Printre puținele lucruri bune petrecute dupa decembrie 1989, se numara și instituirea zilei de 1 Decembrie ca zi naționala a Statului roman și a Neamului romanesc. Nu se putea o alegere mai buna! Cinstim astfel un amplu proces istoric a carui incheiere și desavarșire a inceput la 27 martie 1918 la Chișinau, cand romanii de peste Prut au decis Unirea cu Țara, in ciuda dificultaților și primejdiilor deosebite pe care le presupunea acest act politic de sfidare a colosului imperial de la Rasarit. A fost un gest de mare curaj, pe care nu l-a putut repeta niciunul dintre popoarele aflate in vasta inchisoare a popoarelor numita Rusia.
Ganduri si idei nationaliste la zi festiva de 1 Decembrie
A urmat in toamna aceluiași an, la 28 noiembrie, decizia bucovinenilor de a se desprinde din jugul altui mare imperiu, care a marcat dureros istoria noastra din cealalta direcție, a Apusului. Iar peste cateva zile, in prima zi din iarna acelui an fantastic 1918, la Alba Iulia, s-a produs momentul astral: incheierea glorioasa a unui vast proces istoric, ale carui inceputuri se pierd in negura timpului, procesul prin care Dacia legendara se refacea in hotarele ei stravechi.
Dupa aproape 2000 de ani, locuitorii dintotdeauna ai ținuturilor carpato-danubiene se regaseau din nou in interiorul aceluiași stat. Granițele politice se puneau astfel in acord cu granițele etnice! Aceasta este dreptatea care ni s-a facut la 1 Decembrie 1918!
Sunt multe gandurile care trec prin mintea romanului la o zi atat de insemnata ca aceasta… Cine ar putea sa le depene pe toate?! Așadar, incercand o vaga organizare a ideilor, numai cateva, urmatoarele:
Mai intai, constatarea trista ca situația politica de azi difera mult, prea mult de cea de la 1 Decembrie 1918. Daca pe plan politic lucrul acesta este ceva mai complicat și depinde acum de prea mulți factori externi, pe plan spiritual, cultural și economic refacerea Romaniei Mari, ba chiar a unei Romanii și mai mari, este cu putința. Ne mai trebuie numai puțina voința! Voința de-aia, politica, adica la nivelul guvernanților, al clasei politice!
In al doilea rand, sa ne aducem aminte ca la Adunarea Naționala de la Alba Iulia au participat mii de romani veniți din ținuturi care, ulterior, la Trianon, prin decizia ezitanta a Marilor Puteri, au ramas in afara hotarelor noi ale Romaniei! Ne referim astfel la romanii care traiesc azi, ca minoritari, in țarile din jurul nostru, dincolo de Nistru, in Bucovina, pe valea Tisei sau in sudul Dunarii! Sunt cateva milioane de romani extranei! Am facut prea puțin pentru acești romani dupa 1918. Urgența numarul unu, dupa parerea noastra, este ca guvernul roman, pe toate caile posibile, sa ceara de la autoritațile statelor vecine, dar și de la cele internaționale, ca romanii care traiesc ca minoritari in alte țari sa aiba aceleași drepturi pe care le au in Romania minoritațile naționale! Ce poate fi mai firesc, mai corect?!
