Romania tradata, Romania pradata! Daca mai intereseaza…dictatul de la Viena… Alexander E. Ronnett concluzioneaza in ”Neam fara noroc” citand Memoriile lui Radu Budisteanu, ministru in guvernul Gigurtu (pag.45-47; din cautarile mele, banuiesc ca e vorba de “In secolul luminilor stinse” traducere de Despina Skeletti Budisteanu –fiica lui Radu Budisteanu , carte aparuta la Madrid, Editura Carpatii, in 1986; pe net apare o prima parte a acestui volum, dar doar pana la pagina 38! Oare de ce???) ca “celebrul ultimatum german din 30 august 1940, despre care vorbesc toate lucrarile de specialitate, NU A FOST TRIMIS DE BERLIN BUCURESTIULUI”.
Celebrul ultimatum german din 30 august 1940 NU A FOST TRIMIS DE BERLIN BUCURESTIULUI!
Astfel, din memoriile respective, lucrurile se prezinta cam asa: Ungaria si Bulgaria se orientasera, ca si Italia lui Mussolini, inca de la inceput catre axa Berlin-Roma, care le garantasera integritatea granitelor.
Berlinul propusese acelasi lucru si Romaniei, in aceiasi termeni, fara alte precizari, dar fusese refuzat din “cauza” de Franta si Anglia, “aliati traditionali”, care promisesera Romaniei acelasi lucru-integritatea granitelor statului national roman fata de oricine ar fi atentat la ele.
Prinsa bine intre clestele de rasarit cu numeroase concentrari de trupe rusesti, semnalate regelui Carol al-II-lea inca din 22 mai de catre generalul Tenescu, consecinta a pactului de neagresiune ruso-german, presiunile economice germane, concentrarile de trupe maghiare la granita de apus, pregatiti sa profite de miscarea ruseasca in Basarabia si situatia dezastruoasa a inzestrarii armatei, erorile regelui se tin lant.
Cum la 26.iunie.1940, “aliatii” nostri occidentali (cu o Franta capitulata la 22 iunie si o Anglie aflata in pline negocieri cu nemtii pentru o pace secreta) n-au miscat nici un deget si n-au zis nici pas raptului sovietic al Basarabiei si Bucovinei de Nord – nu si a tinutului Hertei (!), Rusie aliata si ea cu aceleasi tari (Anglia si Franta), la 15 iulie regele, la sfatul Berlinului prin Killinger de a accepta ultimatumul rusesc, Romania semneaza cedarea Basarabiei si Bucovinei de Nord si se reorienteaza spre Axa Berlin-Roma.
Hitler zice da, dar cu o conditie, de data aceasta, ca Romania sa-si rezolve disputele teritoriale cu vecinii sai, in speta Ungaria si Bulgaria, care se pare ca nu statusera degeaba in tot timpul neutralitatii noastre, neutralitate recomandata la inceputul razboiului chiar de Rusia!
Nota noastra: Parca ne cam este cunoscut deja acest scenariu, nu?Aderarea Romaniei la NATO si mai apoi accederea in UE au fost conditionate tot de renuntarea romanilor la teritoriile stramosesti in favoarea altor natii.
Hotararile se luasera in secret intre Hitler si Ciano, inca din 4 iulie si apoi puse in vedere Ungariei la 10 iulie la Munchen.
Demisia guvernului Tatarascu de la 4 iulie pune in sarcina noului guvern, Gigurtu, perfectarea noilor granite cu Rusia, negocierile si Ungaria si Bulgaria si incheierea aliantei cu Germania.
Generalul Sanatescu, la acea data la comanda corpului de cavalerie aflat in misiune defensiva pe Prut intre Herta si Sculeni, precizeaza in Jurnalul sau ca “la Herta…nu eram lamuriti daca ne ramane noua sau trece la rusi”.El primeste ordinul de a se deplasa la Moscova pentru delimitarea frontierei ruso-romane pe la jumatatealui august.
