Rememorând viața lui Bălcescu, pare că uităm, dar doar pentru o clipă, de faptul că vorbim totuși despre un tânăr care, la ieșirea din închisoare, avea abia 23 de ani, iar la momentul afirmării sale ca exponent de seamă al istoriografiei românești încă nu împlinise 26 de ani. Să fi fost robită inima lui doar de acel patriotism despre care Alecsandri spunea că „ocupă atâta loc că e de mirat cum de se puteau adăposti în ea și alte simțiri”?
Dar cel puțin în toamna anului 1843, în sufletul lui Bălcescu pare să-și fi făcut loc și altcineva, în afara iubirii lui de țară și de trecutul neamului. E vorba despre Alexandra Florescu, mult mai cunoscută sub diminitivul de Luxița, al treilea din cei zece copii ai marelui agă Iordache, mai în vârstă decât Bălcescu cu trei ani și deja trecută printr-o experiență maritală destul de nefericită, dar încheiată rapid, cu parucicul Filip Krijanovski, ofițer rus, staționat în Muntenia în perioada ocupației țariste (1829-1834).
Poate aura revoluționarului proaspăt ieșit din închisoare, poate inteligența sclipitoare sau sensibilitatea sa deosebită, poate toate la un loc să o fi atras pe Luxița spre Bălcescu, cert e că între cei doi se va statornici o relație de iubire la început, apoi de caldă prietenie și afecțiune, niciodată dezmințită până la nefericitul sfârșit al eroului nostru.
Din această legătură se va naște, la Budapesta, în mai 1848, Bonifaciu Florescu, nerecunoscut de mai snoaba familie a Luxiței, dar adoptat de către propria sa mamă în 1858. Personajul, prezență boemă și bizară a sfârșitului de veac XIX, va preda istoria și limba franceză la Sf. Sava și liceul „Mihai Viteazul”, remarcându-se ca poet, jurnalist și traducător.
Locuința lui se afla în „Pasajul Roman”, pe locul actualului magazin „Muzica” de pe Calea Victoriei. Cât despre Luxița, ea îl va însoți adeseori pe Bălcescu în peregrinările sale, îi va fi constant ajutor moral și uneori material, aducând o umbră de duioasă gingășie feminină unei vieți tumultuoase și chinuite.
Sursa: Mária Berényi
