Pe 17 septembrie 1944 începea bătălia de la Oarba de Mureș, un adevărat “Katyn” românesc.
Batalia a durat 20 de zile, pana pe 6 octombrie 1944, reprezentand una dintre cele mai dureroase pagini din istoria neamului românesc: 11.000 de români si-au pierdut vietile in asaltul asupra fortificatiilor germane de pe Mures si de pe dealul Sângeorgiu.
Prin dimensiunea masacrului si atrocitatile vazute in timpul bataliei prin care s-a incercat fortarea Muresului, putinii supravietuitori ai acestui carnagiu asemuie bătălia de la Oarba de Mureș, cu un adevarat “Katyn” românesc.
Profesoara Florentina Teacă din Covasna prezinta marturiile unui asemenea supravietuitor care a trait pe viu ororile razboiului, covasneanul lt. (rtr.) Gheorghe Cojocaru, sau nea Ghiță Cojocaru, asa cum este el cunoscut de catre apropiati.
Pe 17 septembrie 1944 începea bătălia de la Oarba de Mureș, un adevărat “Katyn” românesc
Florentina Teacă: “-Povestiți-ne despre experiența dumneavoastră pe front.”
Lt. (rtr.) Gheorghe Cojocaru:“-În 20 mai 1944 ne-a încorporat. Am fost repartizat la Vânători de Munte. Plutonul nostru era la Săcele, Satu Lung, într-o clădire nouă, cu două dormitoare pentru soldați și o cameră mai mică, pentru gradați. În 23 august 1944, ne-a băgat pe front. N-aveam nici trei luni de instrucție. Erau mulți din Bucovina, băieți săraci. Primeam câteva pachete de tutun și un pachet de foițe de țigară pe lună. Cu ele, făceam schimb cu fumătorii. Aveam un coleg, mareafumător, îmi făcea bocancii, îmi curăța arma, numa’ să-i dau tutunul.
Florentina Teacă: “-Cărțile de istorie vorbesc despre bătălia de la Oarba de Mureș, acolo unde au pierit, în câteva zile, peste 11.000 de militari ai Armatei Române, în lupta pentru eliberarea Transilvaniei. Știu că v-a ajutat Dumnezeu să scăpați teafăr de acolo.”
Lt. (rtr.) Gheorghe Cojocaru:“-La Oarba de Mureș a fost prăpăd mare… Era un versant, o pantă mare, în vârf era un platou, pe urmă iar pădure. În două flancuri, două puști mitraliere de nemți, una într-o parte, una în cealaltă parte. În vârful pantei era un soldat, stătea într-o groapă, urmărea și trăgea cu arma. Noi urcam spre creastă, ne lăsa să urcăm, apoi începeau mitralierele. Ne luau din flancuri, trebuia să ne retragem, că ne omora pe toți. Reglau trageri de aruncătoare și noi fugeam pe pantă în jos. Ei cu aruncătoare tot pe noi. Fugeau săracii soldați prin Mureș, prin apă, mulți s-au înecat. A doua zi, la fel. Prima dată trăgea artileria, prin fumul de la artilerie urcam noi. Ne lăsau până urcam pe creastă, ne lua iar, iar fugeam…Două săptămâni. Și câte două atacuri pe zi. Acolo a fost prăpăd…Am scăpat.”
Sursa: covasna-voinesti.blogspot.ro