Ma gandesc bunaoara la romanii din Ungaria! Din sate curat romanești de la Vest de Tisa, pana pe malurile Balatonului raspandiți. La 1918 erau aproape patru sute de mii. Cand Romania a intrat in razboi alaturi de Antanta, a fost acceptata condiția pusa de romani: la sfirșitul razboiului, hotarul de Vest al Romaniei sa fie pe Tisa… Azi, statisticile ungurești consemneaza abia vreo treizeci de mii de romani in Ungaria. In realitate sunt mult mai mulți. Majoritatea greco-catolicilor din Ungaria sunt romani, iar greco-catolicii din Ungaria sunt aproape 500.000. Nu prea au cum sa existe etnici unguri de religie greco-catolici. Sunt romani bieții oameni, dar se feresc sa recunoasca asta de teama șovinismului maghiar, atat de stupid și de aspru cu cei ce nu vor sa se faca maghiari…
In primele zile ale așa zisei revoluții din Decembrie 1989, cand toata planeta asista cu incantare la revoluția copiilor din Romania, romanii din Ungaria au prins curaj și au inceput sa ridice fruntea cu mandrie, afirmandu-și romanitatea! Au fost nevoiți sa faca pasul inapoi cand emanații revoluției au inceput sa-și arate adevarata culoare a pulovarelor… Depinde mult de felul cum merg lucrurile in Țara pentru ca conștiința romaneasca sa nu piara la romanii de peste granița! Ca și la cei din Țara, indefinitiv!…
In sfarșit, un gand pentru romanii pe care soarta i-a dus și mai departe de fruntarii, romanii risipiți de la Vladivostok pana in Portugalia sau Irlanda, in cele doua Americi, in Australia. Numarul lor s-a marit considerabil dupa 1990, ca rezultat tragic al unor guvernari iresponsabile, criminale. Personal inclin sa cred ca in Romania de azi se duce o politica de tradare naționala, care urmarește, printre altele, și depopularea Țarii, crearea unui vid demografic care sa atraga sau sa justifice o masiva imigrație din Israel, a peste un milion de evrei. Sunt semne tot mai clare ca nu este vorba de o nalucire a mea și a colegilor mei, care am semnalat acest pericol inca cu 10 ani in urma. Una dintre dovezi este ca guvernanții noștri, care au acceptat sa slujeasca acestui plan de inrobire a Romaniei, a romanilor, nu fac nimic pentru a-i readuce in Țara pe romanii risipiți in toate zarile. Dimpotriva, in frunte cu președintele Țarii, incurajeaza sau provoaca exodul romanilor tineri spre alte țari.
Clasa politica de care avem parte nu le poarta de grija in niciun fel romanilor romani! Scornesc fel de fel de legi și privilegii pentru minoritari, de s-a ajuns sa fii mai caștigat ca roman in propria ta Țara daca te declari țigan, maghiar, croat sau evreu… Ai astfel acces la avantaje interzise romanilor neaoși! Legile Țarii, in frunte cu Constituția, nici nu pomenesc de romani, ca exista in aceasta Țara o majoritate romaneasca, prin ale carei sacrificii, prin a carei clarviziune s-a constituit statul roman. Romanii nu sunt subiect de drept in Țara lor!
Nu știm cat va mai dura aceasta abdicare a partidelor politice de la imperativul promovarii și respectarii intereselor naționale. Pe acest subiect, credem insa ca este de datoria noastra, a societații civile romanești, sa intervenim, prin mijloacele specifice organizațiilor non guvernamentale, specifice intervenției individuale, pentru a forța clasa politica sa-și ințeleaga misiunea, dar și pentru a transmite romanilor de pretutindeni, din Țara și din strainatatea cea grea, un mesaj de susținere și incurajare, iar la cuvintele de imbarbatare sa adaugam acțiuni și activitați propriu zise, prin care sa capete conținut dens, substanțial, grija noastra fața de soarta romanilor extranei, transfrontalieri.
Cateva cuvinte in legatura cu un fenomen intristator al zilelor noastre: reacția de adversitate pe care o starnesc preocuparile legate de salvarea și consolidarea romanismului, a romanitații noastre. Avem adversari de tot felul: in interiorul clasei noastre politice, printre așa zișii formatori sau lideri de opinie, printre liderii unor minoritați etnice din Romania și, lucrul cel mai grav, suntem priviți cu ostilitate chiar și de autoritațile statelor vecine, unde traiesc romani de-ai noștri. Romani care sunt supuși unui proces brutal sau subtil, dar permanent, de descurajare și marginalizare in calitatea lor de etnici romani, proces propriu zis de deznaționalizare. Acest proces nedemn, descalificant pentru cei care il susțin, este deosebit de complex, se desfașoara pe toate planurile posibile: economic, social, profesional, cultural… Aș sublinia componenta cea mai perfida a acestui proces: manipularea psihica, atacul la resorturile sufletești ale romanismului! Incercarea de a face sa dispara din conștiința noastra mandria de a fi roman, de a te ști roman, urmaș al parinților tai și al unor strabuni de toata isprava, mari fauritori de valori materiale și spirituale.
