Ganditi, simtiti si vorbiti romaneste, foto: zorilebucovinei.com
Acesta a fost îndemnul domnului Marcel Bujor, rostit în timpul vizitei de lucru a membrilor delegaţiei Comisiei românilor de pretutindeni a Senatului României în regiunea Cernăuţi, Ţinutul Herţa şi în raionul Storojineţ cu ocazia sărbătoririi Zilei Limbii Române. În centrul raional Storojineţ, senatorii români, însoţiţi de ministru consilier Ionel Ivan şi consulul Edmond Neagoe, au fost întâmpinaţi în faţa bisericii Sfântul Gheorghe de Iaroslav Bartoş, şeful Administraţiei Raionale de Stat, Diana Covalciuc, primul său adjunct, şi Vasile Covalciuc, protopopul raionului. În locaşul sfânt, arhiplin de credincioşi, oaspeţii din Ţară au fost prezenţi la Sfânta Liturghie, ţinută de un sobor de preoţi în limbile română şi ucraineană.
După vizitarea Mănăstirii Leurda şi a Şcolii Duminicale ce funcţionează pe lângă Biserica Sfântul Gheorghe, căreia oaspeţii i-au donat un set de cărţi şi un calculator din partea Parlamentului României, senatorii au fost întâmpinaţi cu pâine şi sare în faţa sediului conducerii raionului de Iaroslav Bartoş şi Ecaterina Huţuleac, preşedintele Consiliului Raional.
A urmat o întâlnire cu primarii şi directorii de şcoli din raion, conducătorii raionului Storojineţ relevând faptul că, în acest pridvor carpatin al Bucovinei, domneşte armonia, pacea şi buna înţelegere între ucraineni, români, polonezi şi alte etnii conlocuitoare. Senatorii Marcel Bujor, Viorel Badea, Simeon Puric şi Iulian Cristache s-au referit la colaborarea româno-ucraineană, la susţinerea de către conducerea României a suveranităţii, independenţei şi unităţii teritoriale a Ucrainei, a cursului ei european.
Dl Ionel Ivan, făcând o totalizare a primelor două zile de aflare a oaspeţilor din România în ţinut, a concluzionat că regiunea Cernăuţi, raionul Storojineţ au reuşit deja să intre în Uniunea Europeană.
Din partea primarilor din raion au luat cuvântul Valeriu Abramciuc, primarul localităţii Banilo-Pidghirnyi, iar din partea directorilor de şcoli – Ştefan Mitric, directorul Gimnaziului din Crasna, sensibilizând colaborarea cu localităţi şi instituţii din România.
Înalţii oaspeţi din Ţară au rămas fascinaţi de evoluarea artiştilor amatori din raion, în special a membrilor ansamblurilor etnofolclorice „Izvoraş” din Ropcea, condus de Victoria Costinean, Lucrător Emerit al culturii din Ucraina, şi „Mugurel” din Pătrăuţi, conducătoare Larisa Popescu., a micuţilor dansatori de la grădiniţa din Ciudei, îndrumaţi de Diana Velea.
Nicolae TOMA
Fotografii: „Zorile Bucovinei”
Cititi intreg articolul pe zorilebucovinei.com
[tp_product id=”194129817″ feed=”396″]EURO EDUCATION FEDERATION, în parteneriat cu Asociația Down Art Therapy, Asociația Paradigme educaționale și Biserica Sfântul Mare Mucenic MINA, Preajba Mare,…
În discursul rostit de șeful Partidului Național Liberal, Dimitrie A. Sturdza, la Senat, în ziua…
Noi, Partidul Glasul Neamului, sărbătorim astăzi, 8 decembrie 2025, faptul că prin referendumul național din…
5 Decembrie 1944 - La FÂNAŢE în jud. Mureş, 5-7 septembrie 1944: grăniceri unguri alături…
1 Decembrie este Ziua Națională a României și este important să amintim și să evidențiem…
Frumoși călătoriîntre stele și ploivom fi.Neluați în seamă ca frunza de toamnă.Frumoși călători între cer…
Leave a Comment