Emanuil Gojdu, originea si familia

Marele mecenat Emanuil Gojdu, ca si prietenul sau, mitropolitul Andrei Saguna, este roman originar din Macedonia. In prima parte a secolului al XVIII-lea, cei din familia Gojdu erau negustori instariti, stabiliti in Moscopole, un centru economic si cultural infloritor din sudul Albaniei de astazi. Apreciat drept “Florenta Balcanilor”, orasul Moscopole a reprezentat pana in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea cel mai important centru al macedoromanilor.

 Emanuil Gojdu, originea si familia

“Datorita harniciei si priceperii locuitorilor sai, precum si unui concurs fericit de împrejurari, Moscopole a ajuns, prin secolul al XVII-lea si al XVIII-lea, cel mai insemnat centru de civilizatie si cultura al poporului aromân. In documentul din arhiva Loc. Budapesta, Moscopole e numita “Urbs Amplisima”. Se vorbeste de dansa ca de “cel mai mare oraa nu numai din toata Grecia, ci aproape din tot imperiul Turcilor”.

Dupa Pouqueville, Moscopolea numara, în 1788, 53.000 locuitori. Negustori priceput si muncitori îndrazneti si cu relatii intinse, fiii Moscopolei stau in fruntea comertului din Peninsula Balcanica. Aproape tot ce se exporta din Turcia prin Adriatica, trecea prin mainile lor, iar tot ceea ce intra in aceasta tara, prin porturile aceleiasi mari sau prin alte puncte de frontiera, din tarile germane sau apusene, se distribuia tot prin dans ii. Ei erau negustorii care aveau cele mai numeroase si mai stranse legaturi comerciale cu strainatatea.(…)

Sub raportul industrial, de asemenea, Moscopolea era o cetate unde se lucra zi si noapte tot felul de articole ce se desfaceau peste tot, in interior si afara. Meseriaasii erau organizati in bresle. Gudas numara 14 corporatii bine organizate. Moscopole avea pe vremea aceea infatisarea marilor centre comerciale.

“In bazarurile mari si intinse era o miscare uriasa, o forfoteala de furnicar ca in marile orase ale Asiei. Oamenii erau absorbiti de afacerile lor. Corespondente si comenzi soseau de pretutindeni, din Peninsula si din Europa, ce trebuia repede satisfacute; se descarcau mereu la marile caravanseraiuri si se incarcau manufacturates i marfuri pentru toate directiunile. Magazinele gemeau de acestea si industriile lucrau zi si noapte. Albania toata se alimenta de aici sau din porturile Adriaticei, ce, aproape suta la suta, le stapaneau tot ei. La balciuri si in zilele de targ, veneau Albanezi si negustori din toate provinciile.”

Din cauza acestei vieti comerciale intense, Moscopole ajunge cel mai bogat centru aromânesc din Peninsula balcanica. Valuri de aur curg in aceasta cetate. Belsugul era asa de mare, incat se spune ca femeile purtau pantofi impodobiti cu “flurii si mahmudele”; se zice ca erau aurite pana si manerele maturilor.

Rasfirata pe cele cinci coline, pe o intindere de aproape 3 km., Moscopolea se rasfata in lux si bogatie. Multe din casele Moscopolenilor erau adevarate palate, cladite din marmora si imprejmuite de curti impuatoare. La fiecare colt de strada, apa cristalina tasnea din  sipote si cismele. Peste 50 de biserici sagetau vazduhul cu clopotnita lor mareata.

Printre ele se distingea in chip deosebit, prin înfatisarea ei impunatoare, bogatie si arta, Metropolia. Alaturi se inalta monumentala cladire ce adapostea “Academia cea Noua”, focar de cultura pentru intreaga Peninsula Balcanica. Aici a profesat Epirotul Chrisanos, Sevastos, Leontiadis din Castoria, Grigore Moscopolitul, Teodor Cavaleoti, Ieromonahul Constantin din Moscopole si altii.

Academia si biblioteca din Moscopole, infiintata pe la inceputul secolului al 18-lea de catre ieromonahul Grigore Constantin, a fost primul institut grafic care a luat fiinta in Turcia si o bucata de vreme a fost unicul. Din teascurile acestei tiparnite au iesit o mul ime de carti.

“In Moscopole, într-o biserica, langa usa imparateasca, exista un jilt cu brayelele rezemate pe doi lei fiorosi, cu gurile cascate, cu limbile scoase, cu coamele infiorate. Pe speteaza jiltului era gravat cu litere aurite, numele “G o j d u “. Este cea mai veche marturie a existentei acestei familii in Moscopole.”

 

In secolul al XVIII-lea Peninsula Balcanica era ravasita de turci. Atunci aromânii si grecii din Macedonia s-au revarsat prin mai multe valuri spre nordul Dunarii in Ungaria, Galitia  si Polonia. Procesul de emigrare era dominant mai ales in a doua jumatate a secolului al XVIIIlea, dupa distrugerea de catre Ali Pasa din Ianina a orasului Moscopole, eveniment petrecut in doua rînduri, in 1769 si 1788.

