Categories: Patriotism

Drapelul Naţional în Ţinutul Românesc din Harghita şi Covasna

Campania Romani pentru Romani si-a atins obiectivele propuse. Simbolurile identitatii de Neam, Tricolorul Romanesc, Cartea lui Mihai Eminescu si Rugaciunea Ortodoxa au ajuns datorita voua si in urma unui efort organizatoric sustinut la copiii din Doboi, judetul Harghita, Dobolii de Jos, Dobarlau Vale, Voinesti-Covasna, Manastirea Marcus, Zagon, Papauti, Zabala si Valea Mare, judetul Covasna. Am incheiat aceasta misiune cu inmanarea unui drapel national romanesc Manastirii din Valea Mare si cu o Imbratisare, o Imbratisare pe care nu o voi uita toata viata si care imi va da putere de lupta pe mai departe, Imbratisarea Preasfintitului Parinte Episcop Andrei, al Harghitei si Covasnei. Inainte de aceasta, atunci cand am fost la Manastirea Marcus, profesorul Florin Palas a avut onoarea sa-i inmaneze din partea Actiunii noastre simbolurile Neamului Romanesc.

Am mers in aceasta campanie in scoli si biserici, am fost in mijlocul poporului roman, am auzit cantecul copiilor din Voinesti Covasna, cantec care ne-a urmat in suflet pe tot parcusul misiunii noastre, afland din el durerea dar si credinta taranului roman din inima Tarii.

Copiilor lor am incercat prin aceasta Actiune sa le oferim o alternativa la intoxicarea antiromaneasca de care au parte din pacate in aceste timpuri, alternativa pentru România, alternativa unei vieti sub semnul valorilor traditionale romanesti. Calea Bisericii Ortodoxe Române este drumul de urmat.

Credinta ca eroii si martirii Neamului, cei care au murit pe campurile de lupta, cei care au sfintit cu suferinta lor cimentul inchisorilor, ne vegheaza si ne dau putere de acolo din Cer, de langa Hristos, trebuie sa calauzeasca generatia noastra si cele ce vor urma.

Alaturi de noi sta Neamul intreg, nu suntem singuri. De nu vom avea putere, o vom lua din radacinile brazilor tinute in palme de stramosi, de nu vom avea credinta destula vor aprinde lumanari de stele ostenii lui Stefan cel Sfant pentru noi, de nu vom avea glas de tunet va doini Iancu Avram in munti, de nu vom sti sa suferim ne va invata Horea, cel care a cioplit din lemnul rotii sale Cruce pe Taram.

Ne vor imbratisa atunci cand vom plange Sfintii romani, stiuti si nestiuti, iar mainile noastre atunci cand vor obosi, intarite vor fi de cele ale copiilor ce au primit astazi un steag tricolor. Nu suntem singuri, cu noi este Dumnezeu.

Autor: Mihai Tirnoveanu

Drapelul Naţional în Ţinutul Românesc din Harghita şi Covasna, foto: Mihai Tirnoveanu

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Telefonul din M31

de Maria-Andreea STANCU La 7:10 dimineața nu mă gândeam la România. Mă gândeam doar să…

2 zile ago

Rugul Aprins către Cer

‼️ Rugul Aprins către Cer – invitație la rugăciune pentru copii și familii‼️ Dragi educatori,…

2 săptămâni ago

22 Octombrie 1896 – Andrei Balteș, judecat la Cluj pentru cuvântul românesc. Presa patriotică din Transilvania, sub asediul autorităților maghiare

La 22 octombrie 1896, în calendarul istoriei luptei românilor din Transilvania pentru drepturile lor naționale,…

2 săptămâni ago

Bătălia de la Giurgiu din 1595 – artileria toscană dărâmă o parte din zidul fortăreței otomane, așa încât aliații creștini pătrund învingători în cetate

Bătălia de la Giurgiu din 1595: biruința lui Mihai Viteazul și afirmarea voinței de libertate…

3 săptămâni ago

Fundația Regală Margareta a României extinde programul Generații în Medgidia și Târgu Jiu, în anul școlar 2026–2027

proiecte de educație intergenerațională în 2 centre sociale din județele Constanța și Gorj, cu finanțarea…

3 săptămâni ago

Timp pentru cântec (Monica Buţu)

Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…

4 săptămâni ago