100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial!
100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, război în care țăranii români au pus mâna pe arme pentru ca Țara să fie întreagă. Activitățile aniversare și ceremoniile militare se vor desfășura și la Brașov în perioada 26-27 august.
– Piaţa Unirii din Braşov: orele 11.00-11.30 – ceremonie de depunere de coroane şi jerbe de flori la Monumentul Eroilor Desrobitori de Neam.
– Piaţa Sfatului din Braşov – orele 12.00-12.45 – ceremonie militară şi religioasă dedicată însemnătăţii acestui moment istoric.
La ambele momente va participa un detaşament de onoare din Garnizoana Braşov cu drapel de luptă din cadrul Brigăzii 2 Vânători de Munte “Sarmizegetusa”. Românii din Brașov și din împrejurimi sunt așteptați la aceste importante manifestări menite a-i cinsti pe cei care și-au dat viața pentru România.
Autor/Foto: Mihai Tîrnoveanu
Frumoși călătoriîntre stele și ploivom fi.Neluați în seamă ca frunza de toamnă.Frumoși călători între cer…
În ziua sfântă de 1 Decembrie, când întreaga suflare românească își îndreaptă gândul către împlinirea…
de Florin Dobrescu Mă numesc Florin Dobrescu și anunț public faptul că, în dimineața zilei…
Înființarea Organizației Județene Tulcea a Partidului Glasul Neamului: un pas hotărât pentru demnitatea românească în…
La 27 Noiembrie 1919 organele Siguranţei de stat au descoperit o organizaţie iredentistă din Arad,…
NOTA AUTORULUI: Imaginile au caracter strict documentar și istoric. Scopul publicării lor și a acestui…
Leave a Comment