Este inuman şi regretabil, chiar de-ar fi murit un singur om pentru „vina” de a fi român, german, rus, ungur, evreu sau ţigan… Este evident şi incontestabil faptul că în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial s-au comis abuzuri şi de o parte şi de cealaltă, însă este un gest la fel de criminal să acuzi o naţiune întreagă, pe baza unor aşa-zise dovezi, de cele mai multe ori aflate sub semnul incertitudinii, al orgoliului, subiectivismului şi chiar al falsului.
Noi, românii „Nu suntem Charlie!”
În acest sens, în mass-media contemporană „perlele” apar ca ciupercile otrăvitoare după ploaie.
În data de 27 ianuarie 2015, într-un cotidian on-line, alături de informaţii şi articole interesante s-a strecurat persuasiv o diversiune care metamorfozează vizibil profilul, poate camuflat, al publicaţiei, o distanţează de interesele românilor şi o deturnează încet, dar cu obstinaţie, spre slujirea intereselor „altora”.
Cotidianul respectiv a afişat un titlu cu litere de-o şchioapă:
„Cum a început genocidul evreilor în România”, iar ca subtitlu, „Documente ale Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S.) arată radicalismul şi brutalitatea cu care regimul dictatorial al mareşalului Ion Antonescu a decis distrugerea populaţiei evreieşti de pe teritoriul României”.[1]
Inspirat de un „roller” contemporan, articolul, al cărui autor, cu certitudine, nu poate fi „acuzat” de sinceritate şi competenţă profesională -, este complet desprins de criteriile unei analize pertinente, derutează cititorul şi îi serveşte „flambat”, „meniul zilei”.
Presiuni asupra Academiei Române
Nu am cunoştinţă ca să fi avut cineva temeritatea şi competenţa conceperii, cu atât mai puţin a finalizării, unei analize pe baze temeinic-obiective şi susţinută de documente, a ceea ce s-a întâmplat în România în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Mea culpa, dar „nimeni nu-i perfect!”.
Academia Română – poate singura îndrituită să realizeze un astfel de studiu „profesionist”, argumentat şi mai ales credibil -, din motive pe care nu doresc să le pronunţ, nu s-a încumetat. Există, totuşi, o excepţie: în ziua – memorabilă – de 14 februarie 2013, profesorul Vladimir Iliescu, o somitate istorică de talie internaţională a avut curajul să „slobozească” în plenul înaltei instituţii verdictul său personal într-o problemă „delicată”: „În România au fost persecuţii împotriva evreilor.
Academicianul Cajal spunea acelaşi lucru. Au fost persecuţii. 100 până la 120.00 de evrei au murit, dar nu a fost Holocaust, dovada cei peste 300.000 care au supravieţuit în Regat. Au murit mare parte din prostie. Sigur 20.000-30.000 au fost împuşcaţi pe drum. Bătrânii cădeau, îi împuşcau, dar majoritatea au murit că au fost băgaţi în colhozuri şi au venit primele epidemii… Românii răspund de asta, dar asta nu este Holocaust…”[2].
După ce întreaga asistenţă a aplaudat discursul, asupra Academiei Române s-au năpustit grele presiuni, în urma cărora conducerea instituţiei a fost obligată „să dreagă busuiocul”. Cred că se putea şi altfel. Concluzia? Azi, în secolul al XXI-lea, fără avizul instituţiei inchizitoriale Bau-Bau, I.N.S.H.R.-E.W., românii nu au voie să spună ceea ce este drept şi adevărat, nu au voie să-şi aleagă eroii slujitori ai Neamului şi să-i cinstească aşa cum se cuvine!
Cine a investit I.N.S.H.R.-E.W cu prerogative mai ceva ca ale Parlamentului, Guvernului şi Preşedinţiei României la un loc? Cine a numit I.N.S.H.R.-E.W. supercenzor a „tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul”? Prin căi doar de mine ştiute, – am întrebat pe Cel de Sus dacă El a făcut-o? A răspuns negativ şi a arătat cu degetul spre un nor de la etajele inferioare.
Sursa
Articolul în discuţie începe cam aşa: „«Istoricii» (sublinierea noastră – n.a) care lucrează în cadrul C.N.S.A.S. au dat publicităţii recent o «sinteză» (s.n.) în şase pagini (oferită cititorilor într-o formă grafică execrabilă, aproape ilizibile, pe care ART EMIS vi le prezentă în imaginea alăturată într-o versiune acceptabilă pentru citire – n.a.) realizată pentru procesul mareşalului Ion Antonescu din 1946 (Având în vedere regia sub care s-a derulat mascarada procesuală din 1946, comentariile sunt de prisos! – n.a.).
Documentul cuprinde fragmente din stenogramele Consiliului de Miniştri în perioada 1940-1944, relevante (extrase din context şi tendenţios subliniate – n.a.) pentru gândirea politică a mareşalului privitoare la evrei, precum şi la condiţiile înrobitoare pe care şi le-a asumat România prin pactul cu Germania nazistă. Documentul este adus în actualitate de faptul că astăzi, 27 ianuarie (2015 – n.a.), se împlinesc 70 de ani de la deschiderea porţilor lagărului Auschwitz-Birkenau şi are loc Ziua Internaţională de Comemorare a Holocaustului.
