Cand maestrul Tudor Gheorghe a mentionat la unul din spectacolele sale, dedicate muzicii romanesti din pe-rioada interbelica, ca: “Muzica romaneasca era in voga in toata lumea, fiind cantata in original sau in adaptari internationale din Europa pana in America”, ochii spectatorilor mai tineri au clipit in sala cu nedumerire. Maestrul a dat exemplul cantecului “Ionel, Ionelule”, pe care l-a si interpretat in acel spectacol.
Rumania, Rumania sau Romania New York-ului interbelic
Dar exemplele abunda, de la “Valurile Dunarii” la “Doina” Mariei Tanase, la “Sania cu zurgalai” cantata de Eidth Piaf – sub numele frantuzit de: “Johnny tu n’est pas un angel”.
Iar la New York? Desi exemplele abunda, cu cantece romanesti si/sau inspirate din folclorul romanesc, ne vom rezuma aici la faimosul “Rumania, Rumania”. Evreii New York-ului interbelic savurau Romania, chiar si atunci cand imigrasera in America. Numeau Romania “o tara asa de dulce si de frumoasa…”.
Se bateau turcii si la gura lor cand mancau mamaliga, castraveti murati, salate de patlagele, carnati si branza de putina, prin restaurantele romanesti, evreiesti sau armenesti care preparau asemenea delicii pentru onorata clientela. Se dadeau in vant dupa “Rumenische wine”. Compuneau poezii despre frumusetea romancutelor. Cantau in ivrit si in romaneste despre toate aceste lucruri, aspecte, memorii si sentimente, care aveau un numitor in comun: Romania.
Asa a aparut si faimosul cantec “Rumania, Rumania.” Cantat initial in mediile restranse ale tavernelor evreo-romane, a fost preluat rapid si transpus pe toate scenele comunitatilor evreiesti din New York, devenind steaua spectacolelor ivrit, un “piece de resistance”, ale carui refren il fredonau mari si mici, evrei din Romania si din restul lumii, aciuti in marea metropola americana si adunati la spectacolele teatrelor lor de revista.
“Rumania, Rumania” ajunsese sinonim cu New York-ul comunitatiilor evreiesti. Compus de Sholom Secunda si interpretat inegalabil de catre Aaron Lebedeff, cantecul integreaza cuvinte romanesti si ivrit pline atat de dor fata de Romania (“Romania, o tara unde ne lasau toti in pace”), cat si pline de umor (“Cine isi saruta numai nevasta, e nebun si cu asta basta”).
“Rumania, Rumania” a suprvietuit nazismului, hortysmului, comunismului si tuturor celorlalte “ismuri”. A fost, este si va fi cantat mereu de catre lautarii evrei, numiti klezmer, de catre cantorii sinagogilor, cat si de catre amatorii din salile inflacarate, unde “Rumania, Rumania”, ramane favoritul suprem al cantecelor de bucurie. “Rumania, Rumania” este mai mult decat un cantec, este o istorie.
Muzica romaneasca a fost si a ramas un adevarat sol al culturii romanesti. De la “In gradina lui Ion”, fredonat de rusi, la spectacolele moscovite ale Sofiei Rotaru, la “Ciocarlia”, interpretata si rebotezata de unguri, sarbi si polonezi (care si-au si atribuit-o ca si creatie proprie!!), la “Rumania, Rumania” New York-ului, putem spune ca tara si poporul nostru au inspirat si inspira muzica nationala si internationala, prin geniul, frumusetea si valorile universale melodice pentru care Romania este asa de cunoscuta.
Ramane numai ca pe cantecul “Rumania, Rumania” sa-l (re)cunoasca si poporul care l-a generat, pentru a se bucura si pentru a-l (re)aduce acasa.
de Gabriel Teodor Gherasim, New York
Sursa:
[1] www.altermedia.info[tp_product id=”194101777″ feed=”396″]