Am discutat mult acest subiect cu oameni care il pricep in toata amploarea sa regretabila, nefericita. Asistam in zilele noastre la o incercare perfida de a impune la nivel național un defetism total fața de viitorul nostru, ba chiar și fața de trecutul nostru, prin rastalmacirea sau falsificarea istoriei. De pretutindeni și ceas de ceas, prin mass media, prin Internet, auzi vorbe sau ți se ofera texte savant elaborate despre defectele noastre ca romani, despre nimicnicia noastra romaneasca. Oameni care și-au trait degeaba viața, fara sa produca nicio valoare, muște care se viseaza albine melifere, iși descopera vocația de critici și acuzatori ai neamului romanesc, chemand la judecata poporul roman, pe cei mai de seama romani, in frunte cu Mihai Eminescu, cu Ștefan sau Horia, aruncand asupra a tot ce este romanesc umbra indoielii, a derizoriului, a inconsistenței, a surogatului. A lipsei de autenticitate și de legitimitate!
Am purtat pe acest subiect indelungi discuții și consultari cu adevarați oameni de carte, oameni care duc pe umerii lor o autentica opera, o veritabila cariera profesionala, oameni cu o viața sociala, de familie, normala, exemplara chiar. Romani capabili sa sesizeze motivațiile ascunse, oculte, ale acestor campanii de denigrare a romanescului din lumea noastra. Din aceste discuții s-au desprins cateva concluzii pe care le consider capabile sa orienteze eforturile noastre viitoare:
Prima și cea mai importanta: suntem agresați pe diverse planuri, iar fața de aceasta agresiune cea mai buna strategie nu este cea defensiva, prin care sa raspundem punct cu punct unor acuzații sau critici nefondate, deseori aberante. Ci este timpul sa contra-atacam promovand cu insistența valorile și aspectele care ilustreaza capacitatea romanilor de a excela, de a fi subiecte ale istoriei, fie la nivel regional, fie la un nivel european sau mondial!
Un exemplu: suntem in permanența atacați – cum bine se știe, cu o tenacitate unica, de nostalgicii Ungariei Mari, care scornesc pe seama noastra fel și fel de basne, precum Simion Dascalul, cronicarul mincinos de odinioara. In mod deosebit pe mulți maghiari ii deranjeaza ca ne sarbatorim istoria și ființa naționala la 1 Decembrie! Le vine greu sa ne vada ca sarbatorim Romania Mare, Unirea Transilvaniei cu Țara! Și scornesc fel și fel de motivații false, penibile, in neputința lor de a accepta evidența adevarului, a soluției date de istorie! Raspunsul nostru cel mai potrivit la toata mascarada propagandei lor anti-romanești este sa le punem oglinda in fața, spre a vedea cu ochii lor cate parale fac! Vad paiul din ochiul nostru, dar nu vad barna care le deformeaza complet percepția propriei realitați. Trebuie ajutați frații noștri maghiari sa-și vada lungul nasului! Sa le aducem aminte cu insistența, pana le intra bine in computer, ca Ungaria Mare dupa care ofteaza ei zi și noapte nu a existat! Repet: Ungaria Mare nu a existat! Este scornita de mințile infierbintate care confunda realitatea cu visurile deșarte de marire! Ungaria așa zis Mare a fost un artificiu administrativ, o gaselnița birocratica, a unui funcționar oarecare, numit Buest, decizie luata in 1867, de azi pe maine, intr-un birou, in urma unor intrigi și aranjamnte de culise. Ungaria așa zis Mare nu a fost o realitate istorica, implinita printr-un eveniment de anvergura. Nici vorba sa se compare cu procesul prin care s-a ajuns la constituirea Romaniei Mari, proces care are la temelia sa jertfa a zeci, sute de mii de romani!
Prin jertfa se consolideaza tot ce este trainic in istorie. Unde este jertfa ungureasca la 1867?! Unde a fost jertfa ungureasca atunci cand, dupa un veac și jumatate de ocupație turceasca totala, Budapesta este eliberata de armatele imperiale austriece? Sa le aducem aminte celor care ne calomniaza cu atata pasiune, faptul rușinos, penibil, jenant, de care ne-am ferit sa facem caz, ca in armata care i-a alungat pe otomani din Budapesta și din Ungaria, nu a existat niciun combatant ungur! Repet: cand turcii, care transformasera Ungaria in pașalic, au fost alungați de armatele unei puteri europene, creștine, in acea armata nu a fost niciun ungur care sa fi ridicat sabia pentru gloria, liberatea sau demnitatea maghiara! Nici unul! La fel cum, in cele aproape doua secole de ocupație turceasca, pagana, nu s-a inregistrat niciun moment de rezistența, de opoziție ungureasca la ocupația musulmana.