Prima referire cu tentă radicală cuprinsă în sinteză datează din 6 martie 1941, atunci când mareşalul Antonescu decreta în faţa miniştrilor: «Afară, peste graniţă, cu toţi refugiaţii evrei! ». O lună mai târziu, pe data de 15 aprilie 1941, documentul consemnează: «Relativ la evrei: Dau drumul mulţimei să-i masacreze. Eu mă retrag în cetatea mea şi după ce-i masacrează pun iarăş ordine»”.
Se ştie cu certitudine că adevărul spus pe jumătate este cea mai mare minciună, şi autorul articolului, cam asta face fie din poruncă, fie din proastă informare, fie – mai ales! – din atitudine tendenţioasă. Preia meniul pregătit de un „istoric” instruit şi „specializat” în cioflingării şi îl serveşte în cadrul acţiunii de imbecilizare a „maselor”, declanşată după 1990.
În contrapondere, atât autorului articolului cât şi „sursei” sale de inspiraţie îi servesc un meniu cu dreaptă măsură: „Ultimatumul sovietic de la 26 iunie 1940 şi anexarea teritoriului dintre Prut şi Nistru, la Uniunea Sovietică, a fost întâmpinată cu bucurie de evreii din aripa stângă şi comunişti.” (Alexandru Şafran, fost Rabin Şef al evreilor din România – declaraţie din anul 1946).
„Cioflingării”
„Cioflingăriile” subliniate – deloc neutre, cum s-ar impune din partea unui autodeclarat „cercetător” – sunt prezentate deliberat, în mod deformat şi tendenţios. Reamintesc cititorilor afirmaţiile şi intervenţiile fără acoperire din 2010 ale aceluiaşi personaj, când, la Popricani, aproape de Iaşi, s-a descoperit o groapă comună. Încă nici nu se finalizaseră săpăturile, nu se cunoştea exact despre ce era vorba, dar „cercetătorul” nostru s-a precipitat.
Pentru a da amploare şi tentă oficială „crimelor săvârşite de români”, a chemat de urgenţă rabinii să facă slujbă pentru „evreii din groapă”, împuşcaţi – zicea el – de Armata Română! Nici până azi nu s-au dat publicităţii rezultatele oficiale ale descoperirii. Am fost anunţaţi doar că: „Analiza medico-legală a relevat că în groapa din pădurea Vulturi se găseau 36 de cadavre, dintre care 12 copii, 9 femei și 15 bărbați.”[3].
Nu s-a putut demonstra apartenenţa la vreo etnie a victimelor descoperite, ceea ce demonstrează o data în plus valabilitatea Ariei Calomniei: „Calomniez, calomniez, il en restera toujours quelque chose”[4]. Cercetătorul nostru a găsit un localnic mai uşurel la minte care a declarat vrute şi nevrute. De ce-o fi tăcut „martorul ocular” atâtea decenii – mai ales după 1990! -, nimeni nu poate răspunde. O fi ştiind „cercetătorul”…
Există ipoteze din care rezultă că groapa ar fi putut conţine resturile pământeşti ale unor români împuşcaţi de trupele N.K.V.D., în 1944. Greu – dacă nu imposibil! – de demonstrat oricare dintre alternative!
Minciună prin omisiune, prin extragere din context
Atât autorul cât şi „istoricul”-sursă mint prin omisiune în cazul articolului menţionat, documentele-stenogramă prezentate în articol constituind doar jumătatea convenabilă lor a adevărului. Ei nu amintesc nimic de comportamentul evreilor din Basarabia pe timpul retragerii Armatei Române din 26-28 iunie 1940, în urma ultimatumurilor sovietice.
Afirmaţia mareşalului Antonescu,„Relativ la evrei: Dau drumul mulţimei să-i masacreze. Eu mă retrag în cetatea mea şi după ce-i masacrează pun iaraş ordine”, este izolată şi extrasă cu premeditare condamnabilă din contextul istoric în care a fost emisă, având ca suport documente copiate de la C.N.S.A.S.
