Categories: Tradatorii Romaniei

Fiii si nepotii celor care au creat genocidul din anii 45-64 ne interzic sa cinstim memoria martirilor anticomunisti de la Sighet

Un capitol important al rezistenţei anticomuniste din Maramureş l-a constituit grupul de elevi organizaţi în Frăţia de Cruce a liceului “Dragoş Vodă” din Sighet, numit mai târziu “lotul Vişovan”, după numele profesorului Aurel Vişovan, liderul grupului. Atitudinea lor dârză, de apărare a valorilor creştine şi naţionale, au plătit-o cu ani grei de închisoare la Sighet, Cluj, Târgşor, Canal, Gherla, Jilava etc.

Fiii si nepotii celor care au creat genocidul din anii 45-64 ne interzic sa cinstim memoria martirilor anticomunisti de la Sighet

Ca o firească recunoaştere a jertfei lor din partea tinerei generaţii, la iniţiativa Asociaţiei Urmaşilor Luptătorilor Anticomunişti (AULA), a avut loc miercuri, 18 iunie a.c., dezvelirea şi sfinţirea unei plăci comemorative în incinta liceului, în prezenţa supravieţuitorilor, a familiilor acestora, a conducerii liceului şi a altor maramureşeni iubitori de istorie. Inscripţia de pe placă are următorul conţinut:

“În această sală, care servea drept laborator de chimie, au avut loc în perioada 1946-1948 întrunirile grupului de rezistenţă anticomunistă condus de profesorul Aurel Vişovan”.

Din păcate, la numai câteva zile distanţă, placa a fost demontată, ca urmare a presiunilor exercitate de către Institutul “Elie Wiesel”, al cărui director Alexandru Florian a considerat că aşa ceva este inadmisibil “în oraşul lui Elie Wiesel “.

Vestea demontării plăcii a produs o profundă mâhnire în rândul opiniei publice anticomuniste din Maramureş.

Preot prof. Marius Vişovan,

Preşedinte AULA

Sursa:

[1] Frontpress.ro

Nota noastra: Pentru ce atata URA? Pentru ce atata intunecime sufleteasca din partea unora care au facut pana acum numai rau neamului romanesc? Pentru ce atatia “Ioni fara de morminte”!

FERICITI CEI PRIGONITI PENTRU DREPTATE!

Fiii si nepotii celor care au creat genocidul in anii 45-64 ne interzic sa cinstim memoria martirilor anticomunisti de la Sighet
[tp_product id=”5813423″ feed=”396″]

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

REVOLTĂ CIVICĂ FĂRĂ PRECEDENT

COMUNICAT DE PRESĂData: 14 sept, 2026Emitent: Comitetul de Inițiativă Civică pentru Suveranitate Economică și Transparență…

6 zile ago

LED, OLED, Mini LED sau QLED: ce înseamnă de fapt și cum alegi televizorul potrivit

Toate aceste denumiri descriu, în esență, cum se aprinde ecranul unui televizor: fie prin miliarde…

2 săptămâni ago

A apărut numărul 94 al revistei MAGAZIN CRITIC

Aceasta este o ediție dedicată celor care scriu România de astăzi, celor care transformă gândul…

4 săptămâni ago

CONVOCARE CONGRESUL PARTIDULUI GLASUL NEAMULUI

Brad, 12 septembrie 2026, Hunedoara În conformitate cu prevederile Art. 37–39 din Statutul Partidului Glasul…

o lună ago

Am revenit! De ce pensionarea personalului didactic mai devreme de 65 de ani?

De ce pensionarea personalului didactic mai devreme de 65 de ani? Acum, aproximativ 8 ani, ceream…

2 luni ago

Tendința petrecerilor minimaliste: mai multă joacă, mai puține brizbrizuri, aceeași bucurie

Deschideți orice rețea de socializare și veți fi bombardați de imagini ale unor petreceri pentru…

2 luni ago