesc. Statutul lor a fost reglementat si printr-o serie de tratate internationale.
Care a fost situatia românilor din Banatul sârbesc în perioada interbelica?
Cele 24 de plângeri ale protopopului
În primii ani de existenta a Regatului Sârbilor, Croatilor si Slovenilor, minoritatea româna ramasa aici a întâmpinat multe dificultati în desfasurarea în bune conditii a vietii ei nationale, spiritual-culturale.
Cu toate ca Tratatul de pace de la Saint-Germain din 10 septembrie 1919 stabilea protectia internationala a minoritatilor din R.S.C.S., prevederile sale nu s-au aplicat în mod consecvent. Dimpotriva, au fost înregistrate numeroase abuzuri, prigoniri, sicanari si nedreptati privindu-i pe românii din Banatul sârbesc.
Se resimtea, în primul rând, lipsa intelectualilor — preoti, învatatori s.a. Majoritatea acestora, împreuna cu multe familii de tarani, în baza dreptului de optiune, parasisera Banatul sârbesc, stabilindu-se în România.
Situatia românilor devenise îngrijoratoare mai ales în ceea ce priveste învatamântul primar. Din cei 105 învatatori care au functionat înainte de primul razboi mondial, 72 au trecut în România. Facusera aceasta deoarece n-au vrut sa se supuna ordinelor noilor autoritati de a învata limba sârba, respectiv “limba statului”. La fel si-au parasit rosturile si multi avocati, preoti, medici, functionari care n-au vrut sa ramâna sub stapânire sârba.
Scolile confesionale au fost transformate în scoli de stat. Autoritatile centrale au numit în satele românesti învatatori sârbi, rusi sau bulgari, care nu cunosteau limba materna a elevilor. La fel, functionarii români au fost înlocuiti cu altii din rândul sârbilor, tot sub pretextul ca nu cunosc “limba statului”.
Fata de nedreptatile la care erau supusi, românii din Banatul sârbesc au reactionat. Slujitorii Bisericii ortodoxe române au cerut ca enoriasii lor sa fie tratati ca cetateni cu drepturi egale.
De un deosebit prestigiu s-a bucurat protopopul Traian Oprea, din Vârset. El este autorul celor “24 de plângeri”, expuse public, în care arata nedreptatile savârsite fata de români: nu beneficiau de efectele reformei agrare, nefiind împroprietariti; studentii si elevii care studiau în România nu puteau obtine pasapoarte; autoritatile nu aprobau statutele Asociatiei Culturale Române si ale Asociatiei Studentilor, organizate în scopul propasirii intelectuale si spirituale; era interzisa folosirea manualelor scolare primite din România.
Totodata, protopopul Oprea semnala autoritatilor ecleziastice diecezane de la Caransebes abuzurile savârsite de autoritati împotriva unor clerici si intelectuali români.
Preotul George Baias din Iablanca fusese închis doua luni, apoi pus sub supraveghere. Parohul Avram Corcea fusese nevoit sa se refugieze în România pentru a scapa de amenintarile si maltratarile unor functionari administrativi. Un alt preot, Teodor Petrica, din Nicolint, a fost închis la Vârset si apoi la Belgrad.
Tot acest protopop a intervenit si pe lânga comandantul militar din Vârset, spre a curma unele abuzuri fata de intelectualitatea româna. Printre cei prigoniti s-a aflat si învatatorul Petru Bizerea, din Costei care, batut de soldati, a fost nevoit sa treaca cu toata familia în România.
Partid, asociatie, publicatii
Pe la mijlocul deceniului al doilea, situatia românilor din Banatul sârbesc s-a mai ameliorat. Era si rodul muncii de organizare politica si culturala depusa de intelectualii putini care ramasesera pe la sate.
La 10 februarie 1923, la Alibunar, în prezenta reprezentantilor din toate localitatile cu populatie româneasca din Banatul sârbesc, a fost constituit Partidul Român, pentru afirmarea drepturilor lor nationale, sociale si culturale.
Presedinte a fost ales dr. Aurel Novac, fost deputat înainte de razboi în Parlamentul de la Pesta, iar secretar general dr. Ioan Jianu, avocat din Alibunar. O luna mai târziu, în martie 1923, acesta a fost ales deputat în Parlamentul de la Belgrad.
Tot în martie 1923, a aparut la Panciova organul de presa al Partidului Român, saptamânalul Graiul românesc. În paginile sale erau facute publice dezideratele românilor banateni, între care si acela ca saracii sa primeasca pamânt.
Se mai dorea organizarea învatamântului primar în limba româna, dreptul de a studia în România s.a.