Pentru a o putea înţelege, interpreta şi evalua corect, consider deosebit de relevant comentariul lui Paul Goma din lucrarea sa, „Basarabia şi Problema”, pe care vi-l propun spre lectură:
„Nu am auzit să fi existat vreun singur evreu, atunci, acolo, în Basarabia-Bucovina „Săptămânii roşii” (28 iunie-3 iulie 1940) care să fi protestat verbal – necum să se opună – coreligionarilor beţi de ură (de rasă, nu de clasă) care s-au dedat la acte de pură bestialitate. Victime: Românii militari în retragere, Românii civili porniţi în refugiu… […] Fireşte, nu toţi Evreii, scriind despre cauza masacrării Evreilor de către Români, între anii 1941 şi 1943, « ignoră »” adevărul cronologic, istoric, acela care spune:
– întâi a avut loc cedarea Basarabiei, a Bucovinei de Nord şi a Ţinutului Herţa, evacuarea tragică (pentru Români şi numai pentru ei), între 28 iunie şi 2 iulie 1940;
– abia apoi, la 29 iunie 1941 a fost pogromul de la Iaşi, primul act sângeros – victime: Evreii din România Adevărul spune: « evacuarea » armatei şi a civililor din teritoriile cedate a constituit, din partea Evreilor, nu a Ruşilor ocupanţi – o agresiune sălbatică, fanatică, rasistă, anti-românească, anti-goi, anti-creştină; şi încă mai spune:
agresiunea evreilor în timpul evacuării, împotriva militarilor şi a civililor români din teritoriile cedate a însemnat
« Ochiul-prim », iar ce s-a întâmplat după un an de zile – inadmisibil, reprobabil! – « Ochiul-scos ». « Ochiul-scos » a fost răzbunarea Românului pe Evreu.”[5]
„De ce atâta ură?”
Poate cu un minim de bunăvoinţă şi morală, acuzatorii românilor (cuminte spus), din articolul încriminat, n-au reţinut nimic din articolul savantului român Nicolae Iorga, apărut sub titlul „De ce atâta ură?”, în ziarul „Universul”, la scurtă vreme după ocuparea Basarabiei, a nordului Bucovinei şi a Ţinutului Herţa.
Dacă nu l-au avut la îndemână, îl ofer spre lectură şi trezire la realitate: „Se adună şi cresc văzând cu ochii documentele şi materialele, actele oficiale şi declaraţiile luate sub jurământ. Înalţi magistraţi şi bravi ofiţeri, care şi-au riscat viaţa ca să apere cu puterile lor retragerea şi exodul românilor, au văzut cu ochii lor nenumăratele acte de sălbăticie, uciderea nevinovaţilor, lovituri cu pietre şi huiduieli.
Toate aceste gesturi infame şi criminale au fost comise de evreimea furioasă, ale căror valuri de ură s-au dezlănţuit ca sub o comandă nevăzută. De unde atâta ură? Aşa ni se răsplăteşte bunăvoinţa şi bunătatea noastră? Am acceptat acapararea şi stăpânirea iudaică multe decenii şi evreimea se răzbună în ceasurile grele pe care le trăim.
Şi de nicăieri o dezavuare, o rupere vehementă şi publică de isprăvile bandelor ucigaşe de sectanţi sangvinari. Nebunia organizată împotriva noastră a cuprins târguri, oraşe şi sate. Fraţii noştri îşi părăseau copiii bolnavi, părinţii bătrâni, averi agonisite cu trudă. În nenorocirea lor ar fi avut nevoie de un cuvânt bun, măcar o fărâmă de milă. Sprijin cald şi un cuvânt înţelegător, fie şi numai sentimental, ar fi fost primit cu recunoştinţă.
Li s-au servit gloanţe, au fost sfârtecaţi cu topoarele, destui dintre ei şi-au dat sufletul. Li s-au smuls hainele şi li s-a furat ce aveau cu dânşii, ca apoi să fie supuşi tratamentului hain şi vandalic. Românimea aceasta, de o bunătate prostească faţă de musafiri şi jecmănitori, merita un tratament ceva mai omenesc din partea evreimii, care se lăuda până mai ieri că are sentimente calde şi frăţeşti faţă de neamul nostru în nenorocire.”
Melanj cu „gogonele”
După cele prezentate, citatul Mareşalului, pus cap de afiş cu rea intenţie şi cu mult tam-tam în data de 27 ianuarie 2015, poate fi interpretat – folosind o parafrazare -, ca o răbufnire a „Ochiului scos” în 1941 faţă de „Ochiul prim”, din vara anului 1940. Pentru corecta şi neutra informare a dumneavoastră, a cititorilor, voi prezenta o altfel de sinteză de documente ce nu pot fi contestate, acestea reconfirmând adevărul exprimat de Nicolae Iorga în articolul „De ce atâta ură?”, adevăr învăluit în umbra „libertăţii de exprimare” a I.N.S.H.R.-E.W.
Echipa autor & sursa de inspiraţie ne vâră sub priviri un melanj „înghiţibil” doar de neavizaţi, o tocană plină de „cioflingării” şi asortată cu „gogonele” pădureţe: „[…] înţelegem că Antonescu a preluat modelul după care lucrau germanii.
Incitau populaţii locale, creau diversiuni pentru a crea tensiune şi aversiune împotriva evreilor. […] Cu alte cuvinte, au răspândit în rândul populaţiei Iaşiului zvonurile obişnuite, cunoscute acum: că evreii au tras în armată, că au semnalizat ţinte avioanelor sovietice.