Desi spune ca, pe toata perioada negocierilor au fost tratati civilizat “lucrarile mergeau greu de tot din cauza relei credinte a rusilor, care nu voiau sa respecte intelesul notei ultimative acceptate de guvernul roman.
Intentiile ruse erau sa ne indeparteze complet de bratul Chiliei, al carui talveg fusese pe vremuri frontiera dintre cele doua state”. Nejungandu-se la nici un rezultat, spune Sanatescu “nu am vrut sa
inchei un protocol scris”.
“U.R.S.S.-ul incepuse o serie de incursiuni si provoca incidente la granita noua cu Romania, fapte ce incurajau pretentiile unguresti.
Pe de alta parte Rusia cauta sa subjuge definitiv teritoriile acaparate pe baza pactului Ribbentrop-Molotov. Astfel, pe 2 august 1940, Bucovina de Nord, Basarabia si tinutul Herta au fost inglobate oficial la URSS.
Pe 15 august 1940, la Moscova are loc o convorbire intre Molotov si ambasadorul roman Grigore Gafencu, in cursul careia rusii declara ca nu mai au nici o pretentie din partea Romaniei, aceasta declaratie avand o durata de o luna de zile, dupa care, tot rusii vor ocupa 4 insule din Delta Dunarii si canalul navigabil al bratului Chilia.” (www.procesulcomunismului.ro)
De celalalta parte, tratativele cu Bulgaria de la Craiova dintre 19-21 august soldate cu un esec pentru noi, stabilesc granita pe linia existenta la 1912, in timp ce tratativele cu Ungaria de la Turnu-Severin dintre 16-24 august, foarte dure, nu au reusit sa resolve nimic.
“Dupa 4 zile de discutii nu s-a ajuns la nici o intelegere si s-au despartit delegatiile pentru noi instructiuni de la guvernele respective. Teleky era deparere ca numai razboiul este hotarator.
Ministrul Ungariei la Moscova s-a intalnit pe 23 august cu Molotov caruia i-a comunicat ca nu s-a ajuns la nici intelegere cu romanii la Turnu-Severin.
In aceeasi zi dupa-amiaza s-a convocat primul Consiliu de Coroana de la Bucuresti in care, dupa ce s-au ascultat pretentiile Ungariei, s-a hotarat ca armata sa-si faca datoria si sa respinga orice actiune ce s-ar intreprinde impotriva Transilvaniei. Pe 24 august se reiau discutiile de la Turnu-Severin care s-au intrerupt din cauza pretentiilor unguresti.
Constatand ca nu este posibila intelegerea prin tratative intre romani si unguri, Hitler, pe 26 august 1940, a ordonat ca 10 divizii de infanterie si doua de blindate sa se deplaseze in secret inspre Romania. in acelasi timp se pregatesc doua divizii motorizate si patru divizii blindate care pe data de 31 august sa ocupe zona petrolifera din Romania.
Alertati de unguri, care au anuntat ca au optat pentru solutia militara in rezolvarea conflictului cu Romania, incepe o activitate febrila intre Berlin si Roma pentru a preintampina conflictul. Ministrii germani de la Bucuresti si Budapesta sunt chemati de Ribbentrop la Berlin, iar Hitler cu consilierii sai, pe 27 august, stabileste pe harta noul traseu al frontierei romano-ungare pe care l-a comunicat si ministrului de externe italian, lui Ciano.
In continuarea derularii evenimentelor il gasim pe 28 august pe Hitler discutand cu Ciano asupra posibilitatii de a rezolva problema romano-maghiara fara conflict si afirmand greutatea solutionarii deoarece pretentiilor maghiare li se opune o revendicare incontestabila, in care romanii detin 2/3 din populatie.
Concomitent cu aceste discutii, armatele maghiare I, II, III sunt gata de atac pe 28 august si avioanele violeaza in mai multe randuri frontiera, aruncand manifeste insultatoare la adresa statului roman, unul din avioane ajungand pana la Brasov iar altul mitraliind aeroportul din Satu Mare unde a fost doborat si echipajul facut prizonier.