Nota bene: principatul medieval ungar, creație a Bisericii Catolice, nu a avut o omogenitate etnica comparabila cu a principatelor romanești, intre care includ și Transilvania. Nu intamplator regii Ungariei de origine maghiara ii numeri pe degete, intr-o jumatate de mileniu! Asta pana la Mohaci, in 1527, cand statul ungar dispare. Dispare Ungaria, dar nu și Transilvania, care continua sa existe! De ce nu dispare și principatul Transilvania odata cu Ungaria, la 1527? Simplu de ce: pentru toata lumea, pentru toate cancelariile din acea vreme, Ungaria și Transilvania erau lucruri diferite, entitați complet separate, care nu puteau fi gandite impreuna! Dimpotriva, in linii mari, Transilvania se afla in aceeași situație cu Moldova și Țara Romanesca, fiind toate trei partașe in mod firesc la aceeași istorie, la același model de organizare politica.
Insistența cu care ne ataca detractorii maghiari ne obliga la gestul cel mai firesc: comparația intre cel calomniat și calomniator! Foarte ușor și la indemana oricui este sa constate ca oportunismul și lipsa de demnitate este mult mai prezenta la liderii maghiari decat la cei care ne-au condus și reprezentat pe noi! S-o spunem pe șleau și pe ințelesul omului de rand: momentele in care sa-ți fie rușine de tine ca ești maghiar sunt mult mai numeroase și mai jenante decat cele care i-ar indreptați cat de cat pe romani sa traiasca acest sentiment dureros… Nu mai intram acum in detalii, dar aceste detalii de urgența trebuie adunate de istoricii specialiști și puse pe tapet, caci numai așa vom inchide gura celor care și-au facut o meserie din a calomnia tot ce este romanesc!
Ținem totuși sa punem o intrebare pentru bravii noștri detractori maghiari, mai activi ca de obicei in preajma zilei de 1 Decembrie: Cați sunt romanii care au facut istorie pentru Budapesta, și cați sunt maghiarii care au marcat istoria pentru romani? Cați sunt romanii al caror nume a fost maghiarizat și se falesc azi cu ei toți maghiarii, și cați sunt maghiarii cu nume romanizat?… Sa mi se ierte simplicitatea, aproape penibila, a demersului pe care il propun! Dar nu avem incotro și trebuie sa ne coborim la nivelul cerebral al celor care ne agreseaza, agasanți și insistenți cu orice ocazie! Sa vorbim așadar pe ințelesul minții lor, impuținata de ura și naluciri deșarte!
Avem nevoie, zic, de aceste doua liste, riguros alcatuite, ca sa le facem publice și sa tranșam odata și pentru totdeauna disputa artificiala, nefireasca, la care suntem obligați sa participam, oricat de neserioasa ni se pare noua, romanilor. Pentru cei ce vor face aceasta operațiune, de listare a romanilor care impodobesc Pantheonul unguresc, le recomandam sa verifice situația din satul Buia, unde s-au nascut cei doi mari matematicieni Farkas și Janos Bolyai. Am prieten un istoric din Sibiu, care mi-a demonstrat ca tatal, Farkas din Buia, scris Bolyai, era roman, ca tot satul Buia era romanesc pe la 1800, iar numele de botez Farkas, adica Lupu, este un binecunoscut nume de botez tipic romanesc, larg raspandit la romanii din Ardeal, din Maramureș! Din pacate acel coleg se teme pentru persoana lui și pentru familie sa-și susțina ipoteza, adevarul!… Sa-l ajutam noi, daca nu pe domnul istoric, atunci macar pe domnul Adevar sa iasa in lume teafar, intreg, nemasluit!