Zvonurile s-au răspândit foarte repede […] autorităţile antonesciene au emis un ordin în care se spune clar că Serviciul Secret al Misionarilor, care era o unitate secretă formată din Secţia a II-a a Marelului Stat Major Informaţii-Contrainformaţii şi Ministerul Propagandei Naţionale, să fie implicate în acţiuni de incitare a populaţiei locale din Basarabia împotriva evreilor, după modelul patentat de nazişti pentru a provoca pogromuri în teritoriile ocupate”.
Vă invit respectuos să alăturaţi „gogonelele”, servite cititorilor de autorii textului în discuţie, documentelor pe care vi le prezentăm, şi să trageţi concluziile pe care le veţi găsi de cuviinţă:
Raport al Corpului Detectivilor din 30 iunie 1940 despre situaţia din zona Cernăuţi
Cu trenul rapid nr. 52 de Cernăuţi au sosit în Capitală un grup de sportivi de la Clubul „Dragoş Vodă”, care relatează: In ziua de 28 iunie, pe la ora 10 dimineaţa, evreii din Cernăuţi au luat cu asalt închisoarea locală, însă au fost risipiţi de un detaşament compus din jandarmi şi gardieni publici, armaţi cu mitraliere. […]
La apariţia tancurilor ruseşti, detaşamentul menţionat mai sus a depus armele, făcându-le piramidă, iar deţinuţii au părăsit închisoarea şi s-au răspândit în oraş. Evreii de la 13 ani în sus, din Cernăuţi, care erau înarmaţi, au atacat populaţia civilă care se îndrepta spre gară pe care au prădat-o, devastând în acelaşi timp, atât magazinele creştineşti cât şi pe cele evreieşti.
Mai mulţi tineri şi studenţi germani au fost ucişi de evrei.Printre cei ce s-au dedat la aceste agresiuni au fost identificaţi membri aparţinând grupurilor sportive „Muncitorul” şi „Luceafărul” […][6]
30 iunie 1940 – Raport informativ asupra situaţiei din Soroca şi Bălţi (fragment)
Inspectoratul din Iaşi comunică următoarele date asupra evenimentelor din Soroca şi Bălţi. În ziua de 28 iunie a.c., ora 16.30-17.00, comuniştii evrei din oraş au ocupat Poliţia şi Primăria unde au făcut percheziţii. La Poliţie a vorbit avocatul evreu Michel Flexor, comunist, care a ponegrit autorităţile şi administraţia română.
Erau de faţă soldaţi sovietici. În acest timp a apărut Comisarul ajutor Murafa Vladimir şi agentul Eustaţiu Gabriel, care nu avuseseră timp să se refugieze. Aceştia au fost mai întâi percheziţionaţi şi apoi puşi cu mâinile în sus în Piaţa Unirii, la statuia Generalului Poetaş, unde au fost împuşcaţi de Michel Flexor. […]
Poliţiştii care au vrut să facă ordine pentru ca populaţia ce se evacua să se poată scurge către gară au fost prinşi, iar comisarul Pascar Nicolae, Mateescu Constantin, Sevrein şi Stog au fost evacuaţi de evrei în stradă, prin împuşcare. […] Un plutonier T.R. din Reg. 8 Vânători, fost în garda Staţiei Cernăuţi, arată că, în timpul evacuării oraşului, evreii s-au dedat la jafuri, maltratând populaţia românească ce se refugia.
Au atacat cu armele penitenţi şi au eliberat şi înarmat deţinuţii aflaţi, şi împreună cu aceştia, evreii au omorât toţi gardienii civili, care opuneau rezistenţă, făcând uz de arme. […] Doi magistraţi refugiaţi din Chişinău, arată că, în timpul evacuării autorităţilor, grupuri compacte de evrei, purtând steaguri roşii, s-au îndreptat către baricadele oraşului în întâmpinarea trupelor sovietice. Au avut loc maltratări (bătăi cu pietre şi ciomege), comise de evrei asupra românilor care se refugiau.[…][7].
1 iulie 1940 – Raport al Corpului Detectivilor asupra atrocităţilor comise de evrei.
Din informaţiile intreprinse în rândul refugiaţilor s-au obţinut următoarele date asupra atrocităţilor comise de evrei: Preotul Friptu Iulian, refugiat din Comrat, jud. Tighina, declară că a fost nevoit să plece aproape gol, cu soţia sa şi o fiică, râmânându-i alte două fiice în Comrat, deoarece era căutat peste tot de bandele evreieşti.
Într-o convorbire avută cu un alt preot din Cetatea Albă, acesta i-a povestit că bandele comuniste evreieşti au schingiuit preoţii, tăindu-le mustăţile şi bărbile, le-au ars bărbile cu ţigara şi au distrus interiorul unor biserici. Preotul Bujacovski şi Inspectorii Financiari, Preoţescu şi Pădureanu, au fost împuşcaţi.[…] [8].
