Valahii din Cehia si Slovacia (Moravia)

Cronicarul bizantin Ioannes Scylitzes relatează un schimb de populații între Imperiul Bizantin și regatul Moraviei în anul 976: o parte din Sârbii albi din Lusacia (ai căror descendenți actuali sunt sorabii din răsăritul Germaniei) au fost autorizați să se stabilească în bazinul râului Margos (afluent al Dunării de atunci denumit Morava), în locul românilor vlahi care trăiseră aici până atunci, dar care se opuseseră împăratului Vasile al II-lea Bulgaroctonul: acesta le confiscase pământurile, izgonindu-i spre Moravia, unde au format “Vlahia moravă”.

Valahii din Cehia si Slovacia (Moravia)

Nu există însă mențiuni sau dovezi arheologice la fața locului pentru acest episod, iar din punct de vedere lingvistic dialectul astăzi slav al vlahilor moravi, deopotrivă influențat de cehă și de slovacă, cuprinde cuvinte românești provenite din dacoromână precum bača „baci”,brynza „brânză” (care a trecut și în limbile cehă și slovacă), cap „țap”, domikát „mâncare din produse lactate” (vezi „dumicat”),galeta/geleta „găleată” (de lemn folosită la mulsul oilor), pirt’a „cărare” (a oilor) (vezi „pârtie”), kurnota „oaie cu coarne” (vezi „cornută”),košár „coșar”, murgaňa/murgaša „oaie cu lână de culoare închisă” (vezi „murg”), putira/putyra „putină” (cu rotacismul „n” > „r”),strunga/strunka „strungă” sau žinčica „jintiță”.

Indiferent de zona lor de origine și de perioada exactă a stabilirii lor în zonă, vlahii din Moravia s-au integrat în regatele ceh și maghiar(din care făcea parte Slovacia), devenind, pe planul religios, catolici, ca și vecinii lor cehi și slovaci. Ei au fost cu precădere ciobani și negustori migratori între Imperiul german, Polonia, Transilvania și Balcani.

Încetul cu încetul și-au pierdut limba, păstrând în ziua de astăzi doar câteva cuvinte din domeniul păstoritului, și anumite specificități culturale, culinare și muzicale. Din acest motiv, lucrările istoricilor cehi sau slovaci asupra ținutului Vlahiei morave, presupun că grupuri de păstori români s-ar fi așezat acolo în secolele XIV-XVII, fiind plecați fie din România de azi (Transilvania, Banatul sau Crișana) fie din zona Timocului.

Toate sursele istorice indică faptul că aceste comunităţi româneşti din nordul Carpaţilor, astăzi complet izolate geografic şi administrativ de România, au origini străvechi, fiind la fel ca românii din ţară, originari din dacii liberi. Un argument în plus referitor la vechimea lor în regiunea Moraviei de azi, este faptul că cehii i-au găsit deja acolo, când sosiseră să se stabilească.

Chiar pana si cehii, au denumit regiunea în care trăiau românii Valassko, pentru a marca astfel componenţa etnică a celor care au ocupat din timpuri imemoriale partea de nord-est a Moraviei. Valaska era şi numele temutului baltag purtat tot timpul asupra lor de aprigii păstori români, care nu se codeau să-l folosească atunci când situaţia o cerea.

Surse:

[1] www.descopera.ro [2] ro.wikipedia.org