Macedoromânii au trecut in numar mare in Imperiul Habsburgic, in special in Ungaria. Locotenenta domneasca din Ungaria a dat dispozi ii autoritailor de la frontiera ca de la acesti fosti supus i turci sa ceara date cu privire la varsta, nationalitatea, religia, situatia lor familiara, etc. Prin patenta de toleranta de la 1781, Iosif al II-lea, i-a luat sub ocrotirea sa, ca pe unii care aduceau realmente beneficii in marele comert al statului.

Macedoromânii, dupa ce primeau cetatenie, trebuiau sa depuna juramantul de credinta in fa a dietelor din jupani, fapt in urma caruia se incheia un act oficial legalizat. Ca supusi straini, erau sub un regim special, deosebit de al celorlal i locuitorii ai tarii si deoarece prin indeletnicirea lor de comercianti erau folositori si altora, li s-au creat conditii speciale, de ocrotire, primeau unele privilegii.

Coloniile macedoromâne au fost considerate drept colonii grecesti, iar membrii lor numiti – chiar si de catre românii din Banat si Transilvania – greci. Negustorii macedoromâni si greci se aliau spre a-si apara interesele comerciale în companii, dar si identitatea lor religioasa, ortodoxa era comuna. Toti acesti macedoromâni pe care ungurii îi numeau (görög) “greci”, adica “negustori”, se gaseau raspanditi aproape in mai toate targurile si orasele din Ungaria.

In general, macedoromanii erau bilingvi, considerand ca limba materna dialectul macedoromân, in timp ce limba greaca devenea limba lor de cultura, de slujba religioasa si de comunicare in afaceri sau treburi oficiale.

In noua lor patrie, macedoromânii aduceau cu ei o lunga experienta si capitaluri pe care le-au valorificat rapid, devenind aproape pretutindeni un factor catalizator al constituirii unei burghezii comerciale si financiare. Comertul le aduce mari beneficii materiale, ceea ce le inlesneste posibilitatea sa acapareze o buna parte din traficul cu marfuri dintre Imperiul Otoman si cel habsburgic si sa cumuleze capitaluri importante.

Se formeaza o patura subtire dar potenta si influenta a banului, care prevalandu-se de puterea sa economica, revendica drepturi nationale.Influen a lor a fost relevanta, mai ales asupra popultiei de la orase, unde au pus bazele comertului. Macedoromânii stabiliti pe aceste meleaguri nu s-au marginit însa numai la preocuparile negustoresti, ci au contribuit în unire cu negustorii greci, la mentinerea si întarirea bisericii ortodoxe.

Multe biserici sînt cladite din initiativa lor, înzestrandu-le apoi cu icoane, clopote, odajdii si multe carti sfinte. La sfîrsitul secolului al XVIII-lea pot fi enumerate 19 biserici s i capele grecesti. S-au ridicat biserici la Oradea, Vác, Balassagyarmat, Zimony, Karcag, Kecskemét, Léva, Miskolc, Bichis , Ungvár, Pesta, Szentes si Tokaj, iar capele la Gyöngyös, Diószeg, Nagykanizsa, Sibiu, Sopron si Nagyszombat.

Familia Gojdu a plecat din orasul Moscopole din Macedonia odata cu familiile Sina, Pilta, Dumba s.a. si s-a asezat in Polonia. Dupa impartirea Poloniei intre Rusia, Prusia si Austria, acesti macedoneni au coborat in Ungaria, impanzind toate orasele mai de seama ca negustori ori bancheri. Familia Gojdu în itinerarul pribegiei sale se stabiles te întai la Miskolc, unde poposise si familia Saguna.

Dupa ce biserica, cladita de obstea românilor mecedoneni la începutul asezarii lor în Miskolc, s-a învechit si s-a stricat, în 1785 s-au apucat sa-si zideasca o biserica noua. Constructia a durat pîna în 1806 sub conducerea arhitectului Ioan Adami. Biserica a fost zugravita de catre Teheodosim Ianinka.

Biserica, care e una din cele mai frumoase biserici ortodoxe din Ungaria, a fost sfintita în 1806 de episcopul din Buda Dionisios Popovici. Pe fatada bisericii ortodoxe din Miskolc în semn de amintire s-a pus o inscriptie, în greceste, pe care scrie: “Aceasta biserica a Sfintei Treimi s-a întemeiat în 1785 pe timpul puternicului Iosif II-lea, regele Ungariei, si s-a ispravit în anul 1806, pe timpul puternicului împarat Francisc al II-lea, regele Ungariei, cu cheltuiala fratilor valahi din Macedonia”. În cazul coloniilor grecesti din imperiu, în toate privilegiile si actele numeroaselor lor comunitati bisericesti era vorba de greci si vlahi “Griechen und Walachen”, iar în inscrip ia de pe biserica din Miskolc, era vorba numai si numai de vlahi. Biserica este construita deci cu cheltuiala macedoromânilor, figurînd printre donatori si un stramos de al lui Emanuil Gojdu, un anume Naum Gojdu.

Sursa: Mária Berényi, http://mariaberenyi.hu/