“Servus”, așa zisa formă “politicoasă de salut”, deși provine din latinescul servus, care înseamnă “servitor”, a ajuns în Transilvania prin limba germană, fiind utilizată în țările germanofone într-o perioadă în care nobilimea europeană era foarte puternic influențată de ideile umanismului, punându-se accent pe reînvierea limbilor antice precum latina sau greaca.
Cuvântul “servus”, utilizat astăzi ca formă de salut în Transilvania, este o elipsă a expresiei latinești ego sum servus tuus (în traducere ad litteram „eu sunt servitorul tău”). La originile sale, salutul acesta era folosit numai între barbați și el era adresat NUMAI dinspre inferior către superior(stăpân).
De ce un român ar trebui să nu mai salute NICIODATĂ cu Servus
Iată de ce un roman care înțelege cu adevărat sensul ascuns și meschin al acestui “salut” nu ar trebui să mai salute NICIODATA cu “servus”! Slugile aflate în cautare de stăpân, care se complac în situația de a se umili, fie ca acel stăpân este Ungaria sau Austria, o pot face în continuare.
“Valahii, pe de altă parte, chiar dacă din punct de vedere numeric reprezentau o forță, nu erau priviți în nici un sens ca fiind “o națiune politică”, ci doar ca pe o națiune de supuși.(..)
În vremurile de odinioară ei trebuie sa fi fost servitori buni (n.r. țăranii români din Transilvania), pentru că atunci când domnul Paget a călătorit prin Transilvania a întâlnit o contesă care se lamenta de schimbarea vremurilor.
Țăranii, și valahii în particular, nu mai erau la fel de respectuoși pe cât obișnuau să fie. În vremurile bune de odinioară ea iși amintește cum pășea către biserică pe spatele țăranilor, care îngenuncheau jos în noroi pentru a-i permite ei să pășeasca peste ei fără a-și murdări pantofii.“, fragmente din “Hungary and the Hungarians” de Forster Bovill, carte aparuta in 1908