Text primit de la dl Dan Cristian Ionescu, fără menționarea autorului
*PELERINAJ PE PAMANTURILE SFINTE ALE AROMANILOR
Pentru cei care nu stiu, arealul aromanilor cuprinde sudul actualei republici (slave) Macedonia (mai jos de Crusova), sudul Albaniei si nordul Greciei (Tesalia si Epirul). Un teritoriu in care aromanii sint tot mai putini si lipsiti de sprijin din partea statului roman, iar in Grecia, urmare politicii nationaliste si prigoanei (putem spune chiar genocid) incepute acum peste un secol, aromanilor a ajuns sa le fie frica sa-si declare nationalitatea (statul european Grecia refuza sa recunoasca minoritatile).
Este un teritoriu de unde au ajuns la noi nenumarati sfinti (Nicodim de la Tismana, Antonie de la Iezeru, Iosif cel Nou de la Partos, mitropolitul Dosoftei, mitropolitul Andrei Saguna sint doar citiva). Din pacate, sint si alti sfinti aromani nerecunoscuti de biserica noastra (martirii Nicolae din Metovo, Gheorghe din Ianina si altii). Si, desi aromanii au fost prin excelenta ortodocsi, Vaticanul l-a canonizat pe monseniorul aroman Vladimir Ghica si este in curs de canonizare a aromancei Maica Tereza (se spune ca maica Tereza era albaneza – pe jumatate insa, mama ei era albaneza – dar tatal ei, Boiagi, era aroman si a crescut-o intru ortodoxie; din pacate, tatal ei a murit tinar si atunci, eaa urmat credinta catolica a mamei).
Ma refer doar la aromanii intrati in istoria bisericii – mi-ar lua prea mult timp acum sa mentionez domnitorii aromani ajunsi pe tronul Tarilor Romane, scriitorii si poetii aromani (unii dintre cei mai mari in istoria literaturii romane din ultimele doua secole), pictorii si sculptorii aromani, savantii aromani, sportivii aromani si, mai ales, zecile de aromani membrii ai Academiei Romane (care la infiintare avea un sfert din membrii in frunte cu presededintele, aromani).
Acum 5 ani am avut ocazia sa plec pe urmele stramosilor mei din partea mamei. Este una dintre foarte putinele amintirile placute din ultimii multi ani. Eram intr-un autocar plin de aromani 100 %, care pareau ca se cunosc cu totii. Eu, aroman doar dupa mama si care de zeci de ani nu mai vorbisem in aromana, m-am retras pe bancheta din spate. La un moment dat un coleg de drum, vazindu-ma stingher, a venit la mine si m-a intrebat daca “”hii arman”, “di iu hii” (daca sint aroman, de unde). I-am explicat ca papu (bunicul) era din Crusova iar maia (bunica) era din Moloviste. Atunci a exclamat: pentru noi, Crusova si Moloviste sint locuri sfinte! (o sa va explic de ce).
Am ajuns in Macedonia si ne-am cazat intr-un hotel pe malul lacului Ohrid (impartit intre Macedonia si Albania). Lacul Ohrid, aflat la o altitudine de cca. 700 de metri, prezinta o particularitate: pe malurile sale, exista 365 de biserici si manastiri, cite una pentru fiecare zi a anului! Cele mai importante manastiri sint Sf. Naum si Sf. Climent, ridicate in sec. 9. Cei doi sfinti, care au fost ucenicii lui Chiril si Metodiu, trebuie sa fi fost aromani, Ohridul (Ohrida) fiind o importanta localitate a aromanilor. De altfel, despre Sf. Naum, exista pe net si varianta de Sf. Naum din Moscopole.
A doua zi, am plecat la drum. Am ajuns la Prilep (unde s-a nascut Sf. Nicodim de la Tismana) iar de aici am urcat spre Crusova (Krusevo, cum spun slavii), la 1350 m. altitudine. Aici, se nascuse in 1886 bunicul meu. Am avut o dezamagire: stiam ca aici este unica localitate din lume in care aromana este a doua limba oficiala. Singura persoana pe care am intilnit-o si care vorbea aromana a fost femeia de serviciu de la biserica aromana Sf. Ioan. La intoarcere, drumul nostru ne-a dus pe sub Dealul Ursului, locul confruntarii din 1903 dintre luptatorii lui Pitu Guli si armata turceasca. Acest moment de mare eroism, a transformat Crusova intr-un loc sfint al aromanilor.
Coborind muntele, am oprit in Bituli (Bitolia- in romaneste si Bitoli – in slava) unde am mers intii la biserica aromana. Mai exact, noua biserica aromana, intrucit cea veche fusese demolata iar in locui ei i se oferise un fel de hangar, la capatul unei curti intortochiate. O biserica cu adevarat smerita. Intrucit luasem cu mine mai multe exemplare dintr-o carte a mea, l-am intrebat peg hid: “Preftu d’aua zburaste romaneste?: (Preotul de aici vorbeste romaneste?”), iar ghidul mi-a raspuns: ‘Nu zburaste nici armaneste! Este sirb!” (nu este nevoie sa traduc).
