Serbia - represiune pe plan politic impotriva romanilor
Comisia electorala din Serbia a interzis practic toate listele în care apareau românii sub o denumire sau alta. Comisia electorală de la Belgrad a interzis participarea la alegerile parlamentare din Serbia a listei „Toleranța” din care făcea parte și Partia Neamului Rumânesc, partid reprezentativ al românilor/vlahilor din Serbia, scrie activenews.ro
Masura abuziva a autoritatilor din Serbia vine dupa ce Croatia a blocat startul a doua capitole de negociere pe care Serbia le deschidea pentru procesul de aderare la UE, in vreme ce autoritatile romane au fost de acord cu deschiderea celor doua capitole, sprijinind Serbia in procesul sau de aderare la UE.
Frumoși călătoriîntre stele și ploivom fi.Neluați în seamă ca frunza de toamnă.Frumoși călători între cer…
În ziua sfântă de 1 Decembrie, când întreaga suflare românească își îndreaptă gândul către împlinirea…
de Florin Dobrescu Mă numesc Florin Dobrescu și anunț public faptul că, în dimineața zilei…
Înființarea Organizației Județene Tulcea a Partidului Glasul Neamului: un pas hotărât pentru demnitatea românească în…
La 27 Noiembrie 1919 organele Siguranţei de stat au descoperit o organizaţie iredentistă din Arad,…
NOTA AUTORULUI: Imaginile au caracter strict documentar și istoric. Scopul publicării lor și a acestui…
Leave a Comment