Pentru dimineata de 29 august 1940 au fost convocati la Viena ministrii de externe ai Ungariei si Romaniei.Ungurii au fost primii primiti, chiar in cursul diminetii, si li s-a adus la cunostinta hotararea lui Hitler de a accepta arbitrajul germano-italian.
Dupa unele rezerve, Csaky si Teleky au cerut avizul Budapestei unde guvernul ungar a acceptat arbitrajul Axei, care pentru ei a fost mai mult decat se asteptau.
In cursul diminetii cand ministrul nostru de externe, Mihai Manoilescu, sosea la Viena, ministrul Romaniei la Moscova, Grigore Gafencu, cerea audienta la Dekanozov pentru a semnala o comunicare a guvernului roman in legatura cu un incident provocat de rusi si in care fusesera omorati niste ostasi romani. La ora 3 p.m. ministrul de externe rus a comunicat ca este ocupat si nu-l poate primi, si i-a indicat sa ceara audienta a doua zi Secretarului general.
Dar in aceeasi dupa-amiaza, Dekanozov a primit in audienta pe ambasadorul german la Moscova care l-a incunostintat asupra impunerii dictatului in problema Transilvaniei.
Paralel, la Viena, Ribbentrop aduce la cunostinta hotararea Fuhrerului de a garanta frontierele Romaniei, dupa arbitraj, in caz contrar va fi razboi si se va pierde toata Transilvania. Nu s-a acceptat sa se aiba in vedere nici principiul etnic, dandu-se termen pana la ora 22 si cu mare greutate s-a prelungit pana la ora 24.
Tot la miezul noptii, la Moscova, ministrul de externe, Dekanozov, si-a schimbat parerea si i-a cerut lui Gafencu sa vina imediat si i-a remis o „nota verbala” amenintatoare asupra incidentului in care au avut loc victime.
Dar, in fata explicatiilor scrise in care Gafencu dovedea ca victimele au fost romanesti si neprovocate de ei, rusul a lasat tonul. A doua zi insa agentia TASS publica nota amenintatoare a URSS-ului, fara a se publica si raspunsul romanesc.
Era clar ca intre actiunea de amenintare de la Viena si cea de la Moscova era o stransa legatura. in dimineata de 30 august 1940 delegatilor romani nu li s-a permis sa prezinte nici o expunere asupra dictatului si, mai mult, nu s-a dat voie sa prezinte nici un protest fata de procedeele folosite in acceptarea dictatului.
Trecandu-se la examinarea hartii, Mihail Manoilescu, la vederea ei, a lesinat si a fost pus sa semneze in stare de semi-constienta. Valer Pop, care facea parte din delegatie, a refuzat s-o semneze.”(www.procesulcomunismului.ro)
Nici delegatia Gigurtu-Manoilescu la Salzburg, nici delegatia Manoilescu-Pop la Viena, spune Ronnet citandu-l pe Budisteanu, nu au avut mandat sa negocieze cesiuni teritoriale: “n-a fost vorba de chestiuni teritoriale.A fost vorba de schimb de populatie, la care noi am convenit: 1.2 milioane de unguri sa paraseasca teritoriul Transilvaniei repatrindu-se, ca si 120.000 de romani din Ungaria. Nimeni n-a voit sa paraseasca Transilvania. N-a miscat un ungur.
S-a ajuns la solutia cealalta, nediscutata de noi, neaprobata de noi, pentru care delegatia nu a avut mandat, adica la cesiuni teritoriale”, spune Radu Budisteanu citat de Ronnet.
Concluzia pe care o trage cel din urma; “Celebrul ultimatum german din 30 august 1940, despre care vorbesctoate lucrarile de specialitate, NU A FOST TRIMIS DE BERLIN BUCURESTIULUI, ci sub forma unei referiri a lui Manoilescu, in telegrama nr.8 de la Viena.