De aici, am mers la Cimitirul armanenesc. La intrare, citind numele de pe cruci, au am ramas in urma. La un moment dat, am crezut ca s-a despicat cerul. Dar nu! Erau doar aromanii din cele trei autocare care, cu o voce de tunet, cintau la mormintul lui Constantin Belimace imnul aromanilor de pretutindeni:” Dimandarea parinteasca” Singurul imn die lume care contine un blestem: un blestem la adresa celor care isi uita limba. Am fost atunci la mormintul a trei titani aromani: Constantin Belimace, Apostol Margarit (cel care a infiintat in Macedonia primele scoli romanesti) si Milton Manakia (cel care, impreuna cu fratele sau Ianaki. au fost pionierii fotografiei si filmului in Balcani).
Seara, am ajuns in Moloviste (Malovishte), locul in care s-a nascut in 1888 bunica mea (invatatoarea la scoala romana din localitate), dar si Constantin Belimace (motiv pentru care Moloviste a devenit un alt loc sfint al aromanilor). M-am bucurat sa asist la dezvelirea bustului lui Constantin Belimace, realizat de sculptorul aroman provenit din Moloviste, Dumitru Pasima coleg de pelerinaj. Moloviste m-a impresionat intr-un mod unic: din satul care avea doua manastiri (Sveta Petka – Sfinta Parascheva, chiar in central satului, si Sveta Anna – Sfinta Ana ), am gasit o localitate care din splendoarea de odinioara, ajunsese cel mai sarac sat din cite am vazut vreodata (la ultimul recensamint, mai erau 92 de locuitori!)– dar cu toata saracia lor, oamenii erau fericiti, se multumeau cu ce le-a dat Dumnezeu, si Ii multumeau pentru ce le-a dat! Am fost atit de emotionat de aceasta vizita, incit prin testament, am lasat cam 1/3 din ce am pentru consevarea acestor manastiri – cu conditia sa mai existe acolo cineva!
(…)
Din Corcea, a inceput greul urcus spre virf de munte, catre capitala de suflet a aromanilor, Moscopole (albanezii ii spun Voskopoje). Fac o paranteza: eu, de mic copil, am invatat ca noi, aromanii, sintem romani; astazi, din motive politice, pentru a intra in Parlament ca reprezentanti ai unei minoritati, unii sustin ca nu sintem frati cu romanii, ci “cusurini” (adica verisori). Este o discutie complicata in care nu ma bag. Important este faptul ca eu, in calitate de aroman, ma consider roman, Despre Moscopole, ar trebui sa se stie faptul ca acest oras in virf de munte (cca. 1300 m. altitudine), in sec 18, era, dupa Constantinopol, al doilea oras din Balcani: 60-70.000 de locuitori (se pare ca atunci Atena mai avea doar vreo 3.000 de locuitori, dintre care mai putin de jumatate greci), 60-70 de biserici (una la 1.000 de locuitori), avea banci, avea tipografie (nu mai exista alta decit in Constantinopol), avea universitate, avea canalizare si drumuri pietruite, etc.
Nenorocirea acestei metropole a venit in sec. 18, din cauza invidiei Islamului (turcii si albanezii, nu stiu in ce ordine sa-i asez, findca s-ar putea sa fie la fel de vinovati, si hoardele albaneze, dar si Ali Pasa care le-a sptijinit), care in doua rinduri (1769 si 1788) au pradat si incendiat minunatul oras din virf de munte.
(…)
Din splendoarea orasului de altadata, au ramas ruine. Citeam undeva ca in Moscopole ar mai fi 7 biserici. Nu am avut timp sa bat cu piciorul tot cimpul de ruine – de fapt, ma dusesem acolo sa particip, cu mare bucurie, la prima intilnire a aromanilor de pretutindeni. Chemarea aromanilor a fost sub semnu l “ Sta Marie” (adica Sfinta Marie) – nu inteleg nici acum de ce “Sta Marie”, cind pentru sfint si sfinta, aromanii folosesc termenii de “aiu” si “aia” (proveniti din greaca, de la aghios si aghia). Am cautat bisericile, si am gasit doua: Sf. Nicolae, inca functionala, unde chiar am asistat la botezul a doi adolescenti albanezi, si biserica Adormirii Maicii Domnului, o adevarata catedrala construita in virf de munte in anul 1700, in perfecta stare de functionare, dar pentru cine? Intre cele doua, se ridicase o manastire nou-nouta, Sf. Ioan Inaintemergatortu l, care pe dinafara, zidita din marmura alba, parea superba – dar din pacate, portile erau incuiate. In rest, doar indicatoare catre ruinele cutarei si cutarei fostei biserici.
Sursa: ioncoja.ro