Mihai Eminescu despre statalitatea vlahilor din sudul Dunarii

“In genere istoria Bulgariei nu e tocmai apta pentru stabilirea unor drepturi pozitive asupra provinciilor in care ei (bulgarii – n.n.) locuiesc.

Statul bulgar a fost infiintat pentru intaia oara de un neam de tatari din Ural, cari au domnit in Tarnova pana la 1014, cand imparatul Basilios II Bulgaroctonos (ucizatorul bulgarilor) i-au pus capat. Acesti tatari se crestinasera si se slavizasera in cursul timpului.

Mihai Eminescu despre statalitatea vlahilor din sudul Dunarii

Amintim ca in vremea aceasta, la 1014 si mai tarziu, tot acest imparat Basilios II, intr-un hrisov formal, vorbeste despre românii din tinutul Vidinului, din Bulgaria toata si de pe langa mare, va sa zica din Dobrogea, si-i supune jurisdictiunii bisericesti a patriarhului din Ohrida. De aici bulgarii au stat in atarnare completa de imparatia bizantina o suta saptezeci de ani.

Dupa asta, adeca la 1186, apar in scena fratii Petru si Asan. Dupa marturia tuturor contimporanilor fara exceptie, ei erau vlahi / romani, poporul lor – romanesc, limba lor – romaneasca. Elementul romanesc era atat de raspandit in suta a douasprezecea si pan-intr-a cinsprezecea incat Tesalia actuala se chema Marea Romanie (Meyaly Blahia), Etolia – Romania Mica, Epirul – Tara Vlahiotilor, Moesia – Romania Alba, Tara Romaneasca actuala – Romania Neagra (Mauro Vlachia). In fina Asanizii se numesc ei insisi in documente “domni Blacorum et Bulgarorum”.

Dupa stingerea liniei barbatesti a Asanizilor (1257), noul regat pierde catre Imparatia bizantina toate provinciile c-o populatie precumpanitor romaneasca, iar statul Cetatii de spini (Târnova) mai duce o existenta precarie si fara consistenta pana ce cade fara scapare in mana turcilor.

Intr-adevar, in zilele lui Murad I redusul stat care purta numele Bulgaria era impartit in trei: la Vidin domnea Ioan Srațimir, cumnatul lui Vladislav Basarab si nepotul lui Alexandru Basarab, la Tarnova – fratele vitreg lui Sratimir, Ioan Sisman III, la Varna sus-amintitul Dobrotici.

Dan I, nepot de frate a lui Vladislav Basarab si frate bun cu urmasul sau Mircea I, era in razboi cu Sisman pentru marginile tarii sale de dincolo de Dunare. Cari vor fi fost acele margini nu putem sti exact din cauza lipsei de documente, sigur este numai ca sub Mircea I nu mai e vorba de domnie bulgara in cetatile de pe malul drept al Dunarii si in Dobrogea.

La 1389 e batalia din Campul Mierlei, dupa care toti cei ce-au luat parte in contra turcilor devin vasali, afara de Mircea.

La 1393 – cinci ani in urma – se desfiinteaza si umbra regatului vasal din Tarnova, si Bulgaria devine pasalac, afara de Dobrogea si cetatile sale de pe Dunare.

La 1394 bulgarii, statul si biserica nationala sunt desfiintati, patriarhul lor Euthimie e tarat in robie.

In starea aceasta de dezolatiune scaunul ecumenic din Constantinopol insarcineaza pe mitropolitul din Romania Neagra (Mauro Blahia) cu exercitarea tuturor drepturilor episcopale in Tarnova, iar la 1395 mitropolitul Tarii Romanesti petrece in capitala Bulgariei. Fiul ultimului rege, Sisman, anume Alexandru, se turceste si e numit guvernator la Samsun in Asia Mica.

La 1396, adica doi ani in urma, e cumplita batalie de la Nicopolis ad Haemum, care se mantuie prin infrangerea Europei intregi de catre Baiazid Ilderim.

Din eroare unii au admis ca locul acestei batalii ar fi fost langa Dunare la Nicopolis ad Danubium, numit Micul Nicopole, care era in mainile lui Mircea. Batalia aceasta de o epica maretie a avut loc langa Marele Nicopole, ale carui ruine se vad azi in satul Nichiup, 4 ceasuri departare de Tarnova, 12 ceasuri de la Dunăre, unde raul Rusita se varsa in Inatra.

Am aratat mai sus ca, cu toata victoria turceasca de la Nicopolul Mare, Mircea se numeste inca la 1399, adica trei ani in urma, domn al intregului tarm drept al Dunării pana la mare si vladet al Dristului.

La 1402 Baiazid e invins si inlantuit de Timur Lenk in batalia de la Angora.

Despre invazia Tarii Romanesti nu mai poate fi vorba, cazi imparatia osmana era sfasiata prin lupta intre frati, intre fiii lui Baiazid.

Dobrogea si Dristul, precum si intregul mal drept n-a putut fi luat de la români decat de Mohamed I si anume la 1416, cand Mircea, incarcat de ani si slabit de lupte necontenite, a trebuit sa se supuie, desi in conditii cu mult mai bune decat toti principii slavi si sarbi ai Peninsulei Balcanice impreuna.”

Mihai Eminescu
Romanii din afara granițelor Tarii si unitatea spirituala nationala,
Ed. Saeculum LO, Bucuresti, 2000;  www.originea.org

Sursa: [1] cersipamantromanesc.wordpress.com