Sa fii român uneori este greu, dar intotdeauna este atat de frumos…
De fiecare data cand pasesc in curtea unei case de la tara ma incearca un pic de sfiala, de parca n-as vrea sa deranjez cu nimic randuiala de secole ce sta intiparita acolo.
Cand am deschis poarta, zeci de priviri se atintira spre mine. Era multa lume. Am salutat respectuos si am dat sa ma indrept spre intrarea in casa pentru a ma debarasa de bagaje. O mana hotarata ma opri insa din drum si cand intorsei capul intalnii privirea calda a unei femei:
“Buna ziua Mihai, sa stii ca am vazut ce faceti voi in Covasna si Harghita cu tricolorul, cartile de Mihai Eminescu si cu celelalte lucruri…Pana la toamna strang si eu cateva carti, poate si steaguri si ti le trimit, sa le duci acolo la copiii de români din satele voastre”.
Ma aflam in batatura casei soacrei mele (“mamica”, cum ii spun eu) de la Cotul Ciorii din Buzau, la parastasul bunicului Adrianei. Am imbratisat-o pe doamna Nina si am simtit intreaga caldura a poporului român. Nu cred ca si-a inchipuit Nina ce au insemnat vorbele ei pentru mine. Am inteles un lucru simplu: daca o femeie dintr-un sat din Buzau, cu multe griji pe cap, cu o viata deloc usoara, se gandeste la românii din satele Harghitei si Covasnei, daca din banutii ei cumpara o carte si un steag pentru elevii din Inima Tarii, atunci poporul român traieste, este viu si reactioneaza, mai ales atunci cand se si incearca macar o anumita forma de organizare.
Nu am nevoie de statistici sau de studii savante pentru a intelege sufletul acestui popor, pentru a intra in comuniune cu acest suflet stau de vorba cu doamna Nina din Cotul Ciorii sau sarut mana tarancii din Aita Medie Covasna care a pus pe mormantul barbatului ei tricolorul românesc.
Românii nu sunt lasi, prosti sau resemnati, instinctul national s-a pastrat in structura acestui popor, cine nu vede acest lucru sa mearga in biserici, in sate, la mormantul parintelui Arsenie Boca sau al parintelui Justin Parvu, sa imbratiseze acolo poporul cel credincios ce sta in genunchi in fata Neamului, sa stea pur si simplu de vorba cu oamenii sau sa incerce sa faca ceva impreuna cu ei pentru România.
Aceasta intamplare a avut loc anul trecut. Doamna Nina s-a tinut de cuvant, mi-a trimis trei volume de poezii de Mihai Eminescu si doua steaguri tricolore. Intr-o batista noua a impaturit 50 de lei, transmitandu-mi sa le cumpar copiilor ceva dulce. Astfel de gesturi sunt puternice, mai puternice decat zece partide la un loc. Astfel de gesturi conteaza, ne arata ca suntem vii.
Sa fii român este uneori greu, dar intotdeauna este atat de frumos…
Autor/Foto: Mihai Tirnoveanu