Zaporojia – teritoriu de etnogeneză a poporului român

Teritoriu aflat între Bug şi Marea Azov, de la vest la est şi între Peninsula Crimeea şi vechiul teritoriu al Kievului de la sud la nord.

În antichitate a fost locuit de triburi traco-scitice şi germanice. Din sec. III-IV va cunoaşte o serie de migraţii care nu se vor termina până prin sec. XVIII. Ultimii veniţi în zonă sunt ruşii.

Vozia e azi cunoscută ca Transnistria; i se mai spunea şi “satele hăneşti”, pentru că după secolul XV se împărţise autoritatea asupra ţinutului întreMoldova şi Hanatul Crimeii. Partea de sud a ţinutului chiar a făcut parte din hanat, sub numele de Edisan. Numele ţinutului este legat de Cetatea Vozia, cunoscută astăzi sub numele de Oceacov. În secolul XVII domnitorii Moldovei erau şi stăpânitori ai Zaporojiei. Locuitorii Zaporojiei din acea vreme erau numiţi de polonezi şi daci sau moldoveni sau moldovlahi. Se considerau fraţi cu moldovenii, numeau Moldova “Ţara” şi nobleţea era dată de înrudirea sau nu cu boierii moldoveni. Au fost deznaţionalizaţi începând cu sfârşitul sec. XVIII de către cotropitorii ruşi şi propagandiştii chieveni. Ucraina era pe atunci un ţinut în jurul Chievului (Kiev).

Revenind la antichitate, trebuie precizat că principalii locuitori ai acestui teritoriu au fost tirageţii şi cimerienii. Mai târziu, în partea de nord, va cunoaşte influenţa slavo-varegă. Mai multe triburi slave păgâne vor trece către apus prin anumite zone ale Zaporojiei în sec. V-XI. Între timp însă, deja creştinismul fusese propovăduit în partea sudică a acestui teritoriu, ca şi în Crimeea, sudul Moldovei, Dobrogea etc de către Sfântul Apostol Andrei şi ucenicii acestuia, încă în a doua jumătate a sec. I. Activitatea acestora a dus la formarea primelor comunităţi creştine în zonă. Teritoriul era în acea vreme sub stăpânire romană, limba latină fiind limba Bisericii creştine în aceste locuri până la începutul sec. VII.

Conform studiilor lui Nicolae Iorga, I. Nistor, Dumitru Stăniloaie acest teritoriu face parte din teritoriul de etnogeneză al românilor ca popor. De altfel populaţia creştină romanică străveche din aceste zone va fi atestată şi de izvoarele bizantine din secolele VIII-IX.

În antichitate foarte importante au fost pentru Zaporojia cetăţile-colonie greceşti Tyras (de la gura Nistrului), Olbia (de la gura Bugului) şi Herson (de la gura Niprului, în amonte de Olbia). Prin intermediul lor se desfăşurau şi legăturile comerciale cu ţinuturile slave din regiunea Moscovei de astăzi şi cu teritoriile baltice.

Partea de sud a Zaporojiei, din zona pragurilor Niprului până la Marea Neagră va face parte în sec. XII-XIII din Statul berladnicilor, întins de la Carpaţi până dincolo de Nipru şi având capitala la Bârlad. Cu acest stat aveau legături şi principatul de Suzdali, şi Statul kievean – care a avut de altfel unele conflicte cu berladnicii.

În sec. XIII teritoriul va intra sub dominaţie tătară, iar mai târziu sub cea lituaniană şi implicit polonieză. Cu toate acestea îşi va păstra un caracter distinct, un mare rol avându-l cazacii de pe Nipru, cazacii zaporojeni, numiţi de mai multe ori în izvoarele lituaniene şi poloneze “dacii de la Nipru”. Aceştia au fost în permanenţă foarte legaţi de Moldova, familiile de frunte ale zaporojenilor fiind înrudite cu cele boiereşti din Moldova iar domnitorii Moldovei fiind de multe ori şi protectori sau conducători ai Zaporojiei. Capitala Zaporojiei, nerecunoscută de Polonia, a fost în general la Cremenciug.

Nu se cunoaşte exact dacă autoritatea domnitorilor munteni (Basarabii) se întindea şi dincolo de Nistru sau nu (a se vedea Basarabia). Cert este că după preluarea terioriului deţinut de Basarabi la nord de Dunărea de Jos, domnitorii Moldovei vor avea autoritate şi dincolo de Nistru, în teritoriul numit astăzi Transnistria (deşi nu în hotarele mult micşorate de astăzi) iar în trecut “Satele hăneşti” (adică dinspre Hanatul Crimeii) sau “Vozia” (după revista din Chişinău Literatura şi arta).

În 1455 moldovenii vor pune stăpânire pe castelul pe care, fără autorizaţia domnitorilor Moldovei, îl ridicaseră fraţii Senarega la Lerici, la gura Niprului. Încercările făcute sub Petru Aron, Bogdan şi iar Petru Aron de fraţii Senarega de a recupera castelul fură zadarnice, el rămânând sub stăpânirea Moldovei.

Mai târziu, în apropiere se va forma oraşul Oceacov, descris în sec. XVI-XVII de către diplomaţii polonezi ca “cel mai mare târg al Moldovei” sau “cel mai mare târg moldovenesc”.

În sec. XVIII teritoriul va intra sub dominaţie rusească. Recensământul făcut în sudul provinciei, în această perioadă, în regiunea Hersonului istoric va arăta că populaţia creştină era în imensă majoritate românească. Această situaţie demografică va fi schimbată de cololnizările organizate de Rusia, astfel încât în 1900 românii reprezentau doar un procent aflat între 10 şi 25 % (după sursă) din populaţia regiunii. De altfel, ei în general nu apar în izvoarele ruseşti ţariste sub numele de români, ci de “moldoveni” sau “latinofoni”.

Propaganda kieveană din secolul XIX va avea un rol fundamental în ucrainizarea zaporojenilor, ca şi a altor populaţii ne-ucraineene din Podolia, Carpaţi şi alte regiuni.

În sec. XX teritoriul va fi atribuit de Moscova Republicii Socialiste Sovietice Ucraineene, de care ţine până astăzi.

Sursa:

[1] foaienationala.ro