2 iulie 1940 – Notă informativă despre atitudinea populaţiei evreieşti faţă de refugiaţi
Refugiatul Văleanu I., preot paroh al bisericii din comuna Mărzădeşti, jud. Lăpuşna, spune următoarele: „Evreii din comună au primit ordine de la Chişinău să execute pe toţi funcţionarii statului care au făcut politică cuzistă sau legionară”. Cum numitul a făcut politică cuzistă, a fugit noaptea, fiind anunţat de şeful de post din acea comună că vin bolşevicii [9].
2 iulie 1940 – Declaraţia refugiatului Stănescu despre atitudinea evreilor din zona Bălţi
Refugiatul Stănescu, procuror al Tribunalului Bălţi, originar din Mizil, spune următoarele: „Cele două-trei zile înainte de a începe conflictul i s-au prezentat mai multe adeverinţe false, eliberate de Poliţia Bălţi, pentru procurarea de cartuşe de revolver şi pulbere, pe care le-a refuzat.
Toată arhiva Parchetului a fost distrusă de susnumitul, deoarece în ea se vizau mai mulţi denunţători basarabeni români, care puteau ulterior să fie împuşcaţi. O evreică comunistă a împuşcat pe şeful de gară şi pe sub-şeful de gară Fumitrescu şi Andreiovici. Tot aceasta a împuşcat pe preotul Avacumov din Bălţi”[10].
15 iulie 1940 – Corpul Detectivilor, Grupa a III-a
Soldaţii români din teritoriile ocupate de U.R.S.S. povestesc că în retragere, o parte din soldaţii regăţeni evrei, au coalizat cu bandele teroriştilor evrei comunişti. Aceşti evrei au ajutat pe ruşi la dezarmarea soldaţilor români, pe care i-au dezbrăcat de haine, maltratând şi terorizând pe foştii lor ofiţeri români.[…] [11].
Atrocităţi comise de bandele evreilor comunişti din Basarabia şi nordul Bucovinei împotriva autorităţilor şi populaţiei româneşti în curs de evacuare – selecţie de documente.
– Nota informativă nr. 3 C.D. – Inspectoratul de Poliţie Galaţi. Comisarii de la Chestura Chişinău: Pescaru, Iliescu, Stog şi Severin – împuşcaţi;
– Nota informativă nr. 4 C.C. – Inspectoratul de Poliţie Galaţi. Preotul din comuna Româncăuţi, judeţul Tighina – împuşcat;
– Nota informativă nr. 6 – sold. Maftei Rusnac, Batalionul 1 C.F.R.: Dezarmarea, în Gara Cetatea Albă a unui batalion de artilerie;
– Nota informativă nr. 7 – sold. Maftei Rusnac şi preot Hagi Petre: Banda condusă de evreul Abram Carolic a împuşcat în Gara Cetatea Albă pe Protopopul Croşan Poescu şi preotul Petre Şniţă;
– Nota informativă nr. 10 – sold. Maftei Rusnac, Batalionul 1 C.F.R. şi dr. Constantinescu, medic şef din Cernăuţi: Preotul bisericii catolice din Cernăuţi – împuşcat;
– Nota informativă nr. 12 – Constantinescu, medic şef din Cernăuţi: Secretarul Parchetului, grefierul şi gardianul public al Tribunalului din Cernăuţi – împuşcaţi;
– Notă informativă nr. 14 – Asafrodnici Alex.: Preotul comunei Ceadârlunga, jud. Cetatea Albă – împuşcat şi 30 de marinari dispăruţi;
– Notă informativă nr. 17 – C.D. Georgescu Constantin din Bucureşti: primarul şi notarul din comuna Cazaglia, jud. Cetatea Albă – împuşcaţi;
– Notă informativă nr. 20 – C.D. Refugiaţii din gările Ioneşti şi Albeşti, jud. Cetatea Albă: Şeful gării Bălţi, Slobozia – împuşcat;
Notă informativă nr. 22 – Inspectoratul de Poliţie Galaţi: Perceptorul şi notarul com. Ceadârlunga, jud. Tighina – împuşcaţi (28 iunie-1 iulie 1940);
– Nota informativă nr. 23 – Inspectoratul de Poliţie Galaţi: Perceptorul şi agentul fiscal din comuna Calaglia, jud. Cahul – împuşcaţi;
– Nota informativă nr.24 – Comisarul Cheba Grigore de la Poliţia Vâlcov – împuşcat (28 iunie-1 iulie 1940);
– Nota informativă nr. 26 – Insp. Maimuna de la refugiatul Alexe Ion, anexă la referatul din 24 iulie 1940, dosar 4066/f1): Jaf cu schingiuire asupra unui colonel român, Cahul, 8 iulie 1940;
– Nota informativă nr.27 – Insp. Maimuna de la refugiatul Vasilica Visarion: Cahul, 8 iulie 1940 – dezarmare şi jaf asupra unei coloane militare romneşti în retragere;
– Nota informativă nr. 28 – Insp. Maimuna de la victimă, Anexă la referatul din 24 iulie 1940, dosar 4066/f1: Plt. Pavel Ion, Reg. 3 Vânători – dezarmat şi jefuit;
– Nota informativă nr. 30 – Insp. Maimuna de la comisar-ajutor Ficiu Constantin, dosar 4066/f1: Comuna Traian Val (28 iunie 1940) – agresiune şi jaf asupra unui tren cu refugiaţi,
– Nota informativă nr. Nr. 31 – Inspectoratul poliţiei Dunărea de Jos, de la refugiaţi: Cetatea Albă, dosar 4066/f1 – fete românce agresate şi batjocorite pe străzi şi în piaţă;
