PORTUL NOSTRU ROMÂNESC A STRĂLUCIT CA SOARELE, LA CERNĂUȚI, Foto: ZorileBucovinei.com
Cata dragoste și cat respect fața de tezaurul folcloric au romanii noștri le-ar ajunge pentru ca toate duminicile din cursul anului sa le transforme in sarbatori ale cantecului, dansului și portului popular. Numai ca viața ne ofera tot mai rare prilejuri de bucurie. Nici pe departe nu-i cum ne-ar dori sufletul, ci mai curand asemenea duminicii de 14 mai, cu cer mai mult nouros decat insorit.
A fost poate un semn de la Dumnezeu, ca cea de-a treia ediție a sarbatorii Parada Portului Popular Romanesc, desfașurata sub egida Centrului Cultural Roman ”Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernauți, sa decurga intr-o permanenta perindare de luminescența și mohorare din inalturi, pentru a cugeta mai profund asupra rostului și menirii noastre pe acest pamant.
Intotdeauna am avut senzația ca, imbracand costumul popular, romanii, mai mult ca alte neamuri, trec prin miracolul intineririi, iși purifica sufletul ca in fața altarelor sfinte, devin mai buni, emana lumina dinauntru, aidoma candelelor aprinse la icoane.
Astfel iluminand i-am vazut pe conationalii ce și-au scos cele mai scumpe haine la plimbare pe cea mai frumoasa strada a Cernauțiului, despre care cutez sa amintesc ca, in perioada interbelica, s-a numit Iancu Flondor, in cinstea artizanului Unirii Bucovinei cu Patria-mama.
Cititi intreg articolul pe ZorileBucovinei.com
‼️ Rugul Aprins către Cer – invitație la rugăciune pentru copii și familii‼️ Dragi educatori,…
La 22 octombrie 1896, în calendarul istoriei luptei românilor din Transilvania pentru drepturile lor naționale,…
Bătălia de la Giurgiu din 1595: biruința lui Mihai Viteazul și afirmarea voinței de libertate…
proiecte de educație intergenerațională în 2 centre sociale din județele Constanța și Gorj, cu finanțarea…
Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…
Plânge țara și străbunii C-au îndatorat românii Și-au plecat în număr mare Depășind multe hotare.…
Leave a Comment