Cultural

Moartea unei Stele: Eminescu și re-masculanizarea devenirii în La Steaua

Moartea unei Stele: Eminescu și re-masculanizarea devenirii în “La Steaua”

În cadrul ciclului Heraclitean, focul, deși fundațional pentru om, înseamnă moartea cerului. Este astfel a doua fază a ciclului. Pământul este moartea focului, iar apa reprezintă moartea pământului.Despre moartea apei, cineva poate deduce din citirea fragmentelor lui Heraclit laolaltă, în întregime, că aceasta apare într-un nou ciclu care urmează același tipar.

Încă din perioada lui Goethe, cu influențele sale cabaliste care provin din timpul Renașterii italiene, filosofia occidentală, literatura și știința, au confundat primatul heraclitean al devenirii – mai degrabă decât a fii în sens platonic, cu un fel de viziune chtonică asupra lumii. De obicei, conceptul de a deveni și a devenit este prezentat ca fiind organic. În secolul XX, Spengler a sintetizat această orientare goetheană, în timp ce Julius Evola a atacat-o, dar nici unul dintre ei nu a contestat in sine această ipoteză.

Heraclit a fost de fapt cel mai radical “celest” dintre toți clasicii. Conceptul său de foc- prezentat ca-Logos, se referă la focul astral și nu, așa cum s-a presupus mereu, la focul legat de pământ. Evident, scopul său era de a restabili închinarea primordială indo-europeană, pe care o credea pierdută în literatura și filosofia greacă.

Moartea unei Stele: Eminescu și re-masculanizarea devenirii în “La Steaua”

“La Steaua” este una dintre poeziile cele mai concise și originale ale lui Eminescu. Ea reorientează întreaga viziune heracliteana a romanticismului european înapoi la o viziune a vieții mai degrabă cerească, decât htonică . Ideea de a deveni este re-masculinizată – adică, reorientată spre ceruri.

Mai degrabă decât clișeul feminin, simbolul organic al celor mai multe poezii romantice, viața este prezentată în “La Steaua” ca moartea focului ceresc. Intenția inițială a lui Heraclit este restabilită. O realizare destul de impresionantă pentru o poezie de doar câteva strofe scurte.

LA STEAUA

La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Ca mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.

 

Poate de mult s-a stins în drum
În departări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie;
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, și nu e.

Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adâncă,
Lumina stinsului amor
Ne urmărește încă.

 

(Mihai Eminescu: 1886, 1 decembrie)

Articol scris de Amory Stern

Traducere: Adrian Ionescu

Sursa: adrian90blog.wordpress.com

Social Links

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Ziua jertfei

De ziua jertfei mă închin Purtând în suflet apăsarea Acelui timp mai greu ca marea…

2 zile ago

3 Aprilie 1942 – În comuna Valea Drăganului, notarul comunei îl izgoneşte din casă pe refugiatul Joca Vasile, şi instalează pe ungurul Kovács Károly

Dintr-o lucrare a istoricului român Vasile Lechințan aflăm niște fapte absolut abominabile care s-au petrecut…

2 zile ago

La mulți ani actorului și regizorului Emanuel Petran!

La mulți ani actorului și regizorului Emanuel Petran! Emanuel Petran s-a născut la data de…

2 zile ago

Ziua Academiei Române – Ziua porților deschise

Academia Română împlinește 159 de ani de la fondare Academia Română împlinește 159 de ani…

3 zile ago

Profesorii sunt bătaia de joc a politrucilor certați cu educația!

Vorbim de zeci de ani despre depolitizarea sistemului de educație și nu avem nici un…

3 zile ago

Deputat SOS România: „Patriotismul economic, motorul dezvoltării României”

Din când în când mai descoperim și mici minuni în România. DA, există și maghiari…

3 zile ago