– Nota informativă nr. 32 – Insp. Maimuna de la refugiata Zamfirov Paraschiva (Anexă la referatul din 1 august 1940) – schingiuită;
– Nota informativă nr. 33 – Insp. Maimuna de la victima Stan C. Gheorghe, comerciant din Tg. Călăraşi. Jud. Lăpuşna (anexă la referatul din 1 august 1940) – jaf;
– Nota informativă nr. 37 – Insp. Maimuna de la refugiatul Stoianoglu Nicolae (anexă la referatul din 1 august 1940): Postul de Jandarmi din comuna Ceadârlunga, jud. Cetatea Albă cu tolerarea Armatei Sovietice – devastare;
– Nota informativă nr.38 – Insp. Maimuna de la comisar ajutant Corjan Gheorghe: Ismail, 28 iunie 1940 – împuşcarea Gărzii militare române;
– Nota informativă nr.49 – Insp. Maimuna de la refugiata Bondar Vasilica (referat 1 august 1940): Tighina, 30 iunie 1940, Gardianul public Poloboc Gavril – omucidere prin spânzurare;
– Nota informativă nr. 53 – Inspectoratul de Poliţie Iaşi (anexa 51): Tănase Dumitru, Ismail, 28 iunie 1940 – împuşcare;
– Nota informativă nr.55 – Refugiat din comuna Ceadârlunga: Detaşamentul de lucru al Reg. 35 Infanterie român – dezarmare şi dezechipare cu concursul patrulelor de paraşutişti sovietici[12].
Adăugăm celor de mai sus, un alt document pus la dispoziţie de istoricul Alexandru Moraru, din Chişinău, care, alături de primul document cu care începe editorialul se găseşte în volumul „Basarabia: scrisori către Mareşal”[13]. Ambele confirmă în mod indirect afirmaţiile profesorului Valentin Iliescu:
Inspectoratul Regional al Poliţiei Chişinău
Nr. 14879/1941, decembrie …
Am onoarea a vă înainta mai jos, în copie, Ordinul Nr. 19823 din 10 Octombrie 1941 al Ministerului Afacerilor Interne către Prefecturile de Judeţ şi vă rugăm a lua măsurile în consecinţă.
Inspector regional pentru, (ss) indescifrabil
Şeful Serviciului Siguranţă, C. Cristescu
COPIE
Domnule Prefect
În conformitate cu ordinul domnului ministru subsecretar de stat
Am onoarea a vă comunica următoarele:
Primindu-se zilnic rapoarte de la diferite Prefecturi cari solicit aprobarea ca evreii să poată merge în comunele rurale, sau în comunele urbane, pentru a-şi aduce haine groase de iarnă, Domnul Prefect va da aprobarea de la caz la caz.-
Se va aproba plecarea în serii mici organizându-se pe răspunderea D-vs atât plecarea, luarea lucrurilor (desigilarea locuinţelor şi sigilarea lor) cât şi înapoierea lor în Capitala judeţului. Toate aceste operaţiuni se vor face cu maximum de atenţie pentru a nu dispărea niciun evreu.
Secretar General (ss) Colonel N.Pătruţoiu
Notă: Documentele au fost reproduse respectând textul şi ortografia, originale. Toate faptele reprobabile prezentate în succinta selecţie de documente au fost comise de „bandele de evrei-comunişti, cu sprijinul direct sau cu tolerarea Armatei Sovietice” (am folosit limbajul vremii la care au fost întocmite – n.a.).
Apreciez că declaraţia făcută în anul 1955 de „cel mai important evreu din Europa”, cum a fost numit Wilhelm Filderman, trăitor al vremurilortumultuoase ale ultimei conflagraţii mondiale, are o mai mare greutate şi credibilitate faţă de exprimările trunchiate ale unor veleitari, scoase pe jumătate din context: „Subsemnatul Wilhelm Filderman, Doctor în Drept la Facultatea din Paris, fost Preşedinte al Uniunii Comunităţilor Evreieşti din România şi Preşedinte al Uniunii Evreilor Români, domiciliat actualmente în New York, U.S.A., Hotel Alameda […] declar următoarele: « […]
În timpul perioadei de dominaţie hitleristă în Europa, eu am fost în legătură susţinută cu Mareşalul Antonescu. Acesta a făcut tot ce a putut pentru a îmblânzi soarta evreilor expuşi la persecuţia germanilor-nazişti. Am fost martor al unor mişcătoare scene de solidaritate şi de ajutor între români şi evrei… Mareşalul Ion Antonescu a rezistat cu succes presiunii naziste, care impunea măsuri dure împotriva evreilor. Aş aminti doar câteva exemple:
– Graţie intervenţiei energice a Mareşalului Antonescu, a fost oprită deportarea a mai mult de 20.000 de evrei din Bucovina;
– El a dat paşaport în alb, pentru a salva evreii din Ungaria, a căror viaţă era în pericol;
– Graţie politicii sale, bunurile evreilor au fost puse sub regim de administrare tranzitorie, care, făcându-le să pară pierdute, le-a asigurat conservarea în scopul restituirii la momentul oportun »”[14].
