Categories: Patriotism

Moartea unui ofiter de informatii. Mircea Buie, erou al evenimentelor din decembrie 1989, scapat de la linsajul “revolutionarilor” unguri, a fost ucis in mijlocul orasului sau de un bolid care rula cu peste 100 de km pe ora

In urma unui accident napraznic, locotenent-colonel (r) Mircea Buie a incetat din viata. Mircea Buie, scapat printr-o minune de la linsajul “revolutionarilor” de aceeasi etnie cu Laszlo Tokes (s-a rupt craca copacului de care fusese spanzurat), a fost ucis de un bolid care circula cu mare viteza, prin mijlocul orasului in care locuia. Ofiterul de informatii Mircea Buie a fost si ramane un erou al evenimentelor din decembrie 1989.

Aflat la Odorheiu Secuiesc, in primii lui ani de serviciu, in care fusese incadrat si pentru ca stia limba maghiara, el nu si-a parasit postul si a stat alaturi de comandantul sau, locotenent-colonel Dumitru Coman, pana cand a fost luat pe sus pentru a fi executat. Seful sau, Dumitru Coman, a fost ucis cu bestialitate, in bataie, in plina strada.

“Criminalistul miliţiei, Pop, mi-a spus că Dumitru Coman nu mai avea nici un os întreg. Se ştie cine l-a ucis, există înregistrări video şi martori. Dar toţi ucigaşii de etnie maghiară au fost puşi ulterior în libertate, în urma demersurilor pe la forurile europene, întreprinse de fruntaşul UDMR, György Frunda.”, marturisea Mircea Buie.

Moartea unui ofiter de informatii. Mircea Buie, erou al evenimentelor din decembrie 1989, scapat de la linsajul “revolutionarilor” unguri, a fost ucis in mijlocul orasului sau de un bolid care rula cu peste 100 de km pe ora

In 2012, presedintele Traian Basescuacelasi personaj care nu ii retrage “Steaua Romaniei” lui Laszlo Tokes, in ciuda hotararii Consiliului de Onoare al Ordinului – printr-un decret prezidential imoral si ilegal (se afla un proces pe rol in timpul semnarii actului), a revocat statutul de eroi martiri tuturor ofiterilor de securitate sau ai USLA ucisi de unguri si rusi in decembrie 1989.

Ca asa a vrut el, impreuna cu partenerul de legislatie antiromaneasca al lui Vladimir Tismaneanu, Raymond Luca, un “născut in URSS”. Familia lui Dumitru Coman si familiile eroilor-martiri ucisi cu salbaticie in Bucuresti, membrii grupului USLA condus de Gheorghe Trosca, au fost silite sa inapoieze contravaloarea tuturor pensiilor de urmas primite de-a lungul anilor de la “statul roman”.

De prisos sa spunem ca Mircea Buie n-a primit nici o medalie de la vreun presedinte asa-zis al Romaniei.

“Mă gândeam să nu mă desfigureze prea mult, ca să mă poată înmormânta ai mei în sicriu descoperit”, isi amintea, peste ani, Mircea Buie, in marturia sa despre momentul linsajului, reluata recent, la sfarsitul anului trecut, in Cotidianul, intr-o analiza facuta de generalul (r) Aurel Rogojan la 24 de ani de la lovitura de stat din 1989 si publicata de Ziaristi Online sub titlul: Decembrie 1989: Atacul Ungariei asupra Romaniei vazut de serviciile secrete romanesti. “Neorevizionismul ungar a devenit vârful de lance al “reformarii” sistemului politic din România”.

L-am cunoscut personal pe Mircea Buie, in cadrul documentarilor mele asupra evenimentelor din decembrie. Era un tip plin de energie, jovial si serios in acelasi timp. L-am intrebat ce ar face daca s-ar da timpul inapoi pana pe 22 decembrie 1989 si ar sti ca urmeaza sa vina unguri in hoarde sa le dea foc sediului si sa-i linseze. Dupa un foarte scurt timp de gandire, a spus rar si apasat: “As face exact acelasi lucru. I-as astepta sa vina”.

Nota noastră: Mai încape îndoială că Traian Băsescu a fost și este încă doar un trădător jegos de țară? Mai încape îndoială că această jigodie a acționat numai împotriva intereselor României? Cum a reușit această spurcăciune să stea zece ani la cârma României? Când ajungi să-ți sfidezi eroii naționali și să-ți decorezi dușmanii națiunii ai un statut mai jos decât cea mai jalnică jigodie!

O spunem clar și răspicat: Traian Băsescu, ești o jigodie trădătoare de țară! Nu meriți nici măcar scuipatul lui Zglobiu, jiodie!

Moartea unui ofiter de informatii. Mircea Buie, erou al evenimentelor din decembrie 1989, scapat de la linsajul “revolutionarilor” unguri, a fost ucis in mijlocul orasului sau de un bolid care rula cu peste 100 de km pe ora, foto: roncea.ro

Sursa:

[1] roncea.ro

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Călători între cer și înapoi

Frumoși călătoriîntre stele și ploivom fi.Neluați în seamă ca frunza de toamnă.Frumoși călători între cer…

3 zile ago

Partidul Glasul Neamului sărbătorește Ziua Națională a României la Galați, în fața Monumentului Eroilor (1916-1918)

În ziua sfântă de 1 Decembrie, când întreaga suflare românească își îndreaptă gândul către împlinirea…

3 zile ago

Comunicat. În legătură cu distrugerea troiței de la Tâncăbești

de Florin Dobrescu Mă numesc Florin Dobrescu și anunț public faptul că, în dimineața zilei…

5 zile ago

Înființarea Organizației Județene Tulcea a Partidului Glasul Neamului: un pas hotărât pentru demnitatea românească în Dobrogea

Înființarea Organizației Județene Tulcea a Partidului Glasul Neamului: un pas hotărât pentru demnitatea românească în…

6 zile ago

27 Noiembrie 1919 – Organele Siguranţei de stat au descoperit o organizaţie iredentistă din Arad, ce are denumirea de IME (Iredentista Magyar Egyesulet)

La 27 Noiembrie 1919 organele Siguranţei de stat au descoperit o organizaţie iredentistă din Arad,…

6 zile ago

Un an de represiune (2). TÂNCĂBEȘTI. O tradiție memorială inofensivă de 30 de ani. Documente inedite din ultimele 3 decenii

NOTA AUTORULUI: Imaginile au caracter strict documentar și istoric. Scopul publicării lor și a acestui…

7 zile ago