Același exercițiu nu ar strica sa-l facem și cu ceilalți vecini, intrebandu-ne cați ucrainieni, ruși, bulgari, sarbi sau greci au scris pagini de istorie romaneasca, și cați romani i-au fericit pe vecinii noștri și ar binemerita nu numai un cuvint de recunoștința din partea acestora!… Dar ar merita ca in toate aceste țari, in Grecia, in Bulgaria, in Serbia, in Ucraina, in Ungaria, sa inceteze prigoana impotriva celor ce simt romanește și se considera romani! Oare cat vom mai tolera persecutarea și marginalizarea romanilor fara a face auzit macar protestul nostru, al romanilor din Romania, care nu riscam nimic demascand nerușinarea guvernanților vecini, a guvernanților noștri, complet surzi la suferința romanilor din țarile vecine?!
Și mai pun o intrebare, tot pentru vecinii noștri unguri, pentru acei unguri care nu mai ostenesc blamandu-i pe romani in toate felurile: la Trianon, in 1920, s-a decis crearea statului Ungaria. Budapesta nu mai fusese capitala unui stat adevarat, suveran, inca din 1527, dupa dezastrul de la Mohaci. Dupa 400 de ani, la Trianon, a aparut din nou un stat ungar. De data asta, pentru prima oara in istoria lor, ungurii erau majoritari in propria țara. Iar statul ungar era, pentru prima oara, un stat național! Comunitatea internaționala le-a facut ungurilor acest dar, iar ei, maghiarii, considera ca atunci, la Trianon, s-a produs cel mai mare dezastru din istoria lor!… Care e logica acestor resentimente? Cum puteți deplange la nesfarșit dispariția granițelor care aparțineau altora, habsburgilor?! Nicidecum maghiarimii! Nu va deranjeaza ridiculul situației?!
Pana la Trianon, vreme de 400 de ani, ungurii au trait sub guvernarea și administrarea altora, ba a turcilor, ba a austriecilor. Dupa Trianon, ungurii s-au trezit fara stapan, liberi sa se guverneze cum vor! Și știți dumneavoastra, frați maghiari, care a fost prima inițiativa a politicienilor dumneavoastra de atunci, a liderilor de la Budapesta? Care a fost primul lor gand de auto-guvernare maghiara, suverana și independenta pentru prima oara dupa 400 de ani? Nu știți, caci este tare jenant ce a decis, de capul ei, clasa politica din Ungaria! Au decis sa trimita și au și trimis la București o delegație, de trei conți maghiari, care i-au propus regelui Ferdinand și lui Ionel Bratianu ca Ungaria sa se lipeasca la Romania, intr-un stat dualist, dupa modelul dualismului austro-ungar instituit in 1867!… Nici mai mult, nici mai puțin!
Așadar instituirea unui dualism romano-ungar a fost proiectul politic cel mai dorit, speranța cea mare a politicienilor maghiari!… Lipsiți de exercițiul guvernarii, al libertații, fruntașilor unguri le-a fost teama de riscurile și provocarile la care te supune suveranitatea. S-au simțit singuri și neajutorați, neasistați! Nu știau incotro s-o apuce! Cam la fel cum au reacționat țiganii noștri cand au fost eliberați din așa zisa robie: s-au trezit și ei dintr-odata neasistați, și s-au intors pe capul boierului roman sa afle cu ce l-au suparat și sa ceara sa ramana mai departe sub pulpana sa!…
Unde era disprețul politicienilor maghiari fața de tot ce este romanesc atunci cand au venit la București cu caciula in mana cerșindu-ne intovarașirea?! Unde era dorul de libertate și neatarnare care anima, se zice, intreaga istorie a cavalerilor maghiari?!…
Ceva asemanator s-a intamplat și cu vecinii de la Sud, dupa Razboiul de Independența purtat de armata romano-rusa. In urma acelui razboi, a infrangerii Turciei, pe harta Europei a aparut un stat nou: Bulgaria. Romania, romanii adica, de-a lungul istoriei au facut mult pentru a-i ajuta pe patrioții bulgari sa țina aprinsa flacara identitații etnice bulgarești. Poate de aceea, dar și din alte motive, fruntașii bulgari au venit la București, in delegație la regele Carol, cerand ca Bulgaria sa se alipeasca la statul roman, sa devina parte componenta a regatului… Cine știe daca nu era mai bine ca Ion C. Bratianu sa nu se fi opus acestei idei?! In orice caz, daca Bucureștiul ar fi acceptat sa devina capitala a Țarii și pentru bulgari, pentru locuitorii de la Sud de Dunare, poate ca alta ar fi fost soarta romanilor din Bulgaria! Așa insa, intr-o Bulgarie pentru a carei apariție din neant au murit mii de romani la ’77, minoritarii romani au avut de indurat un regim de deznaționalizare care continua și azi, sub obladuirea Comunitații Europene… Aceeași situație și in Grecia, in Serbia, in Albania, in Ucraina… Aceeași politica mizeabila de descurajare și aneantizare a romanismului, a populației cea mai veche din aceasta parte a Europei….