Adresându-mă în special tinerilor, care au fost şi sunt frustraţi de adevărata Istorie a Românilor, le transmit următorul mesaj: de-a lungul istoriei nu doar evreii au suferit, nu doar ei au murit nevinovaţi, nu evreii au avut cele mai mari pierderi, ci ne-evreii. Aceştia au fost cu mult mai numeroşi: zeci de milioane.
Am iertat, dar nu avem voie să uităm că în ţările de sub ocupaţia şi influenţa sovietică o puzderie de „supravieţuitori” evrei s-au metamorfozat, în călăii-emeriţi ai goim-ilor. Insistenţele excesive, insolente şi zgomotoase ale unor organizaţii evreieşti şi a unor pioni de duzină, nu doar împotriva reabilitării, ci chiar a „necondamnării” mareşalului Ion Antonescu, pretenţiile acestora ca portretul Mareşalului să fie eliminat până şi din galeria prim-miniştrilor României încalcă orice uzanţe diplomatice.
Sunt abuzuri inacceptabile de măsluire brutală a istoriei şi de ştergere a memoriei românilor, abuzuri pe care guvernele postdecembriste ale României le-au acceptat cu plecăciune şi umilinţă . Mai mult, în 2002, în urma presiunilor externe uşor de identificat, a fost „legalizată” anti-constituţională O.U.G. nr. 31/2002 care suprimă libertatea de exprimare a cetăţeanului român.
Despre alte Holocaust-uri…, „ciocul mic!”
În învăţământul preuniversitar din România, manualul „Istoria Românilor” a fost înlocuit cu „Istorie”… şi atât. În învăţământul preuniversitar din România se predă istoria Holocaustului. În România se comemorează Holocaustul altora de nu ştiu câte ori: în octombrie, acum, în ianuarie… mâine-poimâine, poate de 365 de ori pe an.
„Istoria Românilor”, „Istoria Holocaustului Românilor din 1940” şi „Istoria Holocaustului Roşu al Românilor de după Al Doilea Război Mondial” când o vor învăţa copiii românilor? Pe cea adevărată, desigur. Despre numeroasele acte de genocid şi crime împotriva românilor se vorbeşte în şoaptă. Despre Holocaustul Indienilor americani, niciun cuvinţel. Despre Holocaustul – la propriu, prin incinerarea populaţiei civile de către Aliaţi – la Dresda, în noaptea de 13/14 februarie 1945, nimic.
Despre Holocaustul prin înfometare şi deportare în „Siberiile de ghiaţă”, sotto-voce. Despre Holocaustul de la Hiroshima, Nagasaki şi – de ce nu, mai nou, de la Fukushima, „ciocul mic!”. Despre marele Tsunami din 2004 – tot un fel de Holocaust -… uitare. De ce? Pentru că, aşa cum clănţănea marele guru Elie Wiessel (acuzat de un alt evreu, supravieţuitor al lagărului de la Auschwitz ca fiind impostor), că Holocaustul „lor” ar fi unic:„Holocaustul nu poate fi perceput raţional […] Holocaustul este unic pentru că este inexplicabil, şi este inexplicabil pentru că este unic”.
Individul propovăduieşte „Incomunicabilitatea Holocaustului” şi afirmă că „Holocaustul este în afară, dacă nu dincolo de istorie […] sfidează cunoaşterea şi descrierea […] nu poate fi nici explicat, nici vizualizat, nu poate fi nici înţeles, nici transmis” (Elie Wiessel).
Atunci, cum rămâne cu ceea ce susţine un alt evreu – unul de bună credinţă şi întreg la minte -, Norman Finkelstein: „Campania care se desfăşoară sub ochii noştri, având ca scop extorcarea de bani […] pentru «victime ale Holocaustului lipsite de posibilităţi», instrumentată de industria Holocaustului, a adus statura morală a martiriului lor la nivelul unui cazinou de la Monte Carlo.”[15].
Mareşalul Antonescu este ucis în fiecare zi!
Călăii, oricare ar fi fost originea lor etnică, pentru atrocităţile comise împotriva poporului român nu pot fi absolviţi de vină: holocaust, genocid, crimă la adresa umanităţii şi a românităţii.
De ce nu am cere şi noi despăgubiri pentru răul imens, cu consecinţe catastrofale, făcut poporului român? Vă rog să reflectaţi:
– cât timp vom mai sta cu fruntea plecată?
