Eroismul unui caporal al unui regiment din Cluj impotriva rusilor

“Lucrul s-a petrecut in Decembrie 1914. Regimentul 51 se desfasurase intr-o lunga linie de bataie in fata unui sat galitian. Transeele rusesti se gaseau la mica distanta de cele austro-ungare. Pustile si  mitralierile lucrau neobosite si din o parte, si din alta ; dar nici regimentul romanesc nici Rusii nu se puteau misca inainte. Centrul celui dinati se oprise, deoarece dusmanii pititi in dosul unei suri uriase isi asezasera acolo mitralierele si trimiteau vijelii de gloante asupra pozitiilor.

---

Urmăriți Glasul.info și pe Google News

---

Ca poata progresa centrul, trebuia intai distrusa cladirea primejdioasa. Tunuri grele nu erau la indemana; artileria usoara a tras cateva focuri asupra surii, a nimerit-o, dar n-a prabusit-o, si dusmanul putea sa ne improaste mai departe cu focurile mitralierelor sale scutite.

Locotenentul G., comandant al companiei, a intrebat feciorii:

– Cine porneste din voi, sa aprinda cladirea cu acoperisul de paie si trestie?

Unul dintre soldati s-a anuntat sa plece noaptea si sa incerce a da foc surii pacatoase. A plecat in intuneric, lunecand incetisor spre Rusi. Cei ramasi asteptau nerabdatori – dar soldatul nu s-a mai intors. A doua zi, rasarind soarele, se putea zari lamurit cum nenorocitul sta strans lipit de perete, parea rastignit, nu alta.

Danila Stanciu s-a prezentat atunci la comandant, spunand ca voieste sa aprinda si el cladirea cu pricina.

Locotenentul a dat mana voios cu Danila, si i-a dorit noroc si izbanda. Stanciu inainte de a porni la drum, si-a luat ranita din spate, si-a lasat la o parte pusca, baioneta si sacul de paine: n-a cerut de la locotenent, decat o cutie de chibrituri, fiindca cutia lui era pe sfarsite.

Ziua in amiaza mare, Danila Stanciu a iesit din transeu si cu pasi masurati s-a indreptat spre locul afurisit. Camarazii si ofiterii priveau agitati pe urmele lui si asteptau in fiecare clipa, ca indraznetul militar sa fie culcat pe zapada de focul rusesc.

S-au inselat. Rusii nu trageau deloc, iar Stanciu venea tot mai aproape, mai aproape de dansii. Acum se gasea la 20 de pasi de casa, 10 pasi, 5 pasi: in transeele noastre crestea iritatia, fetele se inrosisera, toti se uitau infiorati la omul care mergea orbeste spre gura mortiii.

Stanciu sta langa sura. Nu s-a uitat imprejur, ci din buzunar a smuncit cutia de chibrituri, si cu mana cealalta deodata tinu in sus chibritul aprins si-l atinse de streasina surii. Acoperisul incepu sa arda, limbile de foc il invaluiau incetisor, soldatul vara cutia intreaga in mijlocul trestiei si al paielor, se mai opri un moment sa vada: a reusit deplin treaba?

Apoi, multumit de ceea ce a ispravit, cu pasi repezi a luat-o indarat. Rusii, cand au observat norul de fum, au descarcat un potop de gloante dupa Danila al nostru care alerga spre transeele lui, unde a sosit intreg si sanatos.

Bucurie uriasa a intampinat pe curajosul ostas. Sura ardea  cu flacari si in scurta vreme se prefacu in cenusa. Centrul rusesc, in vreme ce focul mistuia cladirea a dat semnul de retragere; iar regimentul nostru i-a ocupat locul indata.

Comandantul companiei a raportat si a propus ca Danila Stanciu sa fie distins. In 2 Ianuarie 1915 colonel Langendorf, in fata intregului regiment, i-a prins de piept medalia de aur pentru eroism si l-a avansat la gradul de caporal. In luptele de mai tarziu in Polonia Ruseasca, i-a inghetat piciorul drept. Asa a fost adus la Viena intr-un spital, unde arhiducesa Zita l-a vizitat si i-a daruit un ceas de argint cu lant de aur, de la care Stanciu nu-si mai poate lua ochii.   “