Prin ce impuneau romanii in fața vecinilor maghiari și bulgari? Prin faptul evident ca in aceasta parte a Europei, a lumii, statul cel mai vechi și mai stabil, cu o continuitate neintrerupta de peste 600 de ani, era statul roman. Nici in toata Europa nu gasești multe popoare care s-au invrednicit de o asemena performanța politica! Semn de cumințenie și de ințelepciune atat la nivelul domnilor, cat și la nivelul omului de rand de la talpa Țarii!… Nu intamplator romanii se numara și printre cele numai cateva popoare din Europa care au fost in stare sa elaboreze un cod juridic propriu, vestitul jus valachicum…
…Da, oameni buni, așa s-au petrecut lucrurile dupa Trianon! A fost un moment jenant pentru bieții unguri, iar noi, romanii, ca niște veritabili domni, ca niște adevarați boieri, ca niște buni vecini, ca niște oameni oameni, ca niște romani adevarați ce suntem, ne-am abținut sa-l popularizam, sa-l mediatizam și sa-l comentam! Sa facem caz, ori, ferit-a Sfintul, sa facem haz! Caci comentariul, oricare ar fi fost, nu putea fi decat unul complet defavorabil ne-prietenilor noștri! Și poate ca așa ar trebui sa procedam și in continuare! Sa facem uitate asemenea momente de slabiciune ale Celuilalt!
Din pacate, abnegația ungureasca sistematica, instituționalizata, de a lovi și calomnia tot ce este romanesc ne obliga sa parasim indatinata noastra atitudine de a-i lasa pe neprieteni in plata Domnului. Bunatatea noastra și bunul nostru simț sunt considerate slabiciune, prostie chiar! E timpul ca aceasta impertinența bozgora sa capete raspunsul cuvenit, iar cei fara rușine sa fie obrazniciți și puși cu nasul la perete, sa nu și-l mai ridice așa de sus fara niciun temei! Daca nu se gasesc maghiarii de bun simț care sa-i traga de maneca pe conaționalii lor mai zanateci – sau nu indraznesc!, sa ne ocupam noi, romanii, de aceasta trebușoara! Și s-o facem de data asta temeinic, cu sistema!
…Avem nevoie, așadar, de o strategie bine pusa la punct prin care sa contracaram eforturile sistematice ale celor care, cu fel și fel de minciuni, ne calomniaza și ne saboteaza cu orice ocazie! Noi nu avem nevoie de minciuni, de alte calomnii ca sa le raspundem, ci avem de partea noastra adevarul și nu mai putem intarzia cu punerea in funcțiune a acestei arme teribile: ADEVARUL!
Și adevarul este de partea noastra in cele mai multe cazuri! Numai detractorii noștri au motive sa se teama de adevar! Ceea ce inseamna ca il avem de partea noastra și pe bunul Dumnezeu, care este, in fapt, alt nume al adevarului. Numai ca trebuie sa avem grija mare: Dumnezeu, oricat ne-ar iubi, nu ne baga și in traista!… Ne-a iubit Dumnezeu atunci, la Alba Iulia, și a vegheat Sfintul Duh la opera care se finaliza in acea zi de neuitat. Dar acel final fericit se implinea prin fapte de vitejie și de daruire apostolica a carturarilor noștri, și datorita jerfei romanești din acei ani teribili ai Marelui Razboi. 1 Decembrie s-a implinit prin voia Domnului, dar nu ne-a picat din cer!…
E 1 Decembrie! Tuturor romanilor așadar, pentru fiecare roman in parte și pentru intreg Neamul nostru cel romanesc, inima și fruntea sus! Avem de ce! La Mulți Ani Frumoși!
Ion Coja
Buriaș, 28 noiembrie 2010
Sursa: ioncoja.ro