– cât timp ne vom spune suferinţele doar în şoaptă, ne vom obloji rănile şi ne vom pomeni morţii pe furiş?
– când vom putea spune adevărul, liberi, fără a fi catalogaţi „anti-oricine şi anti-orice”?
– când ne vom putea cinsti eroii căzuţi în luptele de pe Frontul de Est şi cel de Vest, în Al Doilea Război Mondial, aşa cum dorim noi, fără riscul de a fi acuzaţi de exacerbări naţionaliste?
În timp ce busturile criminalilor de război Albert Wass şi Niyro Josef stau neclintite pe socluri, în România, cele ale Mareşalului Ion Antonescu au fost demontate şi/sau distruse, iar numele i-a fost şters de pe etichetele cu denumiri de străzi. Horthy a fost reînhumat cu onoruri naţionale în Ungaria şi i-au fost montate statui. Nimeni n-a protestat!
Mareşalul Antonescu este ucis în fiecare zi! Dacă Elie Wiesel răcneşte din toţi bojogii că românii sunt asasini, totul este în ordine, iar Preşedintele României îl decorează, dar dacă un român spune că există şi americani, ruşi, nemţi, evrei sau ţigani criminali, atunci se cheamă că practică rasismul, naţionalismul, antixenia, discriminarea, antievreismul[16] (cei mai mulţi spun „antisemitism”- termen eronat folosit, pentru că semiţi sunt şi arabii şi sirienii şi evreii…[17]).
Apel către „cioflingari”
Autorii operaţiilor manipulatorii agresive atacă sistematic Neamul Românesc, aducând concomitent statura morală a martiriului unor victime la nivelul unui cazinou de la Monte Carlo, drept pentru care nu trebuie să mire că reacţiile vor fi pe măsura elucubraţiilor şi că ar putea scăpa sub control.
Domnilor neprieteni ai românilor, nu mai încingeţi spiritele. Nu mai reactivaţi vulcanul care a erupt în urmă cu şapte decenii şi s-a soldat cu atâtea victime! Putem trăi cu toţii, în pace şi linişte. „De ce atâta ură?”. V-aţi luat dreptul să nu iertaţi, dar nu vreţi să recunoaşteţi şi crimele alor voştri comise asupra alor noştri!
Încă ceva, demn de reţinut: după ce scriitoarea Cynthia Ozick a afirmat: „Lumea vrea să-i elimine pe evrei. Lumea a vrut întotdeauna să-i elimine pe evrei!”, evreul Norman Finkelstein i-a răspuns: „Dacă lumea a vrut asta, e de mirare că evreii încă mai există – şi, spre deosebire de mulţi alţii, iar acesta este cel mai puţin lucru care poate fi spus -, nu mor de foame”.
Prin analogie şi cugetând cu înţelepciune, „creaţiile” caricaturiştilor de la Charlie Hebdo nu le-au fost de bun augur. Respectul faţă de credinţa, tradiţiile şi respectul faţă de personalităţile şi idolii popoarelor nu trebuie nesocotite, altfel se ajunge la distrugerea istoriei şi a civilizaţiei umane. Şi, domnilor „cioflingari” din toate ţările, nu uitaţi: Noi, românii, „Nu suntem Charlie!”.
———————————–
[1] http://adevarul.ro/locale/iasi/foto-inceput-genocidul-evreilor-romania-dau-drumul-multimei-sa-i-masacreze-retrag-cetatea-mea-1_54c7ac6b448e03c0fd02d716/index.html
[4] „Calomniaţi, calomniaţi, ceva tot va rămâne!”, Beaumarchais – faimoasa tiradă a lui Don Basillio din „Bărbierul din Sevilla”, act.II, sc.8.
[5] Paul Goma, Săptămâna Roşie – Basarabia şi evreii, Editura Vremea XXI, p. 21-22
[6] A.N.R.M.., Fond 691, nr. Inventar fond 1, Dosar 40, tom (volum-partea) 2, f.210-211.
[7] Ibidem, f. 216-221.
[8] Ibidem, f. 203-204.
[9] Ibidem, f. 187.
[10] Ibidem, f. 189.
[11] Ibidem, f. 231-232
[12] Ibidem, f. 253-257
[13] Alexandru Moraru, Basarabia, scrisori către Mareşal, Chişinău, Tipocart Print, 2014, pp.317-318
[14] Norman Finkelstein, The Holocaust Industry. Reflections on the Exploitation of the Jewish Suffering, Editura Verso, 2001,160 pagini, ISBN: 978-1859843239
[15] Wilhelm Filderman, declarație oficială, sub jurământ (extras), dată în procesul desfășurat în Elveția avându-i ca inculpați pe tinerii români aflați în exil: Oliviu Beldeanu din Dej, Dumitru Ochiu, Ioan Chirilă, Stan Codrescu, Tudor Ciochinătoți – care au efectuat celebrul atac asupra Legației României de la Berna, produs în noaptea de 14-spre 15 februarie 1955.
Sursa: [1] www.art-emis.ro