Micile minuni ale vietii sau cum arata simtul civic la romani
Micile minuni ale vietii sau cum arata simtul civic la romani: intr-o societate in care suntem bombardati si asediati zilnic de catre o mass media tot mai ticalosita, numai cu asa zise stiri si exemple negative despre poporul roman, iata ca din cand se mai intampla si mici minuni ale vietii sociale, prin care descoperim ca si romanii pot manifesta compasiune, solidaritate si simt civic.
Impresionat de o doamna cu dizabilitati, paralizata si imobilizata intr-un carucior, un roman cu un dezvoltat simt civic, aflat la plimbare cu bicicleta, si-a intrerupt activitatea recreativa pentru a o ajuta si a o conduce acasa. Ba chiar i-a facut acesteia pe drum si cumparaturile, iar odata ajunsi acasa i-a dus si gunoiul care se acumulase in timp.
Este una dintre faptele bune remarcabile pe care le fac de multe ori sub anonimat romanii si care merita cu prisosinta promovata in spatiul public, insa dupa asa ceva nu alearga televiziunile sau presa din Romania, preocupate mai degraba sa scoata la iveala numai senzationalul, scandalurile si mizeria societatii.
Frumoși călătoriîntre stele și ploivom fi.Neluați în seamă ca frunza de toamnă.Frumoși călători între cer…
În ziua sfântă de 1 Decembrie, când întreaga suflare românească își îndreaptă gândul către împlinirea…
de Florin Dobrescu Mă numesc Florin Dobrescu și anunț public faptul că, în dimineața zilei…
Înființarea Organizației Județene Tulcea a Partidului Glasul Neamului: un pas hotărât pentru demnitatea românească în…
La 27 Noiembrie 1919 organele Siguranţei de stat au descoperit o organizaţie iredentistă din Arad,…
NOTA AUTORULUI: Imaginile au caracter strict documentar și istoric. Scopul publicării lor și a acestui…
View Comments
De fapt ăsta e comportamentul majorităţii, corect şi cinstit, doar că hienele din presa mainstream se hrănesc doar cu fecale şi sânge.