Site icon Glasul.info

Bogdan Rares mercenar in solda lui Vanghelie?

Nu mai tin minte pentru care fapte mai mult sau mai putin pionieresti, domnul ZAMFIR, neuitat invatator din clasele primare, mi-a spus la un moment dat ca sunt „branza buna in burduf de caine”! Ajuns acasa, i-am cerut mamei explicatii si am inteles ca pricepusem bine ce a vrut sa spuna seraficul meu domn invatator. Atat de bine incat mi-a cam ramas in minte ca un reper, ca un avertisment sau angajament, iata, aproape septuagenar:  sa nu mai dau (de prea multe ori…) ocazia sa se spuna despre mine ca as fi „branza buna in burduf de caine”! Ci numai branza buna si punct! Punctum!

Bogdan Rares mercenar in solda lui Vanghelie?

In schimb, am avut eu deseori ocazia sa număr in jurul meu o multime de ilustre personaje croite dupa modelul descris mai sus, patentat in limba romana intr-un mod unic de expresiv: Branza buna in burduf de caine!…

Ultima oara cand mi-a venit vorba asta in minte l-a avut ca referent pe RARES BOGDAN…

Nu-mi vine sa-i zic domnul… Tocmai lui, care, la putina vreme dupa primele aparitii la Realitatea TV, ne-a facut pe toti sa spunem ca este singurul „domn” din mass media romaneasca televizata. Iluzia a durat la mine pana la emisiunea facuta de numitul BOGDAN RARES despre Dinu Patriciu. Greata si intristarea pe care am resimtit-o atunci este de neuitat pentru mine: sa vad niste flacai atat de faini, atat de aratosi, cu o dictie atat de subtire intelectuala, ridicand osanale unui individ atat de murdar sufleteste ca Patriciu! Bine cunoscut tuturor ca snapan si demolator al economiei romanesti!

…Un cor dezolant, dirijat cu insufletire de inca domnul RARES BOGDAN… La sfarsitul emisiunii pentru mine domnul respectiv nu mai exista!

A urmat apoi o emisiune la care a fost invitat maestrul Dorel Visan. Prestatie de referinta a marelui clujean!… Ce de lume s-a mai putut bucura la acea emisiune?!

Eu, din pacate, nu am reusit! Nu puteam, privindu-l pe RARES BOGDAN in superbul dialog cu marele artist, sa nu-l vad mai departe pe puslamaua numita RARES BOGDAN din emisiunea cu ditirambi adusi unuia dintre principalii criminali economici din Romania…

Ce a urmat tinem mai bine minte: emisiunile din campania electorala!

Emisiuni atat de patimas partizane, cum nu mai vazusem la niciun post de televiziune! Multi considera ca acele emisiuni, in care avantul demolator al lui BOGDAN RARES deborba peste toate limitele retoricii TV, stabilind adevarate recorduri de elocinta – recunosc!, ar fi avut un rol decisiv in succesul electoral al lui Johannis.

Ca specialist in texte, scrise sau rostite, nu mi-a fost greu să-mi dau totusi seama ca RARES BOGDAN actiona de fapt ca un veritabil „ofiter acoperit” din presa! Ca urma un scenariu scris de altii, cu el co-autor probabil, dar scenariu! Cu iesiri vituperatorii spontane bine jucate, sustinut de cativa haulitori de serviciu – din pacate!, printre care nu m-as mira sa se numere si naivi care au crezut ca intra intr-un meci deschis oricarui rezultat!

Așadar, urmarind emisiunile electorale ale lui RARES BOGDAN, am capatat incredintarea că RARES BOGDAN este camarad de arme cu ofiterii din servicii, din SRI si SIE, care au actionat, destul de profesionist, pentru alegerea lui Johannis. Ceea ce – adica sa fii ofiter acoperit, nu ar fi ceva rușinos si reprobabil in sine! Depinde ce faci in aceasta calitate!… Iar daca „serviciile” au decis ca Johannis ar fi mai bun decat Ponta, mi-nchipui ca au informatiile mie nestiute care sa incline balanta spre Neamt… Caci, in noiembrie am avut, ca de obicei, de ales intre doua rele, intre doua belele! Greu de spus care dintre cei doi fiind mai „penal” decat celalalt!…

Dezvaluirile facute de dna Elena Udrea referitoare la implicarea dlui Florin Coldea in campania electorala din toamna, mi-au intarit convingerea ca RARES BOGDAN este „omul” lui Coldea sau, in cel mai bun caz, a primit ca sarcina de serviciu, din fisa postului, sa dea cat poate in Ponta, iar lui Johannis sa-i ridice mereu mingea la fileu…

Iata ca vine insa si seara de alaltaieri si aflam cu totii ca RARES BOGDAN nu este „ofiter acoperit”, nu este „omul lui Coldea”, ci este omul de casa al lui Vanghelie!… Este la dispozitia acestuia, gata sa mearga la Johannis cu mesaje ultimative din partea lui Vanghelie!… Ca amandoi, RARES si JOHANNIS, sunt la capatul celalalt al firului de cate ori vrea muschii piticaniei din Ferentari. Care a decis el si cu aghiotantul sau Geoana cine sa ne fie presedinte si cine prim ministru…

Nu stiu de ce nu ma mir ca Johannis se afla in aceasta postura! Evident, aceasta obedienta fațta de feluriți Vanghelie face parte din prețul pe care il are de platit pentru fotoliul de la Cotroceni, pe care nu l-a primit pentru ochii sai frumosi! Si nici pentru talent oratoric!… Ci pentru ce are de facut la comanda celor care l-au intronat!…

Dar de RARES BOGDAN tare ma mai mir!… Caci nu pot gasi decat o singura explicatie pentru serviciile de sluga ascultatoare facute ipochimenului agramat si tembel: banii! Banii multi pe care nemernicul i-a facut praduindu-i pe bucurestenii cei mai saraci, cei mai obiditi! Un camion de bani!… Din banii aceia o catime cat de mica de va fi ajuns si la BOGDAN RARES al nostru, suma este foarte mare! Un suflet nobil ca BOGDAN RARES nu putea fi cumparat cu un pumn de dolari!… Pretul trebuie sa fi fost pe masura dezamagirii pe care nevrednicul clujean a pricinuit-o la toti romanii!

E de altfel singurul serviciu facut de RARES BOGDAN celor care l-au pretuit: a produs dovada ca si la Cluj Napoca, nu numai in „Regat”, se nasc si prospera haimanalele! Boc, Blaga, Ciorbea, Borbely, Verestoy, Tender, fac fata bine in competitia cu haimanalele din Bucuresti sau din Ploiesti…

Maica-mea, ardeleanca infocata, ba chiar tutuianca din Rasinari, a avut odata o vorba: Ardelenii sunt oameni minunati! Dar cand este sa fie ticalos un ardelean, nu-l intrece nimeni!…

Ion Coja

Bogdan Rares mercenar in solda lui Vanghelie?
Bogdan Rares mercenar in solda lui Vanghelie?

Sursa: [1] ioncoja.ro

Exit mobile version