Categories: Cultural

Miorita covasneana… Romanul e nascut poet

De-l muncește dorul, de-l cuprinde veselia, de-l minunează vreo faptă măreață, el își cântă durerile și mulțumirile, își cântă eroii, își cântă istoria, și astfel suflet său este un izvor nesfârșit de frumoasă poezie.” – Cât de frumos a caracterizat Vasile Alecsandri literatura românească, și cât adevăr e în spusele sale.

Una dintre cele mai bogate și mai frumoase literaturi populare europene, „frumuseți poetice de originalitate și fără seamăn în literaturile străine” a luat naștere din sentimentele poporului nostru, din frământările sufletești ale acestuia, din dorința lui de frumos, din dorul de libertate, fiind o adevărată oglindă a vieții acestuia.

Această literatură continuă să se îmbogățească și, pentru a nu se pierde nimic din ea, căci acestă pierdere ar fi a culturii, a întregii spiritualități românești, trebuie să îndeplinim sfânta datorie de a o căuta, de a o culege, pentru a o feri de noianul timpului și al uitării.

Poezia populară numită de Eminescu „limba simțământului”, este destul de bine reprezentată și aici, prin părţile noastre, în curbura munților Carpați. Iată o variantă locală a Mioriței, culeasă de domnul învățător Hulpoi Aurel, de la un bătrân iubitor de folclor din zona Covasna:

Miorita covasneana… Romanul e nascut poet

Pogoară, pogoară pe plai

Tot nouă ciobani

De sunt veri primari

Și cu unul zece.

El e streinor

Cu oițe multe

Câte pietre-n munte

Atâtea-s cornute,

Câte pietre-n cale

Atâtea-s mioare,

Câte pietricele

Atâtea-s mielușele.

Vai, nouă ciobani

De sunt veri primari

Ei s-au vorbit

Și s-au sfătuit

La apus de soare

Pe el să-l omoare.

Bănișori să-i ia,

Oițe să-i ia

Și să le-mpărțească,

Să le răspândească.

Dar o mielușică

Ea o ocheșică,

Ea mi-i auzea

Șchioapă se făcea,

În urmă rămânea

Și unde-mi zbiera

Locul tremura,

Brazii veștejea,

Iarba se pârlea.

Dar stăpânul ei

Cârlig răsucea

Și în loc stătea

Oița-ntreba:

– Oiță, oiță,

Mie drăguliță,

De când te-am văzut

Și te-am cunoscut

Așa n-ai făcut.

Dar nu v-am păscut

Tot prin livezi verzi?

Apă nu v-am dat

La izvoare reci?

Ori nu v-am culcat

Pe-ale vârfuri-nalte

Unde vântul bate?

Oița-mi grăia:

– Stăpâne, stăpâne,

Stăpâniorul nostru

Ba tu ne-ai culcat

Pe-ale vârfuri-nalte

Unde vântul bate

Și tu ne-ai păscut

Tot prin livezi verzi

Și apă ne-ai dat

La izvoare reci.

Vai, nouă ciobani

De sunt veri primari

Ei că s-au vorbit

Și s-au sfătuit

La apus de soare

Să mi te omoare

Bănișori să-ți ia,

Pe noi să ne ia

Să ne împărțească,

Să ne răspândească.

Stăpânul grăia:

– Oiță, oiță,

Mie drăguliță,

De m-or omorî

Voi mi-ți îngropa

În târla oilor,

În jocul mieilor,

În dosul stânii

Să-mi aud câinii.

Cârligelul meu

Voi că mi-l veți pune

Stâlp la căpătâi,

Iar cu mângâiere

Fluieraș de soc

Ce-mi zice cu foc

Voi că mi-l veți pune

Sub ușa târlei

Vântul când o adia

Fluierul mi-o mișca

Fluierul mi-o zice

Oile s-or stânge

Pe mine m-or plânge

Cu lacrimi de sânge.

Ah, străin de mine

Mult străin în lume

Nici un ajutor

De la Dumnezeu

Și stăpânul meu…

În varianta covăsneană, lipsesc alegoria morții, apoteoza ciobanului, întâlnirea cu maica bătrână, portretul ciobanului, nunta mioritică și cadrul nupțial. Numărul ciobanilor este 10 și nu 3, ca în majoritatea celorlalte variante, aceasta constituind (poate) o influență a baladei Meșterul Manole, deși apariția acesteia nu este atestată în județul nostru.

Apar două versuri, neîntâlnite în niciuna din variantele cunoscute, “cârlig răsucea” și “cârligelul meu”, element indispensabil vieții pastorale. Finalul conține o notă de înstrăinare, de asemenea neîntâlnită în alte variante ale Mioriței.

[tp_product id=”194113141″ feed=”396″]

 

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Ediție specială de Ziua Eroilor a revistei MAGAZIN CRITIC, 21 mai 2026

Cu prilejul Zilei Eroilor, avem onoarea de a oferi cititorilor acest număr special al revistei,…

4 zile ago

A apărut numărul 93 al revistei MAGAZIN CRITIC

Într-o lume în care zgomotul acoperă tot mai des adevărul și cultura, Magazin Critic continuă…

o săptămână ago

COMUNICAT DE PRESĂ: Euro Education Federation susține inițiativa privind dezbaterea publică referitoare la reglementarea și interzicerea jocurilor de noroc în Municipiul Târgu Jiu

Euro Education Federation salută organizarea dezbaterii publice anunțate de Primăria Municipiului Târgu Jiu pentru data…

3 săptămâni ago

Replica Fundației Ogoranu la articolul tendențios publicat de Alba 24 despre manifestările comemorative de la Galtiu.

Drept la replică al președintelui Fundației, dl Coriolan Baciu, referitor la articolul publicat în 2 mai…

3 săptămâni ago