În acelasi an, 1923, în noiembrie, s-a constituit si Asociatia Culturala Româna din Regatul Sârbilor, Croatilor si Slovenilor, cu obiective similare privind propasirea nationala, spirituala, pastrarea traditiilor etc.
În scurt timp, s-a constatat o înviorare a vietii culturale a satelor cu populatie româneasca: s-au înfiintat coruri bisericesti sau laice, orchestre de muzica populara, echipe de dansuri, formatii de teatru etc.
Apar si o serie de publicatii, între care saptamânalul Nadejdea (1927-1944). Redactor a fost preotul Nicolae Roman, din Costei.
Prin tematica sa, prin caracterul accesibil al articolelor publicate, al limbii folosite, Nadejdea si-a cucerit în scurt timp un public larg, devenind gazeta cea mai îndragita a românilor din Banatul sârbesc. În paginile ei scriau atât intelectuali, cât si tarani, preocupati deopotriva de apararea limbii si obiceiurilor strabune.
O alta publicatie de interes ceva mai larg a fost Foaia poporului român (1936-1938), ai carei colaboratori erau mai ales din rândurile preotimii. Alte gazete au avut existente efemere, aparând doar în preajma alegerilor parlamentare sau locale, cu unicul scop de a sustine un candidat sau altul.
Un rol important în viata românilor din Banatul sârbesc l-a avut Asociatia Culturala “Astra”, purtând un nume identic cu cel al “Astrei” transilvanene. Astra banateana a activat si în 1899-1914, cu trei despartaminte, la Panciova, Vârset si Torac.
Dupa razboi si-a întrerupt activitatea, fiind reînfiintata abia la 19 martie 1936, într-o adunare a intelectualilor din 29 sate de români. Presedintele ei a fost ales preotul Ioan Mitar din Oresat.
În statutele adoptate atunci, în martie 1936, programul Asociatiei era astfel formulat: “Promovarea culturii poporului român prin editarea publicatiilor literare, stiintifice si artistice, înfiintarea caminelor culturale, a bibliotecilor, a salilor de lectura, respectiv de cetire, a societatilor muzicale si de cântare, a corurilor si fanfarelor, muzeelor si altor colectii; decernarea de premii si acordarea de burse, organizarea de expozitii si prelegeri publice”.
Cu acest generos program, “Astra” banatenilor din Regatul Sârbilor, Croatilor si Slovenilor (din 1929, Iugoslavia) a devenit în scurt timp principalul initiator si coordonator al actiunilor culturale si educative nationale.
Prin ea s-a realizat si unirea diferitelor grupari de români, unele aflate în opozitie, cum erau cei de la Nadejdea si cei de la Foaia poporului român. De altfel, aceasta din urma gazeta a devenit si organul “Astrei”.
Învatatori veniti din tara
Fruntasii românilor din Banatul sârbesc s-au preocupat de organizarea învatamântului primar în limba materna. În baza unei conventii adoptate în 1935, Ministerul Învatamântului de la Belgrad a numit în scolile cu populatie majoritar româneasca învatatori “contractuali”, chemati din România.
Primul grup a sosit la 25 mai 1935, iar la 23 noiembrie acelasi an a venit cel de-al doilea. În total, la sfârsitul lui 1935, predau în Iugoslavia 47 învatatori adusi din România. Rolul lor, dupa cum consemneaza documentele vremii, a fost deosebit de important.
Ei au contribuit la înviorarea vietii cultural-artistice în satele românesti, la înfiintarea de societati culturale, la organizarea multor manifestari artistice sau stiintifice si, mai ales, la pastrarea limbii. Pentru zelul lor, unii chiar erau suspectati de catre autoritatile de la Belgrad ca fac propaganda nationala româneasca.
Câteva cuvinte si despre evolutia populatiei românesti din Banatul sârbesc. La recensamântul din 1921 din Voivodina s-au declarat români aproape 80.000 de suflete.
De atunci procesul demografic a fost în continua scadere, încât la un recent recensamânt, în 2002, au fost înregistrati 34.576 români.
Cauzele sunt îndeobste cunoscute: natalitatea scazuta, casatorii mixte, asimilarea, emigrarea în tari europene, dar si în S.U.A., Canada sau Australia.
Dupa estimarile prof. Kico_ev, din Novi Sad, în acest ritm de involutie demografica, în anul 2060 românii din Voivodina nu vor mai exista ca entitate.
Este un semnal de alarma demn de toata atentia, atât pentru oficialitati, cât si pentru toti cei preocupati de pastrarea si apararea minoritatii române din Banatul sârbesc — ca de altfel si din alte tinuturi locuite de români din afara granitelor tarii.
Prof. univ. dr. Gligor Popi
Vârset, Republica Serbia si Muntenegru
Surse:
[1] cersipamantromanesc.wordpress.com[2] Magazin istoric