Prin urmare, Manoilescu expediaza guvernului roman o telegrama in care declara ca guvernul german declara ultimatum etc.; se convoaca urgent Consiliul de Coroana, fara a verifica telegrama printr-o rapida consultare cu Berlinul, care decide cesiunile solicitate. Ulterior deciziei romanesti, Ribbentrop a constatat ca ar fi formulat din partea guvernului sau, direct sau indirect, vreun ultimatum.
Si atunci, cine a stat la originea telegramei nr.8 semnata de Manolilescu? In orice caz, guvernul roman a tremurat la fel de tare la citirea ei ca si la citirea ultimatumului rusesc cu doua luni mai inainte, iar prietenii nostri traditionali, care se vor grabi sa ne vanda sovieticilor cinci ani mai tarziu, nu s-au clintit din loc.”…
”Nici unul din actorii ceasului acela nu avea constiinta ca sunt paiate manuite de Molotov-Ribbentrop, care aranjasera lucrurile inca din 23 august 1939. Ribbentrop? Invitat la ceai…dupa terminarea Conferintei de la Viena, Manoilescu: “bolnav, m-am imbracat in tinuta de rigoare si am raspuns invitatiei.
Abia intrat in sala, Ribbentrop striga la mine in fata tuturor invitatilor:
-Germania nu v-a adresat nici un ultimatum”
Pentru lamurirea acestor aspecte, cei ce mai pot da de urma cartilor Budisteanu, Radu, „In secolul luminilor stinse” traducere de Despina Skeletti Budisteanu, Madrid, Editura Carpatii, 1986 si Mihail Manoilescu „Dictatul de la Viena. Memorii iulie-august 1940” Bucuresti, Editura Enciclopedica, 1991 ar fi de mare ajutor.
In final, cateva aspecte raman in discutie. Din Consiliul de Coroana care a aprobat acceptarea dictatului de la Viena nu facea parte nici un reprezentat al ardelenilor. Iuliu Maniu atragea atentia de la tribuna Parlamentului si in presa vremii ca:
“Asupra Ardealului nu poate dispune nimeni altul, decat poporul roman din Transilvania…guvernul actual care a hotarat acceptarea arbitrajului si care a semnat hotararea, nu are nici un drept sa lucreze in numele Natiunii Romane. Guvernul actual nu are nici un mandat dela Natiune. El este un guvern dictatorial, iesit dintr-o lovitura de stat, si nu are nici-o legatura de drept cu cetatenii acestui stat, deci semnatura lui nu are nici-o valoare.
…Este foarte important lucru de a constata aceasta,deoarece un document nu poate fi izvor de drept decat atunci cand semnatarii lui sunt mandatari legitimati, ceea ce nu e cazul in problema actuala.”
Ca atare, nici o hotarare asupra soartei Transilvaniei inainte de hotararea ardelenilor insisi nu avea valabilitate, intrucat asta fusese conditia Unirii.
Daca Valer Pop nu a semnat arbitrajul, mai era el,legal, valabil si aplicabil, fiind unul din cei doi membri ai delegatiei romane si obligatoriu si semnatura lui era necesara pentru valabiliatea actului?! Poate si asta ii face pe unguri sa se miorlaie de Trianon si sa taca chitic despre dictat. Maniu are insa un raspuns si in chestiunea asta:
„Noi am luat in stapanire Transilvania in baza acestui drept, inca inainte de incheierea Tratatului de la Trianon si chiar inainte de armistitiu. Am organizat viata de stat romaneasca in Dacia Superioara, inainte de incheierea si ratificarea Tratatului dela Trianon, organizand o armata regulata, care, impreuna cu armata venita din Vechiul Regat, a dat dovada eminenta despre buna sa organizare si impresionanta sa vitejie, rupand linia demarcationala intaiu si apoi trecand Tisa.
Asupra Ardealului nu poate dispune nimeni altul, decat poporul roman din Transilvania”