În dup-amiaza unei zile de toamnă din anul 1902 mă găseam în biblioteca Academiei Maghiare de ştiinţe. Căutam informaţii privitoare la teza ce preparam. În liniştea care domnea în sală îşi făcu deodată apariţia un domn înalt, cu barbă respectabilă şi cu nişte ochi mari care din primul moment fixau asupra lor atenţia celor din sală. În urma lui, un om de servici cu două teancuri de documente pe care le aşeză pe un pupitru la care nu se putea lucra decît stînd în picioare. Un alt servant aduse călimară cu cerneală şi condei.
Amintirea lui Axente Baciu despre Nicolae Iorga
Amintesc acest amănunt fiindcă noi, “muşterii” obişnuiţi ai Bibliotecii nu aveam voie să întrebuinţăm condei şi cerneală. Nu ni se îngăduia decît folosirea creionului. Neştiind cine poate fi domnul cu care se făcea excepţie de la regulă stabilită, curiozitatea ne concentră şi mai mult atenţia asupra privilegiatului vizitator.
Cum era în apropierea mesei la care şedeam eu, nu l-am mai slăbit din ochi, uitînd că eu mă aflam acolo cu alt scop. Fără să dea vreo atenţie, măcar din curiozitate celor din jurul său, domnul cu barbă, după ce desfăcu legăturile primului teanc de documente in folio, îşi aruncă privirea asupra primei pagini cu o vădită aviditate de a cunoaşte taina ce o cuprindea.
Nu cred să fi trecut mai mult de o oră pînă ce întregul teanc, de grosimea latului unei palme sdravene fu răsfoit, extrăgîndu-se din paginile lui tot ceea ce-l interesa pe cercetător. Şi această minune s-a săvîrşit aşa că, în timp ce mîna stîngă întorcea filele mari ale documentelor, dreapta le însemna conţinutul într-un caiet, dar fără controlul ochiului care aluneca lacom de-a lungul paginilor ofilite, nedezlipindu-se de textul lor.
Al doilea dosar a fost dat gata în şi mai scurtă vreme. Ţinut mereu sub observaţie, îmi făcusem repede părerea: un farsor care face pe grozavul. Nu puteam admite ca cineva să fie în stare a descifra pagini de documente vechi, – atît de greu de descifrat uneori –, dintr-o simplă ochire, ba, în plus, în acelaşi timp să-şi poată trece în caiet şi conţinutul acelor pagini! poate chiar cu citate din textul lor.
Asta vrea să-şi da aiere de supraom!, îmi zisei în sinea mea. Şi simpatiei şi curiozităţii cu care-l privii la-nceput i-au luat la sfîrşit locul antipatia pe care-o trezeşte întotdeauna caraghiosul care vrea să apară mai mult decît e.
A treia zi un afiş la Societatea “Petru Maior” ne anunţa că profesorul Nicolae Iorga, aflîndu-se la Budapesta ar dori să petreacă o seară în mijlocul studenţimii române şi că spre acest scop a fost reţinut, – pentru seara de-a doua zi –, “separeul” de la restaurantul cutare unde vom avea o masă comună. Întîlnirea la ora 8. Vă puteţi închipui repercusiunea pe care o avu acest anunţ!
Vestea a trecut din gură-n gură şi cu ea şi nerăbdarea de a cunoaşte cu un ceas mai devreme pe marele cărturar al neamului, a cărui faimă trecuse de mult frontierele României. De aceea, încă la ora 7 sala destinată întrunirii noastre era ocupată pînă la ultimul loc.
La ora 8, condus de şefii studenţimii, cine-şi făcu intrarea în sală? “Farsorul” meu cu barba mare din sala de lectură a Academiei maghiare…Văzîndu-l am simţit cum valul ruşinii îmi inundă faţa, şi, punîndu-mă acum pe mine în postura de “caraghios”, pe urma judecării pripite a unui om cu calităţi excepţionale. Ne-a vorbit despre primul unificator al provinciilor româneşti, despre Mihai Viteazul.
Tonicul mîndriei naţionale pe care l-a infiltrat în sufletul nostru tînăr prezenţa şi conferinţa acestei personalităţi proeminente a spiritualităţii româneşti s-a manifestat în toate ulterioarele noastre acţiuni de interes obştesc. Mîndria de a ne şti de aceleaşi neam şi-a dat roadele.”
[Axente Baciu, Amintiri din timpul anilor de şcoală primară, secundară şi universitară, Sibiu, 1950, p. 172.]Sursa: Mária Berényi
Cititi si: Testamentul politic al lui Nicolae Iorga
[tp_product id=”194133493″ feed=”396″]