Deputatul Bogdan Diaconu atrage atentia asupra faptului ca Parteneriatul Transatlantic pentru Comert si Investitii (TTIP) reprezinta lovitura finala data suveranitatii Romaniei. Odata cu perfectarea acestui asa zis parteneriat, statul roman sau societatea civila din Romania nu va mai putea opri de exemplu proiecte foarte daunatoare pentru mediul inconjurator cum a fost cel de la Rosia Montana sau alte proiecte distructive si nocive asemanatoare care vor fi impuse de acum sub amenintarea corporatiilor care vor avea potrivit TTIP dreptul sa dea in judecata statele la curti de arbitraj private, consecinta directa fiind desfiintarea puterii statului pentru a nu-si mai putea apara interesele.
“Statul român va deveni în curând semnatar al Parteneriatului Transatlantic pentru Comerț și Investiții (TTIP), care va fi stabilit între UE și SUA, fără să participe la negocieri și fără să-și informeze cetățenii asupra pericolelor majore pe care acest tratat le cuprinde pentru România.
La fel ca în cazul primirii de imigranți din Africa sau în cazul adoptării euro, românii se trezesc cu decizii luate peste capul lor care limitează drastic suveranitatea României, transformând-o într-un subiect pasiv al unor decizii luate în afara țării, dar care influențează în mod negativ destinul acestui popor pentru totdeauna.
TTIP va însemna lovitura definitivă dată capitalului autohton, agriculturii și tuturor produselor românești care încă mai rezistă pe piață, prin deschiderea piețelor fără reglementări care va avea aceleași consecințe ca și deschiderea piețelor în interiorul UE: România va deveni importator de produse ieftine, iar firmele și produsele românești nu vor avea nicio șansă să intre în competiție cu multinaționalele de peste Ocean.
Din punct de vedere al produselor agricole, vom fi invadați de organisme modificate genetic, mai ieftine, iar produsele alimentare românești vor dispărea cu totul. În plus, corporațiile vor putea da în judecată statul român atunci când dreptul lor de a exploata resurse naturale va fi îngrădit, iar tribunale comerciale vor putea penaliza statul român și chiar obliga să nu-și mai protejeze resursele ci să le cedeze, totul în numele profitului neîngrădit.
Orice reglementare care va diminua profitul multinaționalelor, precum drepturile angajaților, poate fi subiectul unui asemenea proces comercial în care corporațiile au toate șansele să câștige, forțând statul român să anuleze orice protecție a forței de muncă sau orice limitare a exploatării resurselor.
Tot în numele comerțului liber, sectoarele publice care au scăpat până acum de privatizare, precum sănătatea sau educația, pot încăpea pe mâinile corporațiilor pentru că TTIP prevede eliminarea restricțiilor și transformarea societății într-un bun profitabil cu orice preț.
Un proces precum cel intentat statului român de compania care a vrut să exploateze Roșia Montană este dinainte pierdut dacă intrăm sub reglementările TTIP sau CETA (Acordul comercial dintre UE și Canada), iar statul român va fi bun de plată pentru că nu a permis utilizarea cianurii, așadar a îngrădit dreptul companiei de a face profit. Orice șansă a României de a respinge exploatările pe bază de cianură sau de a evita exploatarea gazelor de șist este pierdută prin intrarea sub aceste acorduri comerciale transnaționale.
Autoritățile statului român nu prezintă însă publicului pericolele TTIP și CETA, nici nu au o poziție oficială referitoare la aceste acorduri. Este clar că reprezentanții României nu au de gând să reacționeze în niciun fel, ci doar să aprobe cu ochii închiși tratatele o dată ce ele sunt agreate de UE.
România va deveni astfel paradisul corporațiilor străine care vor face legea în țara noastră pe baza unor acorduri la negocierea cărora noi nu am participat și despre care nu am avut niciun cuvânt de spus. Parlamentul național sau dorințele cetățenilor vor deveni irelevante, pentru că TTIP sau CETA vor avea putere de reglementare transnațională, devenind lege și Constituție pentru noi.
Partidul România Unită se opune acestor acorduri strict comerciale care transformă România într-o piață de desfacere pe de o parte și într-o mină de resurse naturale neîngrădită, pe de altă parte. Din momentul în care România va intra sub incidența acestor acorduri, suveranitatea țării noastre va mai fi doar un cuvânt într-o Constituție care nu va mai avea niciun rost și nicio autoritate.”, apostat Bogdan Diaconu